Aproximativ 1-2% din populatia lumii este afectata de vitiligo, boala autoimuna care se manifesta prin depigmentarea pielii, afectând deopotriva barbatii si femeile, adultii si bebelusii. În general, apare înainte de vârsta de 20 de ani, primele semne fiind pete albe bine definite pe mâini, fata, brate sau picioare.
Încetul cu încetul, persoanele cu vitiligo sunt acoperite cu pete albicioase, mai mult sau mai putin numeroase, mai mult sau mai putin extinse, în functie de pacient. Unghiile si parul pot fi, de asemenea, afectate si devin albe, mai ales în cazul vitiligo segmentar.
Vitiligo nu este nici dureros, nici contagios. Petele nu sunt reliefate si nici nu produc mâncarime accentuata, iar speranta de viata a pacientilor ramâne normala. Pe scurt, la nivel fizic, boala este benigna, nu murim din cauza ei.
Cu toate acestea, poate avea consecinte psihologice grave. Daca unii pacienti reusesc sa si-o asume, la marea majoritate stima de sine este deteriorata, în special din cauza efectelor inestetice. Vitiligo ar putea fi o cauza a discriminarii, mai ales în rândul pacientilor cu pielea de nuanta mai închisa. Mai mult, evolutia sa ramâne imprevizibila si poate avea un impact asupra calitatii vietii pacientului.
Cauzele vitiligo sunt înca putin întelese, dar mai multe ipoteze pun în lumina originile acestei boli multifactoriale. În primul rând, genetica. În 2010, un studiu american a reusit sa izoleze 10 gene implicate în mecanismele de raspuns imun, care ar putea juca un rol la persoanele cu vitiligo. În plus, la consultatie, se identifica frecvent un istoric familial de vitiligo: transmiterea ereditara se refera la sub 10% din cazuri. Radicalii liberi ar putea avea partea lor de responsabilitate în dezvoltarea acestei boli dermatologice.
În 2009, un alt studiu american a aratat ca acumularea de radicali liberi ar putea duce la „autodistrugerea” melanocitelor. Stresul poate provoca, de asemenea, vitiligo sau agraveaza boala, daca exista deja. Totodata, maladia poate fi declansata în urma unui soc emotional sau a unei traume.
Pâna în prezent, nu exista un tratament care sa opreasca sau chiar sa vindece vitiligo. Cu toate acestea, pacientii au optiunea de a-si repigmenta petele albe. Pentru aceasta, exista mai multe metode, cea mai raspândita dintre ele fiind expunerea la UVB, care stimuleaza melanocitele ramase pentru a le face sa produca din nou melanina.
Acest lucru se face fie într-o cabina, fie folosind o lampa care va concentra UVB doar pe pete, când acestea acopera mai putin de 10% din suprafata corpului. Metoda da rezultate bune, însa este nevoie de cel putin 24 de sedinte pentru a observa o îmbunatatire a pigmentarii, iar tratamentul dureaza cel putin 3 luni, fiind lung si costisitor.
Pacientilor li se recomanda expunerea la Soare, pentru a stimula melanocitele ramase. De asemenea, li se prescrie o crema cu compusi imunomodulatori ce pot încetini actiunea anticorpilor anormali.
Ca ultima solutie, interventia chirurgicala prin autogrefa implica preluarea unei bucati de piele nedepigmentata de la pacient (de pe coapse sau fese) pentru a o grefa pe o pata alba sau chiar tatuarea pielii pe zonele albe mai putin receptive la UV-B, cum ar fi sfârcurile, dar aceste tehnici ramân destul de costisitoare.
Evolutia bolii depinde de fiecare pacient: uneori se va stabiliza rapid, alteori petele vor reaparea sau chiar vor disparea. Nu în ultimul rând, suplimentarea cu vitamina D ar putea avea un rol benefic. Ea joaca un rol esential pentru sanatatea noastra si pentru sistemul imunitar. Analogi ai vitaminei D au fost utilizati ca agenti terapeutici topici în vitiligo. Ei vizeaza raspunsul imun local si actioneaza asupra activarii specifice a celulelor T. Compusii vitaminei D3 influenteaza maturarea si diferentierea melanocitelor, pe lânga reglarea melanogenezei. În caz de vitiligo, se recomanda consumul de alimente bogate în vitamina D, ca pestele gras (hering, sardine, somon, macrou), lactate, brânza, carne, galbenus de ou.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii