Capodopera a arhitecturii românesti, Manastirea Stavropoleos cu obste de maici, are hramurile: „Sfintii Apostoli Mihail si Gavriil”, „Sfântul Atanasie cel Mare”, „Sfântul Iustin Martirul si Filozoful” si „Sfântul Haralambie”.
Situata în centrul Capitalei se afla initial în incinta unui han, multe biserici bucurestene având o pozitie asemanatoare. Din întregul complex de odinioara nu s-a mai pastrat decât biserica, zidita în 1724, în timpul celei de a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat (1719-1730) de arhimandritul grec Ioanichie Stavropoleanul. Acesta se nascuse în satul Ostanitza din eparhia Pogoniana din Epir si a venit în Tara Româneasca de la Manastirea Gura, metoc al Mitropoliei Pogoniana. Biserica era sustinuta economic de hanul respectiv, asemenea unor alte biserici din Capitala cum sunt Coltea sau Sfântul Gheorghe.
In 1726 Ioanichie ajunge mitroplit al Stavropolei de unde numele sau si al asezamântului. In 1730 biserica a fost largita adaugându-i-se absidele laterale si pridvorul. In 1742 se stinge din viata si este înmormântat în biserica.
Incinta actuala este stabilita între anii 1894-1904 dupa planurile arhitectului Ion Mincu realizate dupa trei ani de studiu. Parctic lucrarile de restaurare încep în 1904 dupa obtinerea tuturor aprobarilor si sunt întrerupte din cauza razboiului. Dupa moartea arhitectului, în 1912, lucrarea fusese continuata de elevul sau Alexandru Zagorit sub conducerea profesorului C. Dumitrescu.
Intre anii 1904-1940 biserica este mentionata doar ca depozit pentru elemente de arhitectura de la alte biserici restaurate si demolate. Cu prilejul reparatiilor de aici se reface turla surpata în 1840. Asezamântul este deschis în 1940 si functioneaza ca biserica parohiala, viata monahala fiind reluata abia dupa 1989.
Biserica ridicata în plan treflat este de proportii modeste dar impresioneaza printr-o eleganta aparte. In exterior întâlnim doua registre: cel inferior, decorat cu arcade în acolada si cel superior decorat cu medalioane cu chipuri de sfinti.
Deosebit de frumos este pridvorul cu arcade în acolada frânta, sprijinita pe coloane frumos sculptate, asezate pe piedestale de piatra unite între ele printr-o balustrada de piatra ajustate. Atât exteriorul cât si interiorul reprezinta împreuna un spatiu specific traditiei bizantine, o sensibilitate baroca împletita cu un gust oriental.
Din multimea zugravilor si pietrarilor care au lucrat la acest monument nu se cunoaste decât numele lui Iordan stucatorul. Pictura interioara impresioneaza prin amplasarea dar si concentrarea programului iconografic.
Peretele vestic este rezervat tabloului votiv reprezentându-i pe Nicolae Mavrocordat cu familia si Mitropolitul Ioanichie cu fratii sai, Panait si Nicolae, alaturi de chipurile altor boieri care au contribuit la constructia si refacerea bisericii.
Iconostasul, pastrat în întregime apartine stilului brâncovenesc, dar icoanele împaratesti reprezinta o influenta ruseasca, prezentând o noutate în arta bisericeasca româneasca. Ferestrele si usa de la intrare au ancadramente de piatra bogat sculptate. Intr-o racla din naos se gasesc moastele unor sfinti.
Biserica a recapatat statut de manastire la 26 martie 2008 si în incinta s-au amenajat, dupa unele lucrari de restaurare o biblioteca, o trapeza, o colectie de carti bisericesti, staretia si chiliile. Calugaritele restaureaza carti vechi, icoane si broderii iar corul bisericii este vestit pentru muzica neo-bizantina care însoteste slujbele.
IRINA STOICA
Comentarii