Faimosul actor si regizor care a fost Orson Welles, el insusi magician amator, spunea candva ca este foarte dificil sa realizezi un film convingator despre un magician, fiindca spectatorii sunt atat de convinsi de „trucurile” pe care camera le poate face, pentru a pacali ochiul, incat ar fi imposibil sa-i uimesti cu niste banale miscari, fie ele si bine studiate, ale mainilor, scotand, de pilda, un porumbel dintr-o manusa goala sa un iepure din joben. Si totusi, noua productie a regizorului Neil Burger, „The Illusionist”, pare sa ne convinga de contrariu, intrucat privitorul este de-a dreptul uluit de succesiunea de numere de magie, unele atat de socante, incat te trec fiori reci pe sira spinarii…
Un Norton de zile mari
Obiectiv privind lucrurile, genialul Welles are circumstante atenuante, intrucat n-ar fi banuit, acum o jumatate de secol, ce „minuni” poate face animatia realizata pe computer, ce trucaje de mare efect pot „fabrica” ciberneticienii, dand tuturor iluzia realitatii. Pelicula Iluzionistul, care deschide Festivalul International de Film de la Seattle, din aceasta luna, este bine pus in scena, bine jucat si are un filon romantic care cu siguranta le va face mai ales pe cinefile sa-l vizioneze incantate, cu atat mai mult cu cat cadrul in care se desfasoara este unul la fel de idilic – Viena sfarsitului de secol XIX, orasul muzicii, al valsului si al balurilor mascate.
Personajul principal a fost inspirat de nuvela scriitorului american Steven Millhauser, laureat al premiului Pulitzer: „Eisenheim, iluzionistul” – transpus pe ecran de Edward Norton, un actor cu resurse nebanuite si poate nefolosite asa cum ar trebui de catre regizorii de la Hollywood. Pe Norton, cinefilii il cunosc, desigur, din bizarul Fight Club, unde ii da replica lui Brad Pitt, avand o interpretare magistrala.
Nici in Iluzionistul, film pe care impatimitii celei de-a saptea arte de pe plaiurile mioritice il vor putea vedea in curand pe marile ecrane, el nu joaca altfel, desi unii critici l-au acuzat ca ar face-o cu prea multa detasare, chiar cu raceala, pana si atunci cand cade in mrejele dragostei. Oricum, nu se poate nega faptul ca Norton ii confera personajului sau o aura de mister care nu poate decat sa incante spectactorul, sa-l incite, sa-i starneasca interesul si curiozitatea, tinandu-l tintuit pe scaunul sau, cu sufletul la gura, pana la ultimul tur de manivela…
„Masina cu insusiri paranormale”
Precum am amintit, actiunea se petrece in Viena de la cumpana secolelor XIX-XX. Plictisita de receptii fastuoase si de picnicuri conventionale, inalta societate este luata prin surprindere de aparitia in capitala Imperiului Austro-Ungar a magicianului Eisenheim. Tanarul evreu este un personaj cu totul diferit de sarlatanii ce misca mese pretinzand ca practica spiritismul sau fac pase magnetice pentru a hipnotiza subiecti alesi „intamplator” din randurile asistentei, dar care sunt de fapt mana in mana cu respectivii escroci.
Vienezii, satui de aceasta fauna pestrita, au un soc atunci cand il vad „la lucru” pe Eisenheim. Tacut, sobru, rece, distant, personajul lui Edward Norton pare un David Copperfield sau un David Blaine de acum un veac, o masina cu insusiri paranormale, ce poate levita, se poate dedubla ori deveni invizibil, le poate arata curiosilor viitorul, in globul de cristal, poate face un portocal sa infloreasca pe scena ori spiritele mortilor sa dea ocol salii, secrete invatate in copilarie, de la un magician ambulant. A
sa se face ca magicianul de origine umila (este fiul unui tamplar) ajunge sa fie invitat la palatul imperial, pentru a-l distra pe printul mostenitor Leopold (interpretat de Rufus Sewell). In randurile elitei venite sa asiste la reprezentatie, Eisenheim o reintalneste pe iubita sa din adolescenta, contesa Sophie von Teschen (Jessica Biel), de care fusese despartit de aristocratica familie a acesteia. Acum, contesa urmeaza sa devina sotia printului, desi ea nu-l iubeste, pentru ca Leopold are toate defectele unui tanar crescut in puf – este arogant, dispretuitor, malitios.
Politist contra iluzionist
Cand idila adolescentina se reaprinde, devenind o pasiune mistuitoare, printul isi da seama ca ar putea sa o piarda pe logodnica sa si ii porunceste inspectorului de politie Uhl sa-l demaste pe Eisenheim ca fiind un farseur si sa-l izgoneasca din oras. Dar copoiul cu state vechi ramane uimit cand toate incercarile sale de a da in vileag „trucurile” magicianului esueaza si incepe sa se intrebe daca nu cumva puterile supranaturale ale acestuia sunt autentice.
Prins intre fascinatia fata de straniul iluzionist si sentimentul datoriei fata de cel care urmeaza sa-i devina imparat, Uhl este pus intr-o situatie si mai penibila atunci cand, dornic sa-l faca de ras pe Eisenheim, printul cade in propria capcana iar magicianul dovedeste, printr-un senzational numar de iluzionism, ca nu este un om obisnuit, reusind sa-l faca penibil pe arogantul vlastar regal. In parte drama sentimentala, cu eternul triunghi amoros, in parte investigatie politista, in parte spectacol de iluzionism, filmul reuseste sa captiveze de la inceput si pana la final. Un final pe masura intregii desfasurari „paranormale” a actiunii, pe care va lasam insa placerea de a-l descoperi singuri…
GABRIEL TUDOR
Comentarii