Petru Hermitul a fost un predicator francez din perioada primei Cruciade, care, inspirat de chemarea la eliberarea Tarii Sfinte de sub dominatia musulmana, lansata de papa Urban al II-lea, a inceput sa cheme la lupta oamenii simpli din Flandra, Franta si Germania.
Nascut pe la 1050, la Amiens, in Franta, Petru a fost, potrivit unor surse, fiul unui cavaler normand si, dupa o tinerete petrecuta sub arme, s-a dedicat credintei – de unde si porecla de „Hermit”. Inspirat de o viziune, el i-a scris papei, cerandu-i sa lanseze o cruciada impotriva musulmanilor care in 1070 ocupasera orasul sfant al crestinatatii, Ierusalim.
Scund si slab, imbracat cu o pelerina zdrentuita si mergand in picioarele goale, Petru a reusit totusi sa atraga multimile prin arta sa oratorica. Discursurile lui inflacarate si charisma uluitoare au atras alaturi de el zeci de mii de barbati, femei si chiar copii. In 1096, inainte ca principala armata cruciata, alcatuita din nobili si cavaleri in armuri, sa se formeze, Petru si oastea lui in zdrente au pornit spre Tara Sfanta.
Cateva mii dintre ei au murit marsaluind prin Europa si Asia Mica, rapusi de foame, de boli si in luptele cu localnicii. Apoi, nu departe de Constantinopol, „Cruciada Poporului”, cum fusese numita, a fost zdrobita de ostile antrenate ale turcilor selgiucizi, spre usurarea imparatului bizantin Alexius I, caruia aceasta „banda de zdrentarosi” ii provocase mari necazuri. Reusind sa scape cu viata, Petru s-a alaturat cruciadei „mari”, luand parte la asediile oraselor Antiohia (1098) si Ierusalim (1099). Dupa cucerirea Ierusalimului, predicatorul s-a intors in Europa si a intemeiat o manastire la Neufmoustier, langa Liege, in Belgia, unde a murit in 1115. Prin faptele si mai ales prin vorbele lui, Petru Hermitul a devenit un erou al maselor, un personaj de legenda.
In realitate, desi un orator nativ desavarsit, el s-a dovedit un lider militar catastrofal. Felul cum a condus „Cruciada Poporului” a dus la pierderea a zeci de mii de vieti omenesti si, mai mult decat atat, a pus bazele discordiei dintre Imperiul Bizantin si viitoarele armate cruciate.
GABRIEL TUDOR
Comentarii