La începutul lunii noiembrie, Humanitas a lansat în editie bilingva cartea lui Giacomo Leopardi Operette morale/Mici opere morale. Intitulându-si cu modestie scrierile Operette si nu Opere, stiut ca opereta este un gen oarecum de divertisment în comparatie cu fratele ei mai serios si mai profund, Leopardi a fost totusi un model literar pentru contemporanii sai, influentând o serie de scriitori ai secolului urmator prin profunzimea observatiilor lui, cartea fiind considerata o capodopera a prozei secolului al XIX-lea.
Sa adaugam „din Italia”, asta deoarece, în secolul al XIX-lea a scris, totusi, si Dostoievski! Despre Operette morale, exegeta Novella Bellucci scrie: „Micile opere morale au fecundat multe experiente literare italiene ale secolului XX, prin contributia lor originala si deosebit de vitala. Cartea metafizica a lui Giacomo Leopardi demonstreaza ca scriitorii si poetii poseda deseori o capacitate interpretativa speciala, acuta, productiva, care se exprima în cele mai diferite forme de intertextualitate: în cazul acestui text extraordinar, este vorba despre scriitori mai degraba excentrici, daca nu chiar marginali, în ale caror opere este evidenta, fie în mod declarat, fie mascat, prezenta vitala a Micilor opere. Lista ar fi cu adevarat lunga, dar ne limitam aici sa amintim o consideratie a lui Italo Calvino, deloc întâmplator ales ca o figura exemplara a emulatiei create de textul leopardian în secolul care tocmai s-a încheiat: «este cartea din care deriva tot ceea ce scriu». Si tot ea mai aprecia: „La sfârsitul secolului al XVIII-lea, marele Goya a facut optzeci de desene intitulate Caprichos, inspirate dintr-o coroziva critica morala si sociala; Leopardi a plasat însa forma «capriciului» într-o dimensiune metafizica, marcata de acele nuante melancolice din care îsi trage seva ironia sa. Micile opere morale, o carticica destul de subtire în fond, reprezinta aportul literar la un interminabil parcurs speculativ; punctul culminant al unei întregi cariere umane si intelectuale a autorului sau, care explorase teritorii imense ale cunoasterii si se confruntase cu una dintre fazele capitale ale istoriei moderne. Ea se prezinta ca o opera de un experimentalism îndraznet, un exemplu de iscusinta literara de neatins, al carei scop a fost acela de a proclama adevarul conditiei iremediabil nefericite a fiintelor vii”.
Iata si o mostra din textul lombardian în traducerea din italiana a Oanei Bosca-Malin: „Se povesteste ca toti oamenii care populau la început Pamântul ar fi fost creati pretutindeni în acelasi timp, copii cu totii, si ca ar fi fost hraniti de albine, de capre si de porumbei, în acelasi chip în care istorisesc poetii ca ar fi fost crescut Jupiter însusi. Si ca Pamântul era mult mai mic decât e acum, aproape toate întinderile erau plate, cerul era lipsit de stele, marea nu fusese creata înca, iar pe lume varietatea si maretia erau mult mai mici decât se poate vedea astazi. Dar cu toate acestea, oamenii, bucurându-se neostoit sa priveasca si sa cerceteze cerul si pamântul, minunându-se peste masura si socotindu-le deopotriva neînchipuit de frumoase si de vaste, ba chiar de-a dreptul nesfârsite atât în marime, cât si în maretie si mândrete; hranindu-se, pe deasupra, cu încântatoare sperante si tragând din fiecare simtamânt al vietii lor nebanuite desfatari, cresteau cu mare multumire si închipuindu-se aproape fericiti”.
Cât despre Giacomo Leopardi, el s-a nascut într-o familie nobila la Recanati. Tatal lui, îndragostit de literatura, dar cam rigid si plin de prejudecati. Mama lui, marchiza Adelaide Antici Mattei, o femeie rece si autoritara. Moare în 1837, în vremea epidemiei de holera, probabil de edem pulmonar. Multumita interventiei prietenului sau Antonio Ranieri, Leopardi n-a fost îngropat la groapa comuna cum erau regulile igienice ale vremii, ci în atriumul bisericii San Vitale din Fuorigrotta. În 1939, mormântul lui a fost mutat în Parco Virgiliano si declarat monument national.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii