Imaginatia bogata a scenaristilor din „cetatea filmului” reprezinta un lucru laudabil, atunci cand e vorba de pelicule de fictiune. Nu la fel de laudabila insa e dorinta unora de a realiza filme istorice, adica inspirate din fapte reale, prezentand insa spectatorilor o versiune proprie, adesea total denaturata, a realitatilor din trecut. Despre acest subiect am mai scris in rubrica de fata, dar revenim azi, prin a va prezenta noi exemple care atesta faptul ca, parafrazand un celebru clasic, „nu conteaza cine scrie istoria, conteaza cine o regizeaza”.
Lawrence al Arabiei (1962)
Desi considerat unul dintre cele mai mari filme realizate vreodata, Lawrence al Arabiei este plin de inexactitati istorice cel putin partinitoare. De pilda, Auda abu Tayi (Anthony Quinn) n-a fost nici pe departe bruta lacoma prezentata in film, ci un conducator arab inteligent si cultivat. In alta ordine de idei, in film ni se spune ca Lawrence primeste vesmintele de beduin ca semn suprem de pretuire, dupa ce salveaza o armata araba in desert, cand in realitate, adevaratul colonel Lawrence spune, in memoriile sale, ca in momentul acela purta deja haine de beduin de sase luni si nu i le daruise nimeni intr-un cadru solemn.
In fine, in lupta de la Aqaba, Lawrence apare, in film, ca eroul curajos care inclina sortii bataliei de partea arabilor, desi realitatea a fost mai prozaica: in timpul sarjei, colonelul si-a impuscat, din greseala, in cap, camila pe care calarea, fiind aruncat la pamant; Aqaba a fost cucerita de arabi, a doua zi.
Regatul Cerului (2005)
Foarte putine evenimente istorice sunt atat de controversate ca si cruciadele, asa incat initial multi au aplaudat gestul curajos al lui Ridley Scott de a regiza un film inspirat din aceste expeditii. Scott a plasat actiunea filmului in timpul armistitiului incheiat intre regele Baudoin al IV-lea al Ierusalimului si temutul razboinic musulman Saladin. Din pacate, Baudoin (remarcabil interpretat de Edward Norton, avand pe fata o masca de argint) moare de lepra, iar pacea e subminata de fundamentalisti crestini pusi pe harta, ca Guy de Lusignan si Cavalerii Templieri.
Desi ispititoare, povestea n-are pic de acuratete istorica. Deoarece Baudoin n-a fost, in realitate, figura blajina din film, ci chiar a facut o criza de nervi cand Guy de Lusignan n-a reusit sa-l atace pe Saladin. Acesta din urma e si el portretizat ca un suveran intelept, obligat sa intre in razboi impotriva vointei lui, cand de fapt el a luptat toata viata pentru cucerirea Ierusalimului. Oricum, cea mai mare discrepanta ramane portretul facut lui Balian de Ibelin (Orlando Bloom).
In realitate, acesta nu a fost un fierar francez chinuit de crize mistice, ci un cavaler brutal, gata sa treaca orice musulman prin foc si sabie. Mai mult, desi cronicile istorice sustin ca Ibelin ar fi aparat Ierusalimul umar la umar cu patriarhul acestui oras, in film clericul este prezentat ca un om las, care submineaza eforturile de aparare, pentru ca, nu-i asa, nici macar un regizor ca Scott n-ar fi putut, in lumea „corect politica” si imbibata de ateism militant de la Hollywood, sa prezinte un cleric crestin intr-o lumina favorabila…
300: Ascensiunea unui imperiu (2014)
In 2007, studiourile Warner Bros au dat lovitura cu filmul 300, inspirat din lupta eroica a spartanilor la Termopile. Din punctul de vedere al istoricilor, filmul a fost o catastrofa, infatisand unul dintre cele mai opresive state antice, Sparta, drept un far calauzitor al libertatii. Insa acesta a fost doar inceputul, caci continuarea filmului, 300: Ascensiunea unui imperiu, aparuta in 2014, a fost si mai „trasa de par”! Filmul incepe cu batalia de la Maraton, generalul atenian Temistocle fiind prezentat luandu-i prin surprindere pe persani, care nici nu apucasera sa debarce bine de pe corabii.
In realitate, intre debarcare si lupta propriu-zisa au trecut cinci zile, deci nici vorba de elementul-surpriza. Dar acesta e doar… aperitivul. Pentru ca imaginatia debordanta a scenaristilor face ca Temistocle sa devina un fel de supererou si sa lanseze o sageata direct in pieptul regelui persan Darius I. Doar ca oricine a citit manualul de istorie antica pentru clasa a V-a stie ca atenienii de rang inalt, fiind hopliti, luptau doar cu sabia si scutul, considerand o rusine sa-si ucida adversarul de la distanta, cu arcul. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca, in realitate, Darius n-a murit la Maraton, ci bine-mersi, la cativa ani dupa aceea, din cauza varstei inaintate.
Bomboana pe coliva e pusa de scena in care regina Gorgo a Spartei soseste cu o uriasa flota si-i distruge pe persani. Acceptand, prin absurd, ca spartanii erau marinari priceputi – ceea ce n-au fost niciodata – nu ne putem insa imagina ca un popor atat de misogin ca spartanii sa-si aleaga vreodata in frunte o regina…
GABRIEL TUDOR
Comentarii