O zicala care se potriveste de minune atunci cand e vorba de cea de-a saptea arta. Desigur, nu spune nimeni ca „lupii tineri” precum Brad Pitt, Johnny Depp sau Jim Carrey n-ar avea talent cu carul, dar parca n-au dobandit inca acel sarm, acea „patina a vremii” specifica monstrilor sacri, precum Clint Eastwood, bunaoara. L-am dat de exemplu pe el fiindca ultimul sau film, Gran Torino, ne reaminteste, o data in plus, ca actorii sunt ca si vinul: cu cat imbatranesc, cu atat devin mai buni.
Un justitiar patriot si… rasist!
La 78 de ani, fostul justitiar din filmele western ale anilor ’60-’70 nu pare deloc dispus sa-si fredoneze cantecul de lebada, dovedind ca are inca multe de spus. In Gran Torino, el este Walt Kowalski, un veteran al razboiului din Coreea, batran, blazat, vaduv, cu o gramada de tabieturi, aparent rasist pana-n maduva oaselor dar, in adancul sufletului sau, un om de o rara sensibilitate. Kowalski traieste de decenii intr-un orasel american de provincie, care resimte din plin efectele globalizarii: schimbarile etnice sunt radicale, astfel incat acum eroul nostru e nevoit sa traiasca inconjurat de asiatici, afro-americani, hispanici si alte natii pe care nu prea le inghite.
In curtea casei sale flutura, mandru, steagul american, iar Walt prefera sa-si petreaca dupa-amiezele singuratice pe terasa casei sale, sorbind o bere, fumand o tigara, citind ziarele si avand alaturi labradorul favorit, Daisy. Casa este la fel de batrana ca si el si la drept vorbind toate uneltele si lucrurile de care Walt se foloseste par de-a dreptul „antice” – mai ales o galagioasa masina de tuns iarba.
In cautarea adevaratelor valori ale vietii
Un trai banal al unui personaj morocanos, a carui singura placere pare sa fie repararea celor mai diverse obiecte casnice cu putinta si ingrijirea, pana la adorare, a vechii sale masini de culoare rosie, marca Ford Gran Torino model 1972. Aceasta este insa privita cu admiratie nu doar de el ci si ochi straini. Ochi oblici mai precis: un pusti pe nume Thao, copilul vecinilor sai, o familie de refugiati vietnamezi, incearca, intr-o noapte, sa patrunda in garajul batranului, pentru a-i fura masina, ca parte din initierea sa in tainele meseriei de hot, spre a putea intra intr-o banda de mafioti de origine asiatica.
Atunci, linistea aparenta a vietii lui Walt se tulbura. Prinzandu-l pe Thao in flagrant, el nu se razbuna insa, desi are degetul pe tragaciul pustii sale de asalt M1, nici nu-l da pe mana politiei, ci il ia sub aripa sa ocrotitoare si incearca sa-i explice adevaratele valori ale vietii.
Incet-incet, cei doi se vor apropia foarte mult unul de celalalt: Thao va gasi in el parintele intelept, sfatos si priceput, pe care nu l-a avut, iar Walt isi va da seama ca are mai multe in comun cu acest baietandru pripasit de pe meleagurile Asiei, decat cu famiile celor doi baieti ai sai, ipocrite si fade. Insa lucrurile capata o alta intorsatura in momentul in care planurile lui Walt de a-l transforma pe Thao intr-un om util societatii se ciocnesc cu ale bandei asiatice care-l vrea un executant obedient ale planurilor sale criminale. Va reusi batranul veteran sa le faca fata banditilor? Nu va ramane decat sa vedeti filmul si veti afla. Noi spunem ca face toti banii!
Apreciat de critici
Criticii sunt de acord ca in Gran Torino, Clint Eastwood s-a depasit pe sine, realizand o performanta aproape tot atat de buna precum cea din Million Dolar Baby. Nici fiul sau mezin, Scott, de asemenea distribuit, nu joaca rau – in vreme ce fiul mai mare al actorului, Kyle, care a participat la realizarea coloanei sonore, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun cantec original! Totusi, patriarhul clanului Eastwood are partea leului in reusita acestui film.
Din scaunul de regizor, el manuieste cu abilitate o distributie formata in mare parte din actori cvasinecunoscuti si reuseste sa-i polizeze, dandu-le uneori sclipiri de diamant. Un mare merit il are si scenaristul Nick Schenk, care a creat o poveste exceptionala.
Dialogul este remarcabil si fiecare scena este mestesugit realizata. Eastwood e un expert recunoscut in replicile cu substrat si reuseste sa creeze un alt personaj de neuitat, un dur cu inima de aur, asa cum o facea in urma cu patru decenii, in western-uri. De altfel, multi critici au comparat performanta lui de acum cu cea din Dirty Harry si The Man with No Name. Dirty Harry s-a intors, am putea spune, in Gran Torino, nu ca personaj, ci ca prezenta spirituala.
El transpare in film, in temele lui si in imaginea de inalta clasa dar mai ales in chipul lui Clint Eastwood, care, brazdat de riduri dar cu aceiasi ochi de un albastru taios, pare de lemn pietrificat. Criticul de la Los Angeles Times, Kenneth Turan, crede ca „este genul de film pe care nu ti-l poti imagina fara un anumit actor in rolul principal – in cazul de fata fara Eastwood. Notiunea de erou la 78 de ani poate sa para o contradictie de termeni dar el reuseste sa o faca deosebit de credibila, chiar daca duritatea sa este in egala masura verbala, nu doar fizica.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii