Nimeni nu pune la indoiala faptul ca majoritatea cartilor de capatai ale omenirii, apartinand unor autori precum Hugo, Balzac sau Dostoievksi, nu pot fi ecranizate decat pierzand o buna parte din farmecul lor. Cititul unei carti este mai atractiv decat privitul la un film, din simplu motiv ca lasa imaginatia fiecaruia sa-si inchipuie lumi si caractere fascinante. Exista insa o serie intreaga de filme, inspirate de romane, ce au devenit creatii memorabile in istoria cinematografiei, intrecand cu mult faima cartilor de la care au pornit. Iata cateva dintre ele.
Psycho (1960)
O functionara modesta din Phoenix, Arizona, pe nume Marion Crane, are o viata extrem de nefericita. Vrea sa se marite cu iubitul ei, Sam, dar acesta trebuie sa plateasca o pensie alimentara si criza financiara il deprima. Marion, care n-a furat in viata ei un ac, face un gest necugetat: ia cei 40.000 dolari pe care patronul i-a incredintat sa-i depuna la banca si fuge cu ei, indreptandu-se spre California, unde o asteapta iubitul ei. Pe drum, insa, obosita, se opreste la un motel, al carui proprietar, Norman Bates, este un psihopat periculos, in ciuda infatisarii de „baiat cuminte” si este lesne de inteles ce va urma…
Actiunea descrisa succint mai sus este rodul imaginatiei scriitorului Robert Bloch. Doar ca romanul sau, Psycho, s-a bucurat de un succes timid, pana sa-i atraga atentia lui Alfred Hitchcock. Faimosul regizor a facut din el cel mai faimos horror al tuturor timpurilor. Secretomania care a inconjurat turnarea acestui film a ramas proverbiala: inca din prima zi de filmari, regizorul i-a obligat pe participanti sa jure ca nu vor dezvalui nimanui nimic despre actiune. Din aceleasi motive, ultimele pagini din scenariu au fost tinute de Hitchcock sub cheie, pana cand secventele din final au fost realizate.
Falci (1975)
In Statele Unite, cartea omonima a lui Peter Benchley a fost un best-seller citit de sute de mii de oameni dar geniul lui Spielberg a facut ca povestea sa fie cunoscuta de sute de milioane… O poveste ce ar putea parea banala – un rechin urias care terorizeaza coastele linistitului orasel Amity, pana ce o expeditie fomata din trei temerari ii vine de hac – dar care, reluata in versiunea cu care Spielberg ne-a obisnuit, transforma intr-o capodopera a suspansului si a provocat multor turisti veniti la mare o veritabila fobie fata de rechini… inexistenti. Rechinul imaginat de producatorii filmului a fost construit din metal si plastic dar niciodata testat „la apa”. Asa se face ca, in ziua cand filmarile au inceput iar rechinul a fost aruncat in ocean, el s-a dus la fund in cateva clipe, fiind necesara interventia unei echipe de scafandri spre a-l recupera!
Ben Hur (1959)
Cand printul Iuda Ben-Hur afla ca prietenul sau din copilarie, Messala, a fost numit la comanda garnizoanei romane din Ierusalim, este incantat. Va descoperi insa curand ca prietenul se schimbase si devenise un cuceritor arogant si grandoman. Iuda refuza sa-i dezvaluie numele evreilor implicati in revolta contra Romei si Messala il trimite ca sclav, la galere. Soarta face ca Iuda sa supravietuiasca acestei incercari si, revenit la Ierusalim, sa incerce sa se razbune pe fostul prieten.
Cartea generalului Lew Wallace ar fi ramas un roman de secol XIX cel mult banal – fiindca, la drept vorbind militarul nu stralucea printr-o scriitura deosebita – daca producatorii de la Hollywood n-ar fi intuit filonul de aur existent in ea. Si cum era o perioada in care superproductiile gen „Cleopatra” aduceau garantat spectatori, regizorul William Wyler a fost insarcinat sa creeze varianta ecranizata a cartii. A fost un succes total, incununat cu unsprezece Oscaruri, Charlton Heston, actorul care a dat viata personajului principal realizand una dintre cele mai bune creatii din cariera sa.
Tacerea mieilor (1991)
Clarice Starling, o tanara agenta FBI, este trimisa la Baltimore pentru a discuta cu Hannibal Lecter, un fost psihiatru transformat intr-un ucigas in serie, psihopat, in incercarea de a descifra tainele mintilor criminale si astfel de a gasi indicii pentru prinderea unui alt asasin, supranumit „Buffalo Bill”. Cartea lui Thomas Harris, pe atunci un cvasianonim, ar fi ramas un thriller ca oricare altul daca n-ar fi fost ecranizata de Jonathan Demme, ori poate din distributie ar fi lipsit Sir Anthony Hopkins.
Dupa turnarea filmului, celelalte romane ale lui Harris au devenit, previzibil, best-seller-ururi, desi nu s-au ridicat la valoarea acestuia. Ca un amanunt interesant, in vreme ce se pregatea pentru acest rol, Hopkins a studiat zeci de videocasete cu interviuri luate criminalilor si psihopatilor. Cand a remarcat ca temutul Charles Manson rareori clipea, atunci cand vorbea cu cineva, a facut si el la fel, in film.
Pe aripile vantului (1939)
La fel de necunoscut ar fi ramas, publicului de pretutindeni, romanul lui Margaret Mitchell, Gone With the Wind, tradus la noi „Pe aripile vantului”, daca n-ar fi fost ecranizat. Fresca de proportii colosale a uneia dintre cele mai tumultuoase perioade din istoria Americii, romanul descrie viata unei tinere femei, Scarlet O’Hara, sfasiata de sentimente de iubire, gelozie si ura, care se transforma dintr-o inocenta intr-o diabolica. Filmul a primit zece premii Oscar iar replica „Frankly, my dear, I don’t give a damn” a fost votata drept cea mai celebra replica dintr-un film, in cadrul sondajului realizat in 2005 de American Film Institute.
GABRIEL TUDOR
Comentarii