1) Standard hollywoodian

          Moarte de slabe
          
          Vedetele cu aspect de subnutrite au câstigat în ultimii ani tot mai mult teren în inima a milioane de femei de pretutindeni, care vor neaparat sa semene cu modelele de pe ecran sau de pe podiumul modei. Calista Flockhart, Lara Flynn Boyle, Nicole Kidman, Courtney Cox (foto stg.

          Moarte de slabe
          
          Vedetele cu aspect de subnutrite au câstigat în ultimii ani tot mai mult teren în inima a milioane de femei de pretutindeni, care vor neaparat sa semene cu modelele de pe ecran sau de pe podiumul modei. Calista Flockhart, Lara Flynn Boyle, Nicole Kidman, Courtney Cox (foto stg.), Uma Thurman, Eva Herzigova, Kate Moss (foto dr.) sunt doar câteva dintre starurile care au lansat moda „super slim” (super slaba). Nu-i de mirare ca în Franta, de exemplu, peste 50% din femei (de la adolescente pâna la cele trecute bine de prima tinerete) declara ca au tinut sau tin un regim de slabire. Si situatia nu este izolata! Paradoxal, silueta ultra-subtire este azi o marca a femeii puternice si sigura pe sine. Dar istoria are un început si el dateaza din anii imediat urmatori primului razboi mondial, când femeile au luat locul barbatilor la munca si, într-o oarecare masura, au început sa se identifice cu imaginea acestora, în detrimentul rotunjimilor considerate atribute ale maternitatii. Într-un soi de feminism precoce, reprezentantele sexului… slab, si-au dorit umeri mai puternici, bust cât mai putin opulent, bazin îngust, coapse cu muschi fermi. Cel de-al doilea razboi mondial si privatiunile care l-au succedat au suspendat însa pentru o vreme fragila miscare de eliberare a femeilor. Dar a venit epoca progresului tehnologic rapid (cu miracolul adus de aparatura electrocasnica), la care s-a adaugat un alt dar pretios pentru femei – pilula contraceptiva -, ceea ce a schimbat mult atitudinea lor fata de camin si maternitate. Anii ’60 au nascut prima varianta de androgin: femeile occidentale au aruncat la gunoi sutienele si s-au identificat la acea vreme cu filiformul manechin britanic Twiggy, un fel de sora mai mare a variantei Kate Moss de azi. Dupa doua decenii, a venit epoca femeii marcate de sindromul „vreau totul”, adica reusita profesionala, corp cu muschi bine conturati, sexualitate exprimata fara prejudecati, dar si maternitatea mamelor de odinioara. Începutul secolului XXI a adus cu el un nou ideal feminin, cel plasmuit de computere, emblematic fiind personajul Lara Croft din jocurile video: o combinatie ciudata între silueta faimoasei papusi Barbie, subtirimea starurilor anorexice, dar si elementele feminitatii gen Monica Bellucci. Necazul este ca realitatea virtuala nu-i totuna cu realitatea cea adevarata. Asa ca traiasca modelul mai putin sofisticat ca alchimie, cel îmbratisat de unele din actritele de la Hollywood, adica „snur”.
          
          2) Când Angelina isi pierde capul
          
          Înainte ca regizorul D.J. Caruso sa se întâlneasca cu Angelina Jolie si sa o convinga sa accepte rolul, ideea acestuia era ca partitura sa-i fie încredintata actritei-cântarete Jennifer Lopez în tandem cu Tony Scott. N-a fost sa fie asa si, ca partener al frumoasei Angelina Jolie a fost ales în cele din urma nu mai putin carismaticul Ethan Hawke.
          Filmul este ecranizarea romanului politist cu acelasi titlu, semnat de britanicul Michael Pye. Personajul Illenei Scott nu figureaza în opera scriitorului, fiind creat asa cum apare pe marele ecran de scenaristul John Bokenkamp.
          Actiunea filmului se desfasoara la Montreal iar regizorul francofon D.J. Caruso a apelat la alti trei actori fie chiar francezi, fie foarte atasati de cultura Frantei: Tchéky Karyo, Olivier Martinez si Jean-Hugues Anglade. Fiecare dintre acesti actori avusese prilejul sa faca dovada talentului lui în productii de peste Atlantic – primul dintre ei în The Patriot, al doilea în Infidelul si S.W.A.T. iar al treilea în Dark Summer.
          Turnarea filmului a fost precedata de o importanta munca de documentare, la care au fost antrenati nu numai actorii, ci si echipa tehnica, „profesori” fiind reprezentanti ai politiei din Montreal, precum si profileri renumiti, cum ar fi criminalista Christine Kokonos si colonelul Robert Ressler, care au fost solicitati în calitate de consilieri tehnici si la alte doua filme celebre: Tacerea mieilor si Dragonul rosu. De asemenea, fortele de ordine ale Montrealului au fost cele care au furnizat uniformele necesare si, totodata, au dat permisiunea propriilor anchetatori criminalisti, membri Antigang, sa faca figuratie în film.
          Taking Lives a fost prezentat în afara concursului la Festivalul filmului politist 2004, din Cognac.
          
          3) Rudolf Valentino, scos din praf
          
          Filmmuseum din Amsterdam a descoperit într-o colectie particulara o copie fidela si în buna stare a filmului Beyond the Rocks, o creatie clasica a filmului mut al anilor 1922, avându-i în distributie pe Rudolf Valentino si Gloria Swanson. „Timp de trei sferturi de secol, specialistii cinemtografiei au cautat acest film, care vorbeste despre o iubire imposibila”, preciza Centrul national al cinematografiei olandeze într-un comunicat de presa. „Filmul figura în una din cele 2.000 de cutii ale arhivei unui colectionar din Haarlem, decedat în 2000”, a precizat Jan van den Brink, istoric de cinema si specialist în Valentino, care lucreaza pentru Filmmuseum. „Suntem în al noualea cer, datorita acestei descoperiri minunate, caci este singurul film care îi reuneste pe ecran pe Valentino si Swanson. Colectionarul, al carui nume, potrivit dorintei familiei sale, ramâne în anonimat, avea o maniera cel putin curioasa de a clasa filmele, motiv pentru care specialistilor le-au trebuit câtiva ani ca sa descopere ca exista o copie completa a melodramei Beyond the Rocks. Pelicula dureaza 81 de minute si este povestea unei femei, constrânsa sa se marite cu un barbat batrân, desi e îndragostita de personajul întruchipat de Rudolf Valentino. Filmul va fi proiectat cu prilejul editiei 2005 a Festivalului de la Amsterdam.