Inainte de a continua articolul din revista Constelatii diamantine semnat de Beatrice Silvia Sorescu, nepoata scriitorului, cateva cuvinte despre capodopera Iona, piesa scrisa de Marin Sorescu si publicata pentru prima data in 1968.
Mitul biblic spune ca profetul Iona (Iona) a fost inghitit de o balena, de unde a iesit dupa 3 zile. In piesa sa, Sorescu duce povestea mai departe si isi imagineaza ce se intampla cu Iona in timp ce se afla in interiorul balenei.
„Cea mai teribila parte a piesei este atunci cand Iona isi pierde ecoul”, scrie Sorescu in prefata acestei piese. „Iona era singur, dar ecoul lui era intreg. A strigat: Io-na, iar ecoul lui a raspuns: Io-na. Apoi, a ramas doar jumatate din ecou. A strigat Io-na, dar tot ce auzea era Io. Io, intr-o limba straveche, inseamna eu”. Iona a fost jucata in Bucuresti in 1969, dar tragedia a fost retrasa rapid, deoarece continutul ei a fost considerat prea controversat.
Mai departe Beatrice Silvia Sorescu scrie: „Sorescu a continuat si experienta teatrului existentialist si al celui absurd, oglindit cum nu se poate mai bine, in piesele: Iona (1968), Exista nervi (1968), Paracliserul (1970), Matca (1973), Pluta Meduzei (1974), Setea muntelui de sare (1974), culegere de piese, Raceala (1976), A treia teapa (1980), Iesirea prin cer (1984), Varul Shakespeare (1988). Teatrul de inspiratie istorica da si el o replica importanta viziunii idealizante asupra trecutului. Sunt de amintit Raceala si A treia teapa, cu actiunea plasata in vremea lui Vlad Tepes.
Marin Sorescu a fost si autorul unei proze umoristice si satirice (romanele Trei dinti din fata (1977), Viziunea Vizuinii (1981), eseuri, Teoria sferelor de influenta (1969), Insomnii (1971), Starea de destin (1976), cronic literar, Usor cu pianul pe scari (1986), pentru care a primit Premiul George Calinescu si Premiul Uniunii scriitorilor pentru critica literara, Tratat de inspiratie (1985).
A fost si un remarcabil traducator, transpunand integral, in limba romana, creatia poetica a lui Boris Pasternak, in volumul Lirice.
Literatura pentru copii a ocupat, de asemenea, un rol important in creatia soresciana: Unde fugim de-acasa (1967), proza, O aripa si-un picior (Despre cum era sa zbor), (1970), versuri, Cocostarcul Gat Sucit (1987), versuri, Cirip-Ciorap (1993), versuri…
De-a lungul celor 40 de ani de activitate literara si 60 de ani de viata, Sorescu a obtinut numeroase premii. Pe langa cele din partea USR, a mai fost distins cu Premiul Academiei Romane, cu Medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli” (1970), Premiul international „Le Muze”, acordat de Academia della Muze din Florenta (1978), Premiul Mondial de poezie „Fernando Riello”, Madrid (1982), cu prestigiosul Premiu international „Herder” (1991), pentru intreaga opera, Viena, Premiul Felix Romuliana, Belgrad (1994), si a fost propus de Academia Romana pentru Premiul Nobel pentru literatura (1992).
Marin Sorescu ramane unul din scriitorii fundamentali ai literaturii romane, cel mai mare dramaturg postbelic si cel care impreuna cu Nichita Stanescu, a revitalizat imaginea poeziei romanesti. Poeziile din ultima parte a vietii sale au incarcatura unui tragism impresionant, provocat de intelegerea profunda, dureroasa, a conditiei de muritor a fiintei umane, cum se desprinde din poemul Scara la cer: „Desi am slabit ingrozitor de mult,/ Sunt doar fantoma celui ce am fost,/ Ma gandesc ca trupul meu/ Este, totusi, prea greu/ Pentru scara asta delicata/ Suflete, ia-o tu inainte,/ Pas! Pas!”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii