Intr-o perioada in care la moda erau superproductiile istorice inspirate de Biblie sau de perioada antica, decizia de a turna un film referitor la o epoca mult mai apropiata temporal – inceputul secolului XX – a reprezentat un act de mare curaj.
Cu atat mai mult cu cat subiectul era unul extrem de delicat, iar tensiunile din Orientul Mijlociu – locul de desfasurare a actiunii filmului – deveneau tot mai intense. Si totusi, „Lawrence al Arabiei”, caci aceasta este pelicula la care ne referim, a fost realizat, apreciat si avea sa cucereasca, la editia din 1963, nu mai putin de noua premii Oscar.
Filmul a fost interzis in multe tari arabe, care considerau ca personalitatile istorice arabe si populatiile native din zone erau gresit reprezentate. Omar Sharif, unul dintre actorii principali, a aranjat o vizionare a filmului la care a participat si presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser, pentru a-i demonstra ca nu este nimic in neregula. Nasser a fost incantat de film si a permis difuzarea lui in Egipt, unde s-a bucurat de un imens succes.
Cu prilejul uneia dintre primele vizite in Iordania, pentru a gasi locatii potrivite pentru filmare, regizorul Sir David Lean a descoperit ramasitele unor locomotive turcesti din perioada descrisa in timp. Datorita lipsei totale de precipitatii si a aerului uscat, locomotivele nu ruginisera deloc!
Pentru rolul principal regizorul Sir David Lean si producatorul Sam Spiegel l-ar fi vrut pe Marlon Brando, dar acesta i-a refuzat din start, spunand ca n-are de gand sa-si petreaca doi ani din viata calarind camile. In cele din urma, Peter O’Toole a fost ales, dupa ce a acceptat sa semneze un contract pe sapte ani cu Spiegel.
Regele Hussein al Iordaniei a acceptat sa „imprumute” un batalion intreg din armata sa ca figuranti in film, asa incat majoritatea „soldatilor” din Lawrence al Arabiei erau soldati si in realitate. Suveranul vizita frecvent platourile de filmare si s-a indragostit de o tanara secretara de platou, Antoinette Gardiner, care a devenit a doua sotie a lui si mama actualului rege al Iordaniei, Abdullah al II-lea.
Peter O’Toole a avut mari probleme cu calaritul camilelor, care ii provoca fisuri anale, pana cand a avut ideea de a pune o bucata de burete peste saua de piele. Inovatia a fost adoptata rapid si de beduinii locali, care l-au numit, cu recunostinta, pe actorul de origine irlandeza „ab al-Insfanjah” („parintele buretelui”).
In cursul filmarilor, O’Toole a fost adesea ranit. El a suferit arsuri de gradul trei, si-a luxat ambele glezne, a suferit intinderi de ligamente, si-a rupt degetul mare de la mana dreapta, si-a dislocat umarul, si-a fracturat craniul, a fost muscat de o camila, a suferit in doua randuri traumatisme la cap si s-a taiat serios la o mana in afara filmarilor, dupa ce bause destul de zdravan…
Pentru ca filmarile nu erau posibile in bezna totala a noptilor din desert, regizorul a filmat scenele nocturne ziua, cu filtre de lumina pe obiectivele camerelor. Acesta este motivul pentru care in scenele nocturne in film se vad umbrele camilelor.
Sir Alec Guinness, care a interpretat rolul tanarului rege arab Faisal, a fost machiat atat de bine incat multi localnici, care il cunoscusera personal pe suveran, au crezut ca acesta a reintinerit si s-au prosternat la picioarele actorului!
Anthony Quinn, care a jucat personajul Auda Abu Tayi, isi aplica singur machiajul si adesea venea la filmari deja imbracat in haine arabe. La un moment dat, regizorul nu l-a recunoscut si a crezut ca este unul dintre figurantii iordanieni!
Producatorul Sam Spiegel ar fi vrut ca regizorul Sir David Lean sa filmeze mai curand in sudul Californiei sau in climatul mai putin volatil din punct de vedere politic din Israel. Dar Lean a decis sa filmeze acolo unde se petrecuse actiunea cu adevarat – intr-o tara araba. Una dintre problemele lui Spiegel era religia – data fiind situatia incendiara din Orientul Mijlociu, exista riscul ca un producator de origine evreiasca, asa cum era el, sa nu primeasca viza de intrare in Iordania. Atunci, consilierul britanic Anthony Nutting, care fusese secretar de stat la Foreign Office la inceputul crizei Suezului (1956) a venit cu o idee ingenioasa: i-a obtinut lui Spiegel viza stipuland in acte ca producatorul evreu era de religie… anglicana!
In batalia de la Aqaba, adevaratul T. E. Lawrence a fost la un pas de moarte, dupa ce camila pe care calarea l-a azvarlit din sa. Printr-o coincidenta bizara, cand se turna scena bataliei, camila pe care Peter O’Toole calarea l-a aruncat pe acesta din sa, chiar in fata sarjei cavaleriei inamice. Dar, antrenata pentru asemenea situatii, camila a stat ghemuita deasupra actorului, protejandu-l de potopul de copite abatut peste ei.
Orasul Aqaba a fost recreat in albia uscata a unui rau din sudul Spaniei, peste trei sute de cladiri fiind construite cu migala, pentru a semana cat mai mult cu originalul.
GABRIEL TUDOR
Comentarii