Automedicatia este definita ca administrarea fara reteta ori recomandare medicala personalizata a unor medicamente sau tehnici de tratament. Ea se raporteaza în special la simptome sau la maladii benigne curente, care sunt uneori probleme ce treneaza de mult timp, putând ascunde afectiuni mai importante.
Nu trebuie înteles ca automedicatia reprezinta o practica reprobabila, inacceptabila. Se poate utiliza fara riscuri, cu câteva conditii. Prima si cea mai importanta este informarea corecta si aprofundata.
Cunoasterea simptomelor este relativ usoara. Mai întâi trebuie recunoscute simptomele benigne. Este simplu pentru o raceala, tulburari de tranzit intestinal sau o durere de cap care cedeaza repede. Exista însa riscul de a interpreta gresit semnele si de a masca astfel un simptom de data recenta care persista si de a se întârzia astfel prezentarea la medic.
Durata simptomului este de maximum doua zile. Dincolo de acest interval, daca nu exista nicio ameliorare si chiar se agraveaza starea, trebuie mers la medic.
Se cere cunoasterea obligatorie de catre pacient a medicamentelor pe care le ia, recomandari, mod de administrare, contraindicatii si efecte secundare. În mod special, se va evita automedicatia la femeile însarcinate, la cele care alapteaza si la copiii mai mici de doi ani.
Apoi, trebuie stiut cum sa se aleaga sursa: farmacistul – un profesionist format în acest scop, publicatii scrise de specialisti pentru marele public, site-urile corecte de pe Internet, destinate publicului.
Se va tine cont de faptul ca medicul curant, cel care cunoaste istoricul medical al fiecaruia dintre pacientii sai, este cel mai în masura sa recomande anumite medicamente de folosit într-o afectiune cronica, înainte de consultatie.
Se va evita sa se aplice „orbeste” retete auzite sau recomandate de nespecialisti, multi manifestând tendinta de a considera ca propria lor experienta este cea mai potrivita pentru aceasta.
Nu e deloc simplu sa se faca deosebirea dintre simptome si bolile în sine. De pilda, nu vorbim despre apendicita, ci o durere abdominala care poate fi tratata în anumite conditii cu antispastice, pâna la consultul medical.
Un alt exemplu: o cistita poate fi confundata cu senzatia de arsuri în timpul urinarii; într-un asemenea caz, trebuie abordat un medic si urmat tratamentul prescris de acesta. În aceeasi ordine de idei, nu trebuie uitat ca, daca deja exista un tratament, anumite medicamente nepericuloase, în combinatie cu unele noi, pot declansa probleme grave.
Cel mai cunoscut exemplu este asocierea aspirinei cu anticoagulantele. De asemenea, ca recomandare generala, pentru evitarea oricarui risc nu trebuie consumat alcool pe parcursul unui tratament medical. Aceasta, deoarece alcoolul poate amplifica efectele anumitor medicamente si pe de alta parte obliga ficatul la o munca mai intensa, facând mai dificila descompunerea medicamentelor în sânge, si determinând astfel necesitatea de marire artificiala a dozelor.
Un alt aspect se refera la pastrarea medicamentelor prescrise la un moment dat, pentru ca pacientul sa le foloseasca mai târziu – ceea ce este total nerecomandat. De aceea, sertarul cu medicamente de acasa trebuie compartimentat în doua sectiuni: cele care pot fi folosite si în automedicatie si cele care necesita obligatoriu prescriptie medicala.
Confruntat cu un simptom, pacientul trebuie sa foloseasca doar medicamente pe care le-a mai luat si pe care le detine în compartimentul dedicat lor.
Nu în ultimul rând, automedicatia trebuie evitata, atunci când: – un simptom persista în mod inexplicabil sau apar recidive repetate; – simptomul nu seamana totusi cu altul, deja cunoscut de pacient; – intensitatea este foarte crescuta si pacientul nu este sigur ca e vorba despre o problema benigna; – pacientul este o femeie gravida, mama care alapteaza sau copil cu vârsta sub doi ani.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii