Daca ar trebui sa-l compar pe Celibidache cu alta personalitate din tara noastra, primul gand m-ar duce la Cioran. „Nebunia” filozofului autoexilat la Paris, care n-a mai vrut sa vorbeasca si sa scrie in limba romana pana la moarte, ale carui viziuni despre Romania sunt pe cat de lucide pe atat de taioase, ca lama unui bisturiu, aduce cu „nebunia” dirijorului roman, cel mai important dirijor roman din toate timpurile.
Sergiu Celibidache s-a nascut la Roman, Neamt, in 1912 si a murit in 1996, departe de tara, la resedinta sa, o moara veche din comuna La Neuville-sur-Essonne, aflata la 100 de kilometri de Paris.
A inceput sa cante la pian de la 4 ani, dar a studiat filozofie, matematica si muzica la Iasi, iar dupa despartirea de familia sa isi continua studiile la Bucuresti, apoi la Paris. La 24 de ani ajunge la Berlin, in 1936, unde studiaza la Academia de Muzica, dar isi completeaza educatia urmand cursurile de filozofie ale lui Spranger si Hartmann.
Dupa incheierea studiilor muzicale, Celibidache devine in 1945, dirijor temporar al renumitei Orchestre Filarmonice din Berlin, dupa ce directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din functie, suspectat fiind de colaborare cu regimul nazist. Pana in 1952, cand Furtwängler, reabilitat, redevine sef al orchestrei, Celibidache dirijeaza peste 400 concerte cu Orchestra Filarmonica din Berlin, impunandu-se ca „o personalitate muzicala de o exceptionala exigenta artistica, nu intotdeauna comod ca stil de dirijare pentru componentii orchestrei dirijate”.
Sufera o mare deziluzie cand, in 1954, acestia il aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viata, ca succesor al lui Furtwängler. Nu va mai reveni la pupitrul Filarmonicii din Berlin decat peste 40 de ani, ca invitat, pentru un concert la care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.
In 1979 este numit dirijor permanent al orchestrei filarmonice din München. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Sa mai spunem ca in 1978 a revenit in Romania, invitat fiind la Festivalul Enescu din Bucuresti, prilej cu care a dirijat creatia enesciana Rapsodia Romana nr.1.
A avut un fiu nascut in 1968, pe nume Serge Ioan Celibidachi, cel care va realiza filmul „Gradina lui Celibidache”, un documentar ambitios care il prezinta pe artist in turneele si la repetitiile sale cu Filarmonica müncheneza, dar si in universul lui personal, gradina creata de artist in La Neuville-sur-Essonne.
Interesanta paralela pe care Serge Ioan Celibidachi o face in film intre muzica si natura: „Am avut sansa sa fac aceasta paralela indispensabila intre muzica si natura. Tatal meu a creat un camp cu dealuri si alei dintr-o campie plana. Fiecare copac a fost plantat de el, stia istoria fiecarui copac, a fiecarei flori. Gradina a fost a doua sa pasiune dupa muzica. Cred ca traia o relatie reala cu ea.
In realitate, el a avut intotdeauna relatii sincere, fara ipocrizie, fara masca, fara pretentii. Avea un contact simplu si pur cu natura, la fel ca si cu cainii, avea o legatura directa, le vorbea de parca ar fi fost umani… Am vrut sa surprind in film elemente care aratau aceasta legatura simpla, unica, veridica, fara limite cu natura, deoarece este, pentru mine, cea mai puternica si cea mai relevanta paralela”. (Continuare in numarul viitor)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii