HUGH HUDSON, un regizor englez, cu intelepciune orientala

           Hugh Hudson este regizorul britanic, acum în vârsta de 63 de ani, care a facut cariera internationala lucrând la Hollywood si care, poate inevitabil?, a cunoscut gustul dulce-euforic al succesului, dar si pe cel amar-stigmatizant al esecului. În 1981 îsi punea semnatura în calitate de regizor (debutant!) pe „Care de foc”, film încununat cu un Oscar, în 1984 numele sau stralucea din nou o data cu „Greystoke” (film care i-a transformat în staruri pe Christophe Lambert si Andie McDowell), dar, în 1986, „Revolutia”, cu Al Pacino, Nastasjia Kinski si Donald Sutherland, avea sa însemne o serioasa lovitura a carierei sale aflata în plina ascensiune, filmul fiind cotat cel mult ca un.

           Hugh Hudson este regizorul britanic, acum în vârsta de 63 de ani, care a facut cariera internationala lucrând la Hollywood si care, poate inevitabil?, a cunoscut gustul dulce-euforic al succesului, dar si pe cel amar-stigmatizant al esecului. În 1981 îsi punea semnatura în calitate de regizor (debutant!) pe „Care de foc”, film încununat cu un Oscar, în 1984 numele sau stralucea din nou o data cu „Greystoke” (film care i-a transformat în staruri pe Christophe Lambert si Andie McDowell), dar, în 1986, „Revolutia”, cu Al Pacino, Nastasjia Kinski si Donald Sutherland, avea sa însemne o serioasa lovitura a carierei sale aflata în plina ascensiune, filmul fiind cotat cel mult ca un… semi-esec. De la „cel mai tare cineast din lume”, Hugh Hudson s-a trezit atunci… „bun de aruncat la câini”, conform bine-cunoscutei practici din industria filmului american. I-au trebuit 15 ani pentru a îndrazni sa scoata din nou capul la suprafata si sa faca un alt film: „Visând la Africa”, avându-i în distributie pe Kim Bassinger si Vincent Perez. Cum comenteaza acum Hugh Hudson aceasta experienta a sa?
          
          Succesul are multi responsabili, esecul numai unul – regizorul
          
          – Este o lectie dura, pe care însa a trebuit s-o învat. Dar, n-ai ce-i face, asta-i viata. Când un film nu merge, producatorul dispare, nu-l mai poti prinde nici macar la telefon. Tu, regizorul esti singurul vinovat. Astea sunt regulile si trebuie sa le accepti. Dupa „Revolutia” mi-au trebuit 15 ani ca sa mai pot face un film la Hollywood. Dar, pâna la urma, ce înseamna 15 ani într-o viata? Trebuie sa ai întelepciune orientala ca sa poti sa înduri totul…u În America, rege este producatorul, nu regizorul. El e cel care alege subiectul, regizorul si are un cuvânt greu de spus si asupra castingului. De aceea, mi se pare pretentios si fals când vad scris pe generic „un film de…” si e trecut numele regizorului. Daca ar fi dupa mine, as scrie ceva de genul: „sub conducerea…” pentru ca regizorul nu este un autor, eu, de exemplu, nu sunt un autor, filmele regizate de mine nu sunt „filmele mele”. Eu sunt un simplu artizan si asta e conceptia generala la Hollywood. Trebuie sa ai un ego solid ca sa poti accepta aceasta situatie.u Este o iluzie ca regizorul are ultimul cuvânt de spus, asta e chiar o notiune depasita. La Hollywood trebuie sa colaborezi. Bunaoara, eu lucrez cu Harvey Weinstein de la Miramax. El se gândeste în primul rând la cifre si apoi, din fericire, si la film. Cu el se poate discuta si se poate ajunge la un compromis. Trebuie sa admiti ca si altii pot avea idei bune si trebuie sa poti sa renunti la ceea ce nu e convenabil nici pentru ei, nici pentru tine.
          
          Nici o asemanare cu „Out of Africa”
          
          – Cei ce afirma ca „Out of Africa” regizat de Pollack este tot ce se putea face mai bun în materie de film despre Africa, ca de la el încoace s-a pus punct acestui subiect, au o viziune simplista asupra lucrurilor. Este ca si cum un regizor nu mai poate face un film la Londra ori Los Angeles, pentru ca acolo deja s-au turnat filme formidabile.u Am avut un cuvânt de spus în alegerea actorilor pentru rolurile principale. Contrar obiceiului, Kim Bassinger are un rol dramatic si nu de sex-simbol, obiect al dorintei barbatilor. Era pregatita sa-si asume acest tip de personaj. E un rol dificil, caruia a stiut sa-i faca fata. Ne-am înteles bine, de altfel eu nu sunt foarte sever cu actorii, consider ca înainte de orice meseria lor îi face sa joace cum trebuie. u De ce a fost ales Vincent Perez, un francez în rolul unui italian? Se cauta un tip „glamour”, un pic play-boy, dar fara trucuri stereotipe de seducator, si s-a apreciat ca lui i se potriveste rolul perfect. Putea fi ales un american, dar interpretarea ar fi fost cu siguranta marcata de stilul hollywoodian. Or, acest film nu este o productie americana în sensul strict al cuvântului. În primul rând, nu are happy-end, dimpotriva, finalul e tragic, desi impregnat de un fel de sentiment de bucurie.
          
          Fac filme universale, nu englezesti
          
          – În ce ma priveste, sunt un regizor în sensul clasic al cuvântului, iar filmele pe care le fac sunt în traditia filmului clasic, în genul lui David Lean. În mod cert însa, eu nu sunt la fel de bun ca el, sau, mai curând, nu am acel simt înnascut al „popularului”. Îmi place sa fac filme universale, nu englezesti. Nu pot sa fiu ca James Ivory care face false filme englezesti. False tocmai pentru ca forteaza la maximum elementele tipic britanice. Probabil ca daca ar face filme despre Edith Warton sau Henry James ar fi perfect, dar asa… E drept, cinematografia engleza trece printr-o criza, desi s-ar putea spune ca în ultimii ani înregistreaza o ameliorare globala, în sensul ca se produc mai multe filme. Dar nu prea sunt vazute… De ce? Fara îndoiala pentru ca sunt proaste.