Ideea de a consuma vitamine se identifica aproape întotdeauna cu aceea a cultivarii unui nivel ridicat al sanatatii, sub convingerea ca acestea nu pot determina reactii secundare.
Este însa o eroare cu un potential risc, mai mult sau mai putin înalt, în functie de numerosi factori. Motiv foarte serios pentru ca, atunci când „asimilam” în organism vitamine, sa cunoastem foarte bine ce reprezinta acele substante – fie ele de sinteza (suplimentele de vitamine) sau de origine naturala (preluate, de pilda, prin alimentatie). Vitaminele au functia de a accelera anumite reactii care au loc în organism si sunt necesare în catitati mici pentru sanatatea noastra.
Sa recunoastem ca nu ne prea întrebam de ce aceste substante poarta numele pe care le stim! Termenul în sine – „vitamina” – a fost inventat în anul 1912 de biochimistul american Casimir Funk, polonez de origine si provine din cuvântul latin vita („viata”) si sufixul amina, deoarece initial s-a crezut ca toate vitaminele contin o grupa de substante organice derivate din amoniac numite „amine”, ceea ce nu este cazul tuturor.
Descoperirea vitaminelor a început la sfârsitul secolului al XIX-lea, când cercetatorii au identificat substante esentiale pentru prevenirea anumitor boli, precum beriberi sau scorbut.
Vitaminele au fost denumite în functie de ordinea descoperirii sau de proprietatile lor specifice:
– Vitamina B: prima data, a fost asociata cu tratamentul maladiei beriberi si grupeaza mai multi compusi (B1, B2, B3 etc.), fiecare având o functie distincta.
– Vitamina A: identificata în 1918 ca o substanta solubila în grasimi, a fost numita astfel pentru descoperirea sa cronologica dupa vitamina B.
– Vitamina C: desi abundenta în citrice, numele sau nu se refera la acestea, ci a fost asociat cu tratamentul scorbutului si numit în ordine alfabetica.
– Vitamina D: descoperita mai târziu, este legata de sanatatea oaselor si de prevenirea rahitismului.
– Vitamina K: a primit numele de la omul de stiinta danez Carl Peter Henrik Dam, din cuvântul german Koagulation, subliniind rolul sau în coagularea sângelui.
Unele vitamine, precum cele din grupa B, includ mai multe variante numerotate (B1, B2 etc.), identificate prin cercetare: – Vitamina B1 (tiamina): Numele sau provine de la grecescul theion („sulf”), ajuta la transformarea glucidelor si grasimilor în sânge; – Vitamina B2 are o actiune antioxidanta în organism; – Vitamina B3 are rol în prevenirea nivelului ridicat de colesterol; – Vitamina B5 este responsabila pentru producerea hormonilor sexuali, regasindu-se în majoritatea alimentelor; – Vitamina B6 regleaza aminoacidul asociat cu bolile de inima; – Vitamina B7 – „vitamina frumusetii” – este asociata cu piele stralucitoare, par sanatos, unghii frumoase; – Vitamina B9 (acid folic) este solubila în apa, sustine procesul de diviziune celulara si ajuta la producerea de celule noi; – Vitamina B12 contribuie la producerea celulelor rosii, mentinerea functiei cognitive, sinteza ADN-ului.
În total, în secolul al XX-lea au fost identificate 13 vitamine esentiale: A, C, D, E, K si opt vitamine B, fiecare primind un nume care reflecta istoria sau proprietatile sale unice.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii