Politistii reprezinta una dintre categoriile „favorizate”, daca ne este permis sa le numim asa, de catre producatorii de filme. Faptul este lesne de inteles, daca ne gandim ce aventuri, ce suspans, adesea ce drame implica viata de politist, permanent in slujba legii si a semenilor sai, in lupta cu infractionalitatea de toate felurile. Cea mai recenta productie de acest gen are ca subiect viata unei familii din New York, unde barbatii sunt aparatori ai legii din tata in fiu, dar se confrunta, la un moment dat, cu o problema capitala: ce trebuie facut cand de partea cealalta a baricadei dintre Bine si Rau se afla tocmai unul dintre ai lor?
Un scenariu captivant
Criticii care au vazut „Pride and Glory” spun, in general, ca este un thriller nici prea-prea, nici foarte-foarte, in genul inaugurat si consacrat de „CSI” sau „Lege si Ordine”. Nu va asteptati asadar sa vedeti o productie de Oscar – desi scenariul este captivant iar actorii principali joaca excelent, ci doar un agreabil film de actiune, foarte potrivit pentru o seara petrecuta cu prietenii in oras. Spectatorii sunt introdusi aproape brutal in subiect: patru politisti new-yorkezi sunt ucisi intr-o ambuscada legata de un flagrant cu droguri si detectivul sef Francis Tierney (un Jon Voight de zile mari) ii cere fiului sau, Ray Tierney (Edward Norton, ceva mai putin convingator decat in „Fight Club”) sa investigheze cazul.
Cu greutate, Ray accepta, fiind anuntat ca victimele se aflau sub comanda fratelui sau, Frank (Noah Emmerich) si colegi cu cumnatul sau, Jimmy Egan (Colin Farrell). Pornind pe firul afacerii, Ray descopera ca cineva din politie ii avertizase pe traficanti despre iminenta raidului. Pe masura ce latul se strange, el devine tot mai convins ca atat fratele cat si cumnatul sau se afla in relatii cu „baietii rai”. Regizorul Gavin O’Connor a facut o treaba excelenta, dublat cu maiestrie de superbul mod de filmare al cameramanului Declan Quinn; rezultatul este un film alert, cu dialoguri taioase si multe, chiar foarte multe momente de o violenta extrema, chiar daca ii lipsesc, au remarcat carcotasii, spectaculoasele efecte pirotehnice din „The Departed”.
Intre dragoste si datorie
Norton joaca excelent drama barbatului prins intre simtul datoriei si dragostea fata de familie, atunci cand isi da seama ca responsabil de uciderea celor patru politisti ar putea fi cineva dintre ai sai. Desigur, au existat voci care sa acuze „fetisul” irlandez al regizorului, caci exista o multime de baruri irlandeze, aluzii la firea si obiceiurile acestui neam si chiar o bataie pe viata si pe moarte, cum numai irlandezii ar putea incinge. Oricum, dat fiind ca nu doar regizorul ci si Farrell este irlandez de origine, rolul i-a venit acestuia din urma ca o manusa. Trebuie sa spunem ca atmosfera vietii de politist new-yorkez este atat de reala si de bine redata si din pricina ca tatal regizorului a fost om al legii in metropola americana si astfel, Gavin a cunoscut inca de mic aceasta lume dura.
„Pelicula este o celebrare a politistilor onesti, asa cum a fost tatal meu, in lupta lor contra crimei organizate”, spune el. Initial, filmul a fost programat pentru anul 2003, dar evenimentele de la 11 septembrie 2001 au dus la amanarea sa, pentru ca, asa cum marturiseste regizorul „Nu era momentul sa vorbim despre coruptie in randul politistilor din New York, cand ei au dovedit atata eroism in acele clipe”. De asemenea, merita remarcata performanta lui Jon Voight, chiar daca nu el a fost prima optiune a lui O’Connor – primul ales, Nick Nolte, a fost obligat sa renunte, din cauza unei accidentari suferite la genunchi. Oricum, desi dispune de o actiune incitanta si de o panoplie de vedete pe afis, filmul nu s-a bucurat de o primire la public atat de favorabila precum s-ar fi asteptat producatorii. La doua luni de la lansare, el obtinuse incasari de doar 20 milioane de dolari, in conditiile unui buget de 30 milioane.
GABRIEL TUDOR
Comentarii