Daca ar fi trait, ar fi împlinit azi 85 de ani. O vârsta venerabila, pe care multi dintre colegii lui de generatie o poarta azi cu nonsalanta. Dar Brel n-ar fi putut-o purta, pentru ca ar fi fost prea grea, pentru ca el era deja epuizat de povara uriasa a talentului sau. Un talent care l-a facut sa arda mai repede decât altii si sa se stinga în floarea vârstei, la doar 49 de ani, într-o mohorâta dupa-amiaza de octombrie a anului 1978.
Baiatul cu o chitara
Fara Brel nu i-am fi avut, probabil, pe David Bowie, Nina Simone, Leonard Cohen si atâtia alti muzicieni asupra carora artistul belgian a avut o influenta covârsitoare. Dar cum ar fi aratat scena muzicala daca Jacques Brel, nascut pe 8 aprilie 1929 într-o familie de origine flamanda ar fi vorbit si ar fi cântat în aceasta limba? Din fericire, în familie se vorbea si franceza, iar Jacques va urma o scoala primara catolica, unde de asemenea se preda în franceza. Pasiunea lui pentru aceasta limba îl va ajuta, mai târziu, sa devina un vrajitor al cuvintelor, cu un vocabular absolut remarcabil pentru un cantautor modern.
La Institutul Saint-Louis din Bruxelles, pe care l-a urmat apoi, adolescentul Brel face cunostinta cu teatrul, jucând în câteva piese si începând sa scrie el însusi scurte poeme si eseuri. La 15 ani, primeste cadou o chitara. Nu se va mai desparti de ea decât pe patul de moarte. Scoala, cu rigorile ei, nu i-a placut niciodata si de aceea, dupa absolvirea liceului merge sa lucreze într-o fabrica. Dar rutina de aici îl macina si asteapta ca pe o eliberare serviciul militar.
Pe perioada armatei, continua sa participe la activitatile La Franche Cordee, o asociatie caritabila unde o va cunoaste pe viitoarea lui sotie, Therese Michielsen, careia el îi va spune însa Miche. E dragoste la prima vedere si patimasul Jacques nu ezita sa-i ceara mâna tinerei.
Un an mai târziu, pe 6 decembrie 1951, se va naste prima lor fiica, Chantal. Venirea pe lume a copilului îi da imboldul de a pune pe muzica versurile sale. Familia si prietenii îl privesc cu reticenta, întrucât performantele sale de pe scena cluburilor din Bruxelles sunt încarcate de tensiune, sunt lirice si emotionale, dar adesea violente. Dar tocmai aceasta abordare îl cucereste pe Jacques Canetti, directorul artistic al companiei Philips Records, care-l invita sa se mute la Paris.
Rebel cu o cauza
În ciuda opozitiei familiei sale – între timp i se nascuse si a doua fiica, France – Brel paraseste Bruxelles-ul, stabilindu-se în capitala franceza în toamna lui 1953. Pentru a-si plati camera de hotel, preda lectii de chitara si munceste din greu, în reteaua pariziana de cabarete. Nimeni n-ar fi crezut ca steaua lui va straluci cândva atunci când, în 1954, Brel ocupa doar un dezamagitor loc 27 din 28 de participanti la concursul Grand Prix de la Chanson. Dar competitia îi ofera prilejul de a o cunoaste pe Juliette Greco, deja o vedeta consacrata, care-i interpreteaza cântecul „Le diable (Ca va)” si-l propulseaza pe Brel pe scena prestigiosului teatru Olympia.
La finele anului, Philips scoate albumul lui de debut, Jacques Brel et ses Chansons. Abia în martie 1955 sotia si fetitele i se alatura, familia stabilindu-se într-o suburbie a Parisului, Montreuil-sous-Bois. Urmeaza turnee obositoare în Africa de Nord, Olanda, Belgia si Elvetia si abia în septembrie 1956 Brel va da lovitura, primul lui hit comercial fiind Quand on n’a que l’amour, care va ajunge pe locul trei în topurile franceze.
O prietenie de durata cu un alt mare „poet neînteles” al muzicii franceze, Serge Gainsbourg, se va lega din martie 1959, când cei doi cânta împreuna la Trois Baudets. Treptat, atitudinea lui rebela prinde la tineri, iar Jacques Brel devine un simbol al generatiei „tinerilor furiosi”. Fanii iau cu asalt salile de concerte, avizi sa-si auda profetul, care, pentru a se concentra mai bine pe performantele scenice, renunta la a se mai acompania la chitara.
Anul 1960 îi va aduce si consacrarea internationala: un concert desfasurat pe 19 octombrie la hotelul Stepheard din Cairo stârneste vâlva, iar noul lui impresar, Charles Marouani, profita de prilej pentru a intra pe piata nord-americana, cu albumul „American Debut”, urmat de un turneu prin Canada.
Navigând spre alte zari
1964 va fi un an de tragedii, dar si de triumfuri: în doar câteva luni îsi pierde, pe rând, tatal, apoi mama, apoi primeste premiul cel mare al Societatii Autorilor Belgieni si Marele Premiu al Discului, acordat de Academia Franceza. Dupa nesfârsite turnee, desfasurate în urmatorii doi ani, Brel decide sa ia o pauza, socându-si fanii prin declaratia facuta la 1 noiembrie 1966, dupa un concert de adio la Olympia: „Nu mai am nimic de daruit lumii muzicale. Ma voi dedica altor proiecte”. Prietenii apropiati, printre care si Charles Aznavour, încearca sa-l determine sa se razgândeasca, dar Brel e de neclintit. Dupa retragerea lui de pe scena, Brel se va concentra asupra filmului.
În 1967 joaca în „Afaceri riscante”, cu Emmanuelle Riva, un an mai târziu în „Banda Bonnot”, cu Annie Girardot. La ambele, el e si autorul coloanei sonore, ca si si urmatoarea pelicula, „Unchiul Benjamin”, regizata de Edouard Molinaro.
Dornic sa-si încerce sansa si ca regizor, Brel realizeaza, în 1971, filmul Franz – apreciat de critici, acesta nu se bucura însa si de succes la public. Vor urma pelicule regizate de prodigiosii Marcel Carne si Claude Lelouch – în timpul filmarilor la L’aventure, c’est l’aventure, artistul se va îndragosti de mult mai tânara actrita si cântareata Maddly Barny, alaturi de care-si va petrece ultimii ani de viata. Diagnosticat cu cancer pulmonar, îsi dedica timpul ramas calatoriilor, planuind chiar sa navigheze cu iahtul sau, Askoy II, în jurul lumii, alaturi de Maddly si de fiica lui, France. Boala îl împiedica însa sa-si duca la îndeplinire planurile.
Pe 9 octombrie 1978 el va muri din cauza unei embolii pulmonare, la spitalul Aviccene de lânga Paris. Potrivit ultimei dorinte, trupul lui neînsufletit avea sa fie înmormântat în cimitirul din insula Hiva Oa, din Polinezia Franceza, la câtiva metri de mormântul pictorului Paul Gaugain. Marile spirite se întâlnesc si dupa moarte…
GABRIEL TUDOR
Comentarii