Al doilea fiu al lui Ludovic al XVI-lea, regele detronat de Revolutia Franceza, s-a nascut la 27 martie 1785 si a trait, dupa varianta oficiala, doar zece ani, murind în 1795 în temnita parisiana numita „Templul” (o fortareata medievala construita de Cavalerii templieri). Soarta acestui copil, numit si Printul mostenitor si „Fiu al Frantei” a fost una foarte cruda, în circumstantele în care tulburarile politice cauzate de trecerea brutala de la monarhie la republica au generat mii de victime omenesti.
Nascut la Palatul Versailles, Louis-Charles (numele real) a crescut sub supravegherea mai multor doici si guvernante, cea mai atasata de el fiind Agathe Rambaud. Pe când avea sapte ani, fratele sau mai mare, Louis-Joseph moare (1789) si astfel Louis-Charles devine mostenitor la tron. Dar la 22 septembrie 1792, Conventia Nationala a Frantei declara Prima Republica Franceza. Începând din vara anului 1792, familia regala este prizoniera la „Templu” – mai ales din cauza încercarii de fuga din 1791, la Varennes. Copilul este despartit de mama sa, iar la 21 ianuarie 1793 tatal sau, Ludovic al XVI-lea este decapitat (dupa ce judecatorii l-au gasit vinovat de tradare). Mama sa, Marie-Antoinette, a fost de asemenea decapitata la 16 octombrie 1793.
Pentru regalisti, baiatul a devenit de jure rege al Frantei dupa moartea tatalui sau, însa oficial el nu a fost niciodata înscaunat. El a mai rezistat în închisoare, în conditii de mizerie, pâna în 1795. Desi a fost vizitat de mai multe persoane oficiale, baiatul nu a avut curaj sa se plânga de conditiile de prionierat, mai ales dupa ce fusese închis ca un animal într-o cusca întunecata timp de sase luni. Se spune si ca ar fi fost torturat pentru a i se grabi moartea. Grav bolnav, copilul de zece ani a murit la 8 iunie 1795, iar inima sa a fost dusa la biserica St. Denis (si autentificata prin ADN în anul 2000).
Moartea prematura a lui Ludovic al XVII-lea a determinat accederea la tron a fratelui lui Ludovic al XVI-lea, care va deveni de jure si de facto rege al Frantei dupa prima abdicare a lui Napoleon Bonaparte (1814).
PAUL IOAN
Comentarii