Daca pe vremuri se spunea ca exista trei feluri de filme – bune, proaste si rusesti – ceea ce era o imensa eroare, intrucat nu toate peliculele rusesti vorbeau despre Natasa si Ivan care construiau socialismul – acum aceeasi clasificare se face in privinta filmelor horror americane. Dar nu toate aceste productii sunt niste aberatii in care curg tone de vopsea pe post de sange si unde toate personajele sunt monstri infioratori si dornici sa vina de hac rasei umane. Mirrors, un film ce va avea premiera in curand si la noi, este poate tocmai exceptia care confirma regula in aceasta privinta…
Filmarile au avut loc si in Romania
Multi s-au grabit sa-l compare cu Shining dar criticii sunt sceptici, caci „stralucirea” filmului realizat dupa romanul genialului Stephen King nu va fi egalata prea curand iar pe de alta parte Kiefer Sutherland, cat o fi el de talentat si de „fiul tatalul sau”, nu se poate ridica la inaltimea lui Jack Nicholson. Si totusi, Mirrors ramane un film agreabil – daca se poate spune asta despre un horror – capabil sa va dea fiori pe sira spinarii si sa va impresioneze prin naturaletea cu care protagonistii traiesc clipa de clipa intr-o atmosfera „bantuita”. Subiectul nu e nou si cinefilii au recunoscut unele idei dintr-un horror sud-coreean, Into the Mirror, desi regizorul francez Alexandre Aja a declarat ca nu este vorba despre un remake dupa acesta.
Si trebuie sa-l credem, deoarece Aja nu e nici pe departe un novice in ale filmelor de groaza, precedentele sale realizari – High Tension si The Hills Have Eyes – trezind interesul criticilor si aprecierea fanilor. E evident ca, asa cum cartile se scriu din carti, nici filmele nu sunt suta la suta originale si pelicula de fata nu face nici ea exceptie. Vom recunoaste idei din filme precum House on Haunted Hill (1999), Silent Hill (2006), A Nightmare on Elm Street (1984) si mai ales The Ring, al lui Gore Verbinski. Tot aici sa mentionam ca filmarile, incepute in mai 2007, s-au desfasurat si in Romania si ca productia, desi cu buget mic – „doar” 35 milioane dolari, s-a bucurat de o buna primire din partea fanilor genului horror si a avut incasari de aproape 50 milioane, in nici doua luni de la lansare.
„Cineva ma priveste din oglinda”
Eroul filmului este Ben Carson, un fost detectiv sub acoperire care a fost suspendat dupa ce a impuscat, accidental, un alt ofiter si este nevoit sa se angajeze ca paznic de noapte intr-un magazin universal, cuprins de incendii bizare. Ceea ce Carson – interpretat de Sutherland nu stie ca e fostul paznic a sfarsit ucis de imaginea sa din oglinda si ca odinioara cladirea magazinului a adapostit un spital psihiatric unde a avut loc un masacru.
Ca in orice film horror care se respecta, normal ca spiritele celor inchisi aici revin, acum, in lumea celor vii, prin intermediul oglinzilor. Personajul are, initial, impresia ca este victima unor halucinatii, din cauza medicamentelor pe care le ia spre a scapa de amintirile chinuitoare ale crimei comise fara voie, dar curand isi va seama ca nu se inseala si cuvintele adresate sorei sale, la care locuieste – „am impresia ca nu eu privesc in oglinda ci de fapt cineva ma priveste de acolo” – reflecta un adevar macabru.
Curand, si sora sa va cadea victima propriei ei reflectii in oglinda, ceea ce il determina pe Ben sa cerceteze mai atent istoria locurilor. El va descoperi ca „vocile” din oglinda ii cer sa le-o predea pe una dintre pacientele spitalului psihiatric, Anna Esseker, altfel risca sa-si piarda toti membrii familiei – copiii si sotia, Amy, de care a divortat in urma cu cativa ani.
Un final de nota zece
Va urma o cursa contracronometru, in cadrul careia fostul detectiv incearca sa distruga toate oglinzile din casa familiei, motiv suficient ca Amy sa-l creada nebun. Neobosit, Carson incearca si reuseste pana la urma sa o gaseasca pe misterioasa Anna Esseker, intr-o manastire unde nu exista nici un fel de oglinzi. Dupa un duel apocaliptic, in care personajul se lupta de fapt cu demonii ce o posedau pe Anna, Ben va iesi invingator dar finalul filmului va duce la o rasturnare de situatie de-a dreptul socanta si intru totul pe placul cinefililor – finalul este de departe cel mai mare plus al peliculei.
Desigur, ideea „lumii in oglinda” nu este noua, constituind o tema favorita pentru scriitorii de literatura horror si stiintifico-fantastica, de la Poe si Lovecraft incoace, precum si pentru realizatorii de filme. Dar Alexandre Aja reuseste sa ne fascineze prin faptul ca, la fel ca si Quentin Tarantino, dar dintr-o alta abordare, ofera spectactorului doua versiuni ale scenelor din film – cea din lumea reala si cea vazuta de dincolo de oglinda.
GABRIEL TUDOR
Comentarii