Analizând coincidentele uimitoare, produse de foarte multe ori in decursul timpului, savantii au emis o serie de ipoteze legate de acest aspect, nici una dintre ele nefiind insa pe deplin acceptata, cu atât mai mult cu cât este vorba despre termeni foarte abstracti, precum teoria probabilitatii sau sincronicitatea, propusa de Jung. Ne-am propus ca, in rândurile urmatoare, sa va supunem atentiei câteva dintre aceste coincidente inexplicabile, toate având ca numitor comun faptul ca s-au petrecut in bransa celei de-a saptea arte, cinematograful…
Bruce Lee si fiul sau, Brandon, au murit in circumstante tragice
Nu incape nici o indoiala ca, in domeniul coincidentelor misterioase, „firul rosu” care i-a calauzit in viata si i-a unit in moarte pe Bruce Lee si pe fiul sau Brandon ocupa o pozitie aparte. Fiindca, atunci când Brandon, strivit sub povara numelui celui ce fusese „Micul Dragon”, se lansa in cariera cinematografica, multi exegeti ai peliculei de celuloid nu se puteau abtine sa remarce asemanarile izbitoare pe care carierele celor doi le prezentau. Ca si tatal sau, Brandon si-a inceput activitatea artistica jucând in roluri marunte, iar „Corbul”, filmul care i-a adus consacrarea – si care din pacate avea sa fie si ultimul – era al saptelea al sau. Lucrurile stau la fel si in cazul lui Bruce Lee, pe care tot a saptea pelicula inregistrata – „Marele Boss” l-a facut celebru in America. In alta ordine de idei, Bruce a murit cu opt zile inainte de terminarea ultimului sau film, intitulat „Uliul”. Brandon a sfârsit tot la opt zile inainte de terminarea filmarilor la amintita pelicula… „Corbul”! Filmele au fost terminate dupa moartea protagonistilor, utilizând tehnologia software si imaginile prelucrate pe calculator. Tata si fiu au murit in floarea vârstei – Bruce, 33, Brandon, 28, impuscati accidental, dupa ce s-a tras asupra lor, in timpul filmarilor, cu pistoale cu gloante ce ar fi trebuit sa fie oarbe… Si ambii au fost ingropati alaturi, in cimitirul Lakeview din Seattle, Washington. Sirul coincidentelor a mers pâna la capat…
Ghinioanele de tot felul au insotit seria „James Bond”
Una dintre cele mai de succes serii de filme politiste din lume, cea avându-l in rolul principal pe seducatorul „agent 007”, pare sa se inscrie si ea pe aceeasi traiectorie de coincidente nefaste, din nefericire, si de asta data, fiind vorba despre victime omenesti. Astfel, majoritatea scenelor de cascadorie realizate pe parcursul nenumaratelor episoade din seria „James Bond” s-au soldat cu accidentari, distrugeri si chiar decese. Scenele filmate deasupra oceanului, in „Din Rusia, cu dragoste” (1963, cu Sean Connery in rolul principal) când elicopterul regizorului Terence Young s-a prabusit in valuri, cei implicati fiind grav raniti, aveau sa se repete parca pe pista de bob din „Numai pentru ochii tai” (1981, cu un „007” interpretat de Roger Moore), unde un cascador si-a pierdut viata iar alti doi au suferit rani grave. Atât in deja amintitul „Din Rusia, cu dragoste”, cât si in „Never say never”, turnat exact dupa 20 de ani, in 1983, Sean Connery si-a fracturat, in timpul filmarilor, mâna stânga.
Isadora Duncan si Grace Kelly, victime ale unor stranii accidente de masina
Când vine vorba despre coincidente in ceea ce priveste mortile stranii, nu putem neglija similitudinile existente intre doua mari artiste ale secolului trecut: cântareata si dansatoarea Isadora Duncan si actrita Grace Kelly. Destinul lor a fost la fel de zbuciumat, cu suisuri si coborâsuri spectaculoase, ambele au murit in culmea gloriei, in accidente de masina curioase, dintre care se detaseaza net cel al Isabelei Duncan, ucisa de propriul sal, care s-a infasurat pe roata din spate a masinii, strangulând-o pe artista. Ambele, americance de origine au murit in jurul aceleiasi vârste (Isadora – 50 de ani, Grace – 52), in orase franceze (Nissa, respectiv Monaco), situate la numai 10 km unul de altul si in aceeasi zi de 14 septembrie – in 1927 si respectiv 1982, deci dupa exact 55 de ani, vârsta pe care nici una din ele nu a apucat s-o implineasca…
Legaturi bizare intre „Twin Peaks” si „Dosarele X”
Oricât ar parea de curios, si intre cele doua seriale de referinta ale anilor '90 exista o serie de asemanari bizare, parca anume realizate pe placul impatimitilor genului fantastic, pe care aceste filme il trateaza. Prima tura de manivela la „Twin Peaks” a fost trasa de catre David Lynch pe data de 3 martie 1990. Exact cinci ani mai târziu, Chris Carter incepea filmarile la episodul promotional din „Dosarele X”. Co-producatorul „Twin Peaks” se numea Mark Frost („inghet”, in limba engleza), iar co-producatorul „Dosarelor”, Mark Snow („zapada”)! Multi dintre actorii din „X-Files”, inclusiv David Duchovny, s-au lansat in „Twin Peaks”, si au interpretat, in acelasi timp, roluri in super-mediatizatul serial „Seinfeld” (Warren Frost, Grace Zabriskie, Francis Bay, Brenda Strong, Walter Olkewicz etc). Numele celor doi protagonisti se regasesc in ambele filme: in „Dosare” apare un „agent Cooper”, membru FBI, in vreme ce in „Twin Peaks” intâlnim un Mulder, (nu Fox, insa!). Nici actritele protagoniste nu „difera” prea mult. Amatorii de statistici de la Hollywood au stabilit ca atât Sherilyn Fenn, din „Twin Peaks”, cât si Gillian Anderson din „Dosare” au intrat in atentia producatorilor dupa ce-si expusesera „anumite parti ale corpului”, in reviste de scandal. In aceeasi ordine de idei, ambele frumoase fredoneaza, in peliculele respective, aceeasi melodie, „Together”, din musicalul „West Side Story”. Si tot la capitolul „coincidente”, este de remarcat ca initial, „Dosarele X” urma sa aiba 29 de episoade, adica exact atâtea cât a avut in final „Twin Peaks”…
Comentarii