Aproape in toate cazurile, chiar si numai ideea de durere ne face sa ne crispam. Cand apare, reactia e sa luam masuri de a o micsora, daca nu de a o elimina. Reactie naturala dar eronata, caci senzatia de durere e in sine ceva pozitiv: suntem avertizati asupra unui dezechilibru in organism si „invitati” sa remediem problema.
O data cu restabilirea echilibrului, durerea va disparea de la sine. Cu alte cuvinte, ajungem la eterna intelepciune terapeutica: nu efectul trebuie tratat, ci cauza bolii, pentru a ne vindeca.
Hipersensibilitate, iritabilitate, hiperexcitabilitate neuro-musculara…
In fiecare situatie, sistemul endocrin trebuie tinut sub supraveghere stricta. Cel mai frecvent, exista o mare permeabilitate emotionala si o stare de stres cronic (dureri, soc emotional si fizic etc.), cand creierul emite semnale de alarma puternice si amplificate. „Turnul de control”, hipotalamusul, secreta substante hormonale care la randul lor provoaca hipofiza sa elibereze o mare cantitate de hormoni.
Cel specific stresului e cortizolul. El va amplifica ritmul cardiac, va mari sensibilitatea vaselor de sange, precum si secretia de adrenalina si noradrenalina (vasoconstrictoare, stimulatoare ale muschiului cardiac). Constientul e stimulat si, in acelasi timp, cortizolul actioneaza asupra sistemului imunitar, pentru a-i bloca activitatea. In paralel, morfinele cerebrale devin o veritabila armura, stopand rapid mesajele dureroase. Hormonul antidiuretic este eliberat pentru retinerea apei in corp – reactie normala, de protectie, a metabolismului, prin care se fac provizii de energie. „Razboiul” a devenit inevitabil, corpul si-a pus santinele pe metereze si se apara cu toate mijloacele din dotare!
Arta razboiului hormonilor
Scenariul de mai sus, chiar daca descris in termeni mai dificili, nu reflecta altceva decat ceea ce se petrece in organismul nostru, ori de cate ori ne imbolnavim. Nu este insa totul, iar confruntarea dintre celulele care in mod natural trebuie sa fie sanatoase si armata agresorilor se desfasoara dupa toate regulile razboiului. Sistemul parasimpatic, odata stimulat, face ca frecventa batailor inimii sa scada, la fel si forta de contractie.
Dar pe fond de stres apare contralovitura: adrenalina, care mareste ritmul cardiac, vascularizarea musculara, dilatarea bronhiilor; pe scurt, se permite reactia rapida. In paralel, cresc vectorii energetici din sange – glucoza si acizii grasi, care vor avea o activitate mai lenta si mai durabila. Un redutabil comandant este aici bulbul rahidian. Controlul sau asupra inimii se reflecta in presiunea arteriala din carotida si din aorta. Totusi, cand amenintarea devine iminenta, mobilizarea se face in intregul organism. Se intelege astfel mai bine de ce bolnavii de fibromialgie, de spasmofilie etc. sunt strabatuti de adevarate furtuni hormonale, in conditii de stres.
Drenajul – arma secreta a apararii
Cel mai solicitat „la vreme de razboi” este ficatul, aceasta uzina de procesare chimica din corpul nostru. El oboseste puternic si de aceea trebuie ajutat, de pilda drenandu-l (cura de anghinare cruda sau in infuzie, apa distilata sau usor mineralizata cu zeama de lamaie, gelule sau drenori specifici, din farmacii). E insa importanta si ordinea efectuarii drenajului. Se recomanda sa se inceapa cu rinichii, ficatul, intestinele, plamanii, pielea s.a.m.d.
Ca acasa, cand facem curatenie stergand intai praful si apoi spaland pe jos! Drenajul invers implica riscul deversarii toxinelor in sange, unde vor stagna, daca ficatul si rinichii nu vor mai putea sa le elimine. La fel, daca se face un drenaj in dezordine, efectul obtinut nu va fi de curatare, ci de imbacsire a organismului. In asemenea conditii, un efect relativ bland este autointoxicatia, manifestata de pilda prin aparitia cosurilor (toxinele ies prin piele).
Daca drenajul e o actiune importanta pentru pastrarea ritmului de viata echilibrat la persoanele sanatoase, el e obligatoriu la bolnavi, caci intoxicatiile din interior favorizeaza dezvoltarea germenilor, a virusilor, a parazitilor, retentia de apa, constipatia, durerile etc. O forta centripeta devastatoare. Prin urmare, e bine sa ne „ascultam” cu atentie senzatiile de durere, spre folosul nostru major: ele sunt in fond unii dintre primii aliati, de avangarda, impotriva sutelor si miilor de boli ce pot dobori zidurile fortaretei numite organism uman.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii