Cine ar fi putut sa creada ca Steven Spielberg se va plictisi la un moment dat de povesti stiintifico-fantastice, de dinozauri, rechini sau fresce istorice si va migra pe tarâmul comediei lejere si irezistibile în care un escroc american cu geniu porneste într-o savuroasa aventura a sarlataniei. Filmul se numeste Prinde-ma daca poti iar rolul escrocului este interpretat de Leonardo DiCaprio.
Adevarul este ca dupa Minority Report, cu Tom Cruise, Spielberg a intrat în laboratorul lui si a dat timpul înapoi cu câteva decenii, pentru a se opri în anii 60, perioada în care Frank Abagnale a bulversat America prin smecheriile sale: campion al falsificarilor, tânarul a reusit ca între 16 si 21 de ani sa treaca drept pilot de linie, avocat sau medic si sa încaseze pe cecuri falsificate, în diferite tari din întreaga lume, peste 2,5 milioane de dolari.
Pentru Frank, totul a început cu divortul parintilor lui (roluri interpretate de Christopher Walken – un escroc cu staif, hartuit de fisc – si Nathalie Baye – mama iubitoare, dar extrem de egoista si diabolic de seducatoare). Fascinat de personalitatea parintilor lui – care pentru el constituiau un model de fericire si romantism – si totodata debusolat de despartirea acestora, Abagnale a refuzat sa ramâna în grija vreunuia dintre ei, preferând sa-si ia soarta în propriile mâini si sa-si croiasca destinul ajutat… de escrocherii. Un demn urmas al tatalui sau!
Societatea în care traia era înca prizoniera unei asemenea cantitati de naivitate încât, tânarului nu i-a fost prea greu sa se lanseze "în afaceri". Dar n-a pornit singur în aceasta aventura, ci cu "o umbra" – un agent FBI, Carl Hanratty (rol interpretat de Tom Hanks – perfect în ipostaza de agent cam limitat, dar tenace) care sfârseste prin a intra în jocul escrocului. Si asta din cauza talentului si farmecului lui Abagnale care stie bine cum sa se faca iubit si apreciat de toata lumea. Cu un aplomb dezarmant, frumusel în uniforma pe care o poarta, el poate sa obtina orice îsi doreste. În special de la femei.
Aventura lui sfârseste într-un mod incredibil: este arestat în Franta, aruncat în închisoare, dar eliberat în cele din urma de Hanratty care îl ia alaturi de el, sa lupte în cadrul FBI împotriva fraudei si escrocheriei.
Tot jucându-se de-a soarecele si pisica, DiCaprio si Hanks delecteaza spectatorul cu umorul lor. În ceea ce-l priveste pe Steven Spielberg, se simte ca el îl trateaza pe tânar cu multa tandrete, tocmai pentru ca îl face sa fie înainte de toate un baiat fermecator. Asta nu înseamna ca regizorul apara cauza escrocilor, ci ca vrea sa demonstreze cu multa finete ca actiunile lui Frank Abagnale sunt de fapt motivate de dorinta de a-l face pe tatal lui sa se mândreasca cu el, iar pe parinti sa se reîmpace. Cineastul a rezonat profund la acest mesaj pe care a vrut cu tot dinadinsul sa-l transmita publicului, el însusi fiind marcat de divortul parintilor sai. Ca si Frank, si el, pe când avea doar 16 ani, a reusit sa treaca drept un tânar deosebit de serios; îmbracat în costum, a batut la portile Studiourilor Universal si lumea de acolo l-a crezut. Diferenta este ca n-a dezamagit.
Christopher Walken, care interpreteaza rolul tatalui, se afla printre nominalizatii la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.
"Orele"
Destinul a trei femei
Înca de la lansare, productia semnata de Stephen Daldry s-a bucurat de un succes enorm. Sa fi fost în primul rând din cauza numelui atragator de pe generic, cel al lui Nicole Kidman care de obicei seduce publicul nu numai prin talent, ci si prin frumusetea si farmecul personal? E posibil, dar iata ca si criticii, si juriul de la Globul de Aur si cel de la Berlin au fost unanim de acord ca filmul e valoros, chiar daca Nicole Kidman e… urâta. Adaptat dupa romanul cu acelasi nume al scriitorului Michael Cunningham, Orele evoca destinele a trei femei din epoci diferite, dar cu vieti personale asemanatoare si destine unite de ceva anume: Virginia Woolf (Nicole Kidman) scrie "Mrs. Dalloway" înainte de a se sinucide în 1941, Laura Brown (Julianne Moore) citeste romanul în 1951, la Los Angeles, iar Clarissa Vaughan (Meryl Streep) este versiunea moderna a "Mrs. Dalloway". La conferinta de presa care a avut loc la Berlin, starul din Moulin Rouge sau din "The Others", de data aceasta blonda, buclata si stralucitoare ca de obicei, a precizat ca, daca ar fi fost dupa ea, s-ar fi vazut mai curând în pielea Laurei Brown. "Numai ca anumite roluri sosesc în viata noastra exact în momentul în care ai nevoie de ele. Nu cred ca am fost prea încântata când mi s-a oferit acest rol, însa trebuie sa recunosc, a avut un efect catarsic asupra mea. Dar nu în sensul unei terapii", a tinut sa precizeze fosta sotie a lui Tom Cruise, pentru a nu lasa loc interpretarilor legate de suferintele pricinuite de divort. Si a mai adaugat: "Când eram copil, citeam mult, desi eram atrasi îndeosebi de scriitorii romantici, cum ar fi Byron sau Shelly, sau surorile Bronte. Virginia Woolf în schimb ma plictisea. A trebuit sa o descopar prin intermediul acestui film. Iar acum evadez în lectura si îi încurajez si pe copiii mei sa faca acest lucru. Dar nu mai citesc suficient."
Actrita nu a vrut sa intre în detaliile machiajului care au facut-o de nerecunoscut si
s-a multumit sa spuna: "Acesta este misterul creatiei. Cinemaul este iluzie, magie, asa ca nu trebuie sa încercam sa explicam totul".
Chicago în acorduri de muzica si dans
Dupa cum stim, Chicago a fost deja încoronat cu Globul de Aur pentru cea mai buna comedie muzicala, actorii Richard Gere si Renee Zellweger au fost onorati cu câte un "Glob" pentru cel mai bun actor si cea mai buna actrita într-o comedie muzicala si tot Chicago este marele favorit al Oscarurilor de anul acesta, fiind nominalizat la 13 categorii. Nu-i de mirare ca în prima seara a Festivalului de la Berlin, actorii asupra carora s-au atintit toate privirile si flash-urile fotografilor au fost cele trei staruri care au dat viata personajelor principale din Chicago – Catherine Zeta Jones, Richard Gere si Rennee Zellweger. "Este cea mai minunata experienta pe care am trait-o ca actor" – a declarat atunci Richard Gere, care si-a asumat în Chicago rolul unui avocat manipulator, altfel incredibil de bun cântaret si dansator. Meritul este fara îndoiala al regizorului Bob Marshall, magicianul care a reusit sa dezvaluie o fateta a actorilor pe care nici ei nu stiau ca o au. "Daca am fi avut o saptamâna în plus pentru repetitii, as fi putut sa montez cu acesti actori o comedie muzicala pe scena", a asigurat pe toata lumea regizorul, foarte mândru de performantele echipei cu care a lucrat. Filmul este o adaptare a piesei scrise în anii 20 de Maurine Watkins (cronicar la Chicago Tribune), text care a mai fost ecranizat si în 1975, comedia muzicala produsa la vremea respectiva fiind realizata chiar cu trupa de actori de la "Cabaret". Dincolo de jupoane, decolteuri, volane, pene, paiete si tot restul arsenalului tipic spectacolului de cabaret, povestea filmului este un amestec interesant de ambitie, glorie, intrigi, coruptie, manipulare si chiar moarte, în stilul decadentului Chicago din anii '20.
Comentarii