Când se gândesc la „epoca de aur” a filmului mut de la Hollywood, cei mai multi dintre noi îsi imagineaza actori si actrite îmbracati la patru ace, stilati, distinsi si intangibili, ca niste veritabili zei coborâti, doar pentru putin timp, printre muritori. Dar, la o privire mai detaliata asupra fenomenului, ne vom da seama ca stereotipurile pe care le-au avut asupra sa sunt cu totul false, iar adevarul e de-a dreptul socant.
Mirajul drogurilor
Ati fi banuit, vreodata, ca în „anii nebuni” din perioada interbelica, actorii de la Hollywood erau niste consumatori de droguri care i-ar fi putut lasa fara marfa si pe faimosii narcobaroni columbieni? Desi consumul de droguri e asociat mai ales perioadei hippy, Hollywoodul a fost un bastion al cautatorilor de lumi virtuale înca din anii ’20. Unul dintre cei mai faimosi actori ai acelei epoci, a carui viata a fost însa ruinata de droguri, a fost Wallace Reid. „Amantul perfect” era favoritul mogulului cinematografiei, Cecil B. DeMille, dar, în 1919, la apogeul carierei sale, a fost grav ranit într-un accident feroviar. Pentru a-i usura durerile, medicii i-au prescris morfina. Reid a fost atât de multumit de tratament încât a continuat sa consume morfina si dupa ce s-a vindecat, pentru a muri în 1923, la doar 31 de ani, din cauza unei supradoze.
O alta vedeta, actrita Alma Rubens, regina a filmului mut, a fost arestata în 1931 pentru posesie de cocaina; eliberata, a continuat sa se drogheze si, desi câstiga 3.000 de dolari pe saptamâna, o suma imensa pentru acea vreme (salariul mediu era de 60 de dolari), a murit în mizerie, pentru ca si-a tocat toti banii pe droguri.
Adultere, divorturi si avorturi
Desi pentru majoritatea cuplurilor divortul era, în anii ’20, de neimaginat, starurile hollywoodiene apelau frecvent la el, iar revistele mondene nu pierdeau niciun detaliu. Printre cele mai renumite „povesti cu nabadai” s-a numarat idila dintre Mary Pickford, „logodnica Americii” si chipesul Douglas Fairbanks. Cei doi se cunoscusera pe platourile de filmare în 1915 si, desi ambii casatoriti, au început o relatie furtunoasa, spre deliciul presei tabloide si disperarea partenerilor legitimi.
În 1918, nevasta lui Fairbanks a cerut divortul, pe motiv de adulter, si un an mai târziu, Owen Moore, sotul lui Mary Pickford îi va urma exemplul. În 1920, cei doi amorezi se vor casatori, în cadrul unei ceremonii fastuoase, pentru a divorta cu scandal în 1936.
La rândul sau, Rudolph Valentino, „amantul latin” prin excelenta, a avut mai multe casatorii la activ, dar nu a mai apucat sa se însoare si cu ultima lui cucerire, frumoasa Pola Negri, murind din cauza unei banale apendicite netratate la timp.
Uneori, ca urmare a acestor relatii, vedetele feminine erau nevoite sa recurga la avort, un alt tabu pentru societatea americana a vremii. Interventiile se faceau în cel mai deplin secret si implicau mari riscuri. Dar vedetele preferau sa-si riste viata decât sa-si distruga cariera, devenind mamici… A fost cazul Gloriei Swanson care, ramasa însarcinata, a fugit în Franta pentru a avorta. A fost o interventie dificila, care era cât pe ce s-o coste viata pe renumita diva.
Contracte de conduita pentru staruri
Tocmai având în vedere asemenea situatii, producatorii impuneau actorilor contracte drastice, prin care acestia se angajau sa duca o viata de… sfinti! Multe contracte aveau o „clauza de moralitate”, prin care vedetele se angajau sa nu calce strâmb. Bineînteles, cel mai adesea mogulii filmului închideau ochii la vreo aventura, cu conditia ca aceasta sa nu devina publica. Daca însa un anumit actor se implica într-o relatie care nu era pe placul „bossului”, avea de ales între a ramâne implicat în ea sau a-si vedea cariera ruinata.
Homosexualitatea, un lucru firesc
Stim cu totii ca homosexualitatea a constituit, în cea mai mare parte a secolului XX, un prilej de oprobriu public. Cu toate astea, multe staturi hollywoodiene erau homosexuale, desi, ce-i drept, îsi tineau ascunse pasiunile sexuale. Ramon Novarro, de pilda, era visul oricarei femei: tânar, chipes si burlac pe deasupra. Doar ca lui îi placeau barbatii; totusi, pentru ca semnase un contract de conduita, n-a fost niciodata vazut în compania amantilor sai, ci doar singur si inaccesibil, fapt care le-a facut pe fanele lui sa continue sa viseze…
Existau însa si cazuri în care actorii homosexuali erau mult mai îndrazneti în privinta afirmarii sexualitatii. Pentru a pune capat rumorilor ca William Haines, un actor foarte popular, ar fi homosexual, bossul studiourilor MGM, Louis B. Mayer, i-a cerut sa încheie un „mariaj de catifea”, cu o femeie aleasa de el. Actorul a refuzat, fiind concediat pe loc si nevoit sa-si câstige existenta ca „designer de interior”.
Dar cel mai celebru caz de acest gen a fost cel al Gretei Garbo, o actrita care si-a ascuns atât de bine pasiunea pentru acelasi sex încât adevarul nu a iesit la iveala decât dupa moartea ei, când corespondenta dintre cea supranumita „Sfinxul scandinav” si profesoara ei de actorie a relevat existenta a numeroase idile cu alte femei.
Hollywood, „trompeta” guvernului
Desi înainte de Primul Razboi Mondial, producatorii de la Holywood erau cunoscuti pentru vederile lor pacifiste, în 1917, la rugamintea presedintelui Wilson, ei au început sa faca filme de propaganda, sprijinind intrarea SUA în razboi. Louis B. Mayer nu se sfia sa afirme ca „filmele noastre trebuie sa fie intermediarul dintre public si guvernul de la Washington”. Culmea e ca starurile nici macar nu erau platite pentru a face propaganda, actori ca Mary Pickford, Douglas Fairbanks si chiar Charlie Chaplin participând de buna voie la parade militare si spectacole pentru sprijinirea efortului de razboi.
Subiecte delicate
Desi astazi privim filmele mute ca pe niste aparitii diafane, din trecut, pline de povesti lacrimogene, cu printese si corsari neînfricati, la Hollywood s-au realizat înca de la începuturile cinematografiei pelicule socante, care l-ar putea face invidios pe Quentin Tarantino. De pilda, în 1914 a fost realizat filmul „Damaged Goods”, care spunea povestea a doi tineri bolnavi de sifilis. Un Tarantino al acelor vremuri a fost controversata Lois Weber, care a abordat, curajos, multe subiecte delicate: consumul de droguri, în „Hop, the Devil’s Brew” (1914), pedeapsa cu moartea, în „The People vs John Doe” (1916) si conditia femeii, în „What Do Men Want?” (1917).
GABRIEL TUDOR
Comentarii