A fost ofiter roman. A fost pasa turc. Ne-a incantat pe toti cu aventurile si metodele sale de Dirty Harry in seria Comisarilor (Miclovan/Moldovan). A fost un „nemuritor”, cutreierand Europa dupa moartea lui Mihai Viteazul. I-a dat viata principelui Carol, si toti au fost uimiti de extraordinara asemanare cu acesta. Prestanta sa aristocratica l-a recomandat drept cel mai desavarsit interpret pentru Pascalopol, sobrul personaj calinescian din „Enigma Otiliei”. A fost ofiter german in mai multe pelicule, a fost ofiter de militie, si nimanui nu i-a scapat prestanta deosebita pe care i-o dadea haina militara, ce-i venea ca turnata. A fost Mircea cel Batran si generalul Averescu, ilegalistul Andrei si printul Andrei Morudzi. Si pentru ca toti acestia trebuia sa poarte un nume, li s-a spus simplu: Sergiu Nicolaescu.
Destinul l-a ales
Nascut intr-o duminica de Florii, pe 13 aprilie 1930, Sergiu Nicolaescu a avut o viata aflata mereu sub semnul de foc al Berbecului. Personalitate titanica, dominanta, cu adevarat „incapatanat ca un berbec”, Sergiu Nicolaescu a stiut intotdeauna ce vrea si mai ales cum sa obtina. Ambitios, perfectionist, el a vrut, ca regizor, sa faca totul, si sa faca bine. Chiar si numerosii sai critici si epigoni trebuie, rusinati, sa recunoasca faptul ca „i-a iesit”…
De mic copil a iubit doua lucruri, ce vor constitui de altfel pasiunile sale pentru toata viata: filmul si istoria. Ca sa mearga la cinematograf, fugea de acasa, fascinat de magia peliculei de celuloid. Distractia favorita era sa cutreiere, cu pustii de seama lui, subteranele medievale ale Timisoarei, orasul unde a copilarit, sau sa incinga batalii „pe viata si pe moarte” cu cavaleri, regi, soldati, cowboy si indieni. Tot atatea personaje care vor popula, mai tarziu, filmele sale.
Faptul ca imaginatia sa bogata l-a facut sa para cu totul desprins de realitate – si e vorba de realitatea dura, „socialista”, a anilor de dupa razboi – n-a insemnat insa ca tanarul traia in trecut. A avut prilejul sa cunoasca din plin „binefacerile” noului regim atunci cand tatal sau a ajuns la Canal, condamnat la 7 ani de inchisoare, ca detinut politic. Greutatile prin care a trecut nu l-au impiedicat pe Sergiu Nicolaescu sa fie admis la trei facultati – Scoala de Ofiteri de Marina, Politehnica si Belle Arte.
Desi a ales-o pe prima, dosarul „necorespunzator” l-a obligat sa urmeze in cele din urma Politehnica. Ursitoarele teseau insa, harnice, la destinul sau. Proaspat absolvent de Politehnica, Sergiu urma sa se angajeze ca director tehnic la un I.A.S de langa Bucuresti. Destinul avea insa alte planuri pentru el: un coleg care avea repartitie la Buftea, in cinematografie, ii propune sa faca schimb. Drumul spre istorie era deschis…
Si extraterestrii se uita la Mihai Viteazul…
Primul sau film, care-l va aduce in atentia mondiala, nu are, paradoxal, personaje umane. „Vedetele” sale sunt florile si totusi povestea din Memoria Trandafirului este o superba parabola a conditiei umane, „spusa” de Nicolaescu in doar 7 minute. Scurt-metrajul este rasplatit in 1962 cu Premiul de Excelenta al Uniunii Mondiale a Tehnicienilor, primeste elogii la Cannes si-l recomanda pe tanarul roman ca pe un vizionar.
Imediat, cei de la studiourile Columbia ii cumpara filmul si il invita pe regizor, pentru discutii, in Statele Unite. In aceeasi perioada il va cunoaste pe Titus Popovici, „cel mai bun scenarist al filmului romanesc”, cum el insusi il va caracteriza. De altfel, echipa Popovici-Nicolaescu isi va lega numele de unele dintre cele mai vizionate si mai apreciate creatii ale cinematografiei noastre. Prima mare realizare este coproductia Dacii, din 1966, pentru care Nicolaescu primeste elogii in toata lumea.
Atmosfera grandioasa si minutiozitatea cu care a prezentat epoca antica il vor recomanda ca regizor pentru un alt film istoric, Batalia pentru Roma, unde sub bagheta sa au evoluat doi monstri sacri ai celei de-a saptea arte: Orson Welles si Laurence Harvey. In 1970, un alt succes de proportii va fi Mihai Viteazul, nominalizat la Oscar si unde Amza Pellea face rolul vietii sale. Ca un amanunt interesant, astazi Mihai Viteazul este singurul film romanesc studiat la Hollywood, alaturi de alte superproductii, precum Cleopatra sau Ben Hur, iar in filmul ET, Spielberg aduce un omagiu indirect omologului sau roman: in secventa in care simpaticul extraterestru se uita, alaturi de copii, la televizor, pe ecran ruleaza secvente din Mihai Viteazul…
Un regizor total
A urmat perioada de aur pentru Sergiu Nicolaescu: zeci de filme cu mare succes la public, cele mai cunoscute fiind, desigur, cele din seria „Comisarilor” – Cu mainile curate, Ultimul cartus, Un comisar acuza, Revansa, Duelul. In acelasi timp, pasiunea pentru istorie nu-l paraseste si regizeaza pelicule precum Nemuritorii, Pentru patrie sau Coroana de Foc. In 1989, filmul Mircea, ultima superproductie realizata inainte de Revolutie, ii confirma renumele de „monstru sacru” al cinematografiei romanesti.
Dupa evenimentele din 1989, firea sa iscoditoare repune pe tapet probleme istorice spinoase, relevand adevarul istoric cu multa acribie, in filme precum Oglinda sau Triunghiul Mortii. Pe nedrept acuzat ca nu face filme „de arta”, Sergiu Nicolaescu isi dovedeste totusi talentul total in pelicule ca Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, Ultimul noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si mai ales Osanda, un film zguduitor, avandu-l protagonist pe acelasi regretat Amza Pellea. Si cum am putea uita, din aceasta enumerare, comedia care-l recomanda pe Sergiu Nicolaescu drept regizor ce poate aborda toate genurile – Nea Marin Miliardar, poate cel mai vizionat film romanesc din toate timpurile.
Supravietuitorul
In ultima vreme, Sergiu Nicolaescu s-a confruntat cu grave probleme de sanatate, suportand, in urma unei caderi, doua operatii dificile pe creier. Dar el este un invingator, un supravietuitor. Asa cum il caracterizeaza de altfel si cel mai recent film al sau – Supravietuitorul. Personajul central, nimeni altul decat indragitul comisar Moldovan, este interpretat de actorul ceh Petr Falc. Dupa razboi, Moldovan este inchis, pe motive politice si obligat, de sadicul comandant al inchisorii, un colonel sovietic, sa joace ruleta ruseasca.
Norocul si instinctul de conservare il ajuta sa scape cu viata din acest iad; pentru a-si castiga existenta, fostul comisar accepta sa intre apoi intr-o retea de jocuri de ruleta ruseasca. Astfel va ajunge intr-un oras din centrul Europei unde un fost inamic din tinerete, diabolicul Goldberg, patroneaza o varianta si mai macabra a jocului: ruleta ruseasca incrucisata, in care oponentii trag unul in celalalt. Evenimentele incitante ce vor urma ne vor readuce in memorie personaje din seria „Comisarilor”, figuri familiare din lumea interlopa a Bucurestiului de dinainte de razboi. Nu ne ramane decat sa-i uram „La multi ani!” maestrului Nicolaescu, la ceas aniversar, si sa-i atragem atentia, mai in gluma, mai in serios, ca mai sunt multi voievozi viteji pe care nu i-a „adus” pe ecran…
GABRIEL TUDOR
Comentarii