Alegerea documentelor pentru a figura intr-o expozitie este supusa unui anumit scop. In cazul expozitiei de la Alba Iulia, despre care am scris in numarul trecut, scopul este acela ca tinerii sa vada cum se traia in anii „regimului comunist”. Azi, relatarile par un pic cam exagerate, dar asta e o meteahna a omului acelor ani, care asculta Europa Libera (de-abia dupa 1990 am aflat si noi cu ce se ocupa acest post de radio din Germania Federala), si care supravietuieste si azi, cand „se gasesc de toate”.
O alta parte a rapoartelor emise de fosta Securitate, prezentate in expozitie, sunt descrieri ale modului cum se plantau mijloace de ascultare in casele celor suspecti de actiuni ilegale. Am citit si eu asemenea rapoarte in dosarul pe care l-a facut public pe Internet fostul ministru craiovean al Transporturilor, Radu Berceanu, cel banuit ca voia sa „fuga in Iugoslavia” cu ajutorul unui deltaplan cu motor, construit de el insusi (!).
Dar, daca revenim in lumea de azi, ce sa mai spunem despre supravegherea totala a cetatenilor, nu doar inregistrari ambientale, ci si prin toate mijloacele oferite de tehnologia actuala (telefoane, calculatoare etc)? La fel de legala ca in anii de dinainte de 1990! Pe langa posibilitatile de azi, securistii de ieri erau copii nevinovati! Mai ales cand oamenii sunt mereu gata sa furnizeze informatii voluntar, pe gratis sau contra unei sume frumusele.
O fotocopie din arhiva CNSAS, deci cu un inainte de reformarea serviciilor de securitate realizate de Nicolae Pacepa dupa intoarcerea lui Nicolae Ceausescu din vizita din SUA, ne arata cum un anume „Petrescu” a fost recompensat financiar pentru informatiile furnizate, respectiv cu 200 de lei in august 1968. De informatori se ocupa serviciile secrete din toate timpurile si de pretutindeni.
Devine firesc ca in 1989, atunci cand lucrurile se complicasera dramatic in Romania, unele documente, prezentate si in expozitie, sa pomeneasca despre cum erau supravegheate cu un an inainte de „intoarcerea armelor”, unitatile de invatamant, fie ca era vorba despe cadre didactice sau despre elevi. „Din cauza lipsei de supraveghere din randul pedagogilor, persoane necunoscute scot din internat elevi pe care ii invita sa participe la adunari religioase”, se sustinea intr-unul dintre rapoarte, „de asemenea, trebuia sa se actioneze cu mai multa perseverenta pentru cunoasterea situatiei operative in randul cadrelor didactice de nationalitate maghiara”. Sa ne amintim ca in decembrie 1989 existau agenti care pregateau elevii si tinerii pentru actiunile care aveau sa urmeze, iar „scanteia” evenimentelor a pornit, aparent, tocmai de la un preot maghiar, despre care s-a afirmat ulterior ca ar fi fost agent al unui serviciu secret.
In fine, in expozitia de la Alba Iulia, se mai afla si alte exponate „de epoca” dintre acelea care doresc sa introduca vizitatorul in ceva ce s-ar putea numi „acele vremuri”: bibelouri cu pestisorul de sticla, carpeta Rapirea din serai, televizorul alb-negru. Pacat ca nu exista si un televizor color, ca unul din cele pe care eu mi l-am cumparat in 1987. Din ratiuni propagandistice, in expozitie exista si exemplare din presa acelor ani, cum mentiona istoricul Liviu Zgarciu, initiatorul expozitiei. Cu siguranta ca revista de cultura „Secolul XX” nu exista. Ar fi fost instructiva, daca vorbim despre dorinta tinerilor de azi de a afla cate ceva din istoria acelor ani.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii