În fragmentul de interviu cu academicianul Eugen Simion, publicat în revista Vatra veche, am mai retinut câteva argumente pertinente: Noi, românii, „am devenit nationalisti, atunci când am descoperit originea noastra, când am descoperit structura limbii române, când am descoperit radacinile noastre religioase, latinitatea noastra. si aici meritele sunt ale Scolii Ardelene în primul rând. Scoala noastra nationala a fost determinata de Scoala Ardeleana. Au fost primii care au impus în constiinta publica, constiinta nationala”.
Si, mai departe: „Sunt un român european si chiar ma simt în acest fel. Adica resping rasismul, resping xenofobia, care mi se par lucruri detestabile, care nu tin de umanismul nostru european. Pe de alta parte, mi se par de neacceptat si cei care resping înca o data ideea de natiune, de traditie, de istorie, ideea de nationalism, în sensul pe care l-a avut acest mare concept în secolul al XIX-lea, atunci când s-au creat statele nationale”.
În privinta trasaturilor definitorii ale nationalismului, profesorul Eugen Simion afirma convins de corectitudinea argumentelor sale: „As zice ca nationalismul, în sensul adevarat si european, este acel sentiment, acel concept care uneste în el iubirea de propria natiune, de propria patrie, patriotismul, respectul fata de traditiile proprii si fata de valorile celorlalti, fata de celelalte natiuni care au si ele drepturi si în Europa sa intram, am intrat deja, si sa vietuim cu acest sentiment ca nu vom fi o Europa unita, daca nu vom respecta aceste natiuni unite si cu valorile lor”.
Interviul din Vatra veche mi-a adus aminte si de alte cuvinte ale distinsului profesor. Într-un interviu din 2013 din Adevarul, profesorul Eugen Simion, care împlinise 80 de ani, vorbea despre momentul în care în tinerete a optat pentru cariera de critic literar. „La liceu, un profesor de româna mi-a împrumutat o carte de Garabet Ibraileanu. A fost prima carte de critica literara pe care am citit-o. Mi-a placut atât de mult încât am început sa citesc si altele. Apoi am mers la biblioteca si am împrumutat o carte de Lovinescu. Lectura a fost un regal. Mi-a determinat destinul”. Dar reusita majora în calitate de Presedinte al Academiei Române a fost, dupa cum marturisea în 2013, alegerea Papei Paul al II-lea ca Membru de Onoare al Academiei Române. Cum a reusit sa-l convinga pe Papa nascut cu numele de Karol Józef WojtyÓa sa accepte numirea?
„Mie mi-a placut atât de mult acest papa polonez încât, dupa ce a venit la Bucuresti, i-am trimis o scrisoare în care îi faceam aceasta propunere, eram atunci presedintele Academiei. Am primit raspunsul de la un cardinal care mi-a spus ca legile Vaticanului nu îngaduie aceste onoruri lumesti. Dar s-a întâmplat ca, peste un an, sa conduc la Vatican o delegatie de istorici, cu Biblia lui Samuil Micu, tiparita de noi si finantata de Vatican. Mi s-a spus ca eu trebuie sa vorbesc 3 minute, iar el – 5 minute.
Când am ajuns acolo, m-a întrebat, cu o bucurie extraordinara, cu o seninatate pe chip: „Ce face Teoctist?”. La sfârsit, m-am uitat la el, m-am apropiat, mi-a strâns mâna si atunci, un moment extraordinar, am vazut chipul lui de om din Est. Parca era un om pe care-l cunosteam.
Un om din Estul Europei, adica un om care a trecut prin suferinta. Am spus: „Sanctitatea voastra, ce rau îmi pare ca nu puteti sa fiti membru al Academiei Române!”. La care el mi-a spus: „Daca este facut, totul este facut!”. „Sanctitatea voastra, este deja facut.” „Noi hotarâseram în conducere sa-l primim, dar nu votaseram. Am venit aici si, într-o saptamâna, l-am votat, iar peste un an m-am dus si i-am dat însemnele Academiei. Un moment extraordinar.”
Dupa ce am scris aceste rânduri, am aflat despre trecerea în nefiinta a profesorului Eugen Simion, la 89 de ani. Acum, cuvintele acestea devin un remember.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii