În vara anului 1924, în inima fostului Imperiu Tarist transformat în tânara Uniune Sovietica, a avut loc un eveniment care avea sa ramâna în memoria colectiva ca una dintre cele mai spectaculoase manifestari ale culturii sovietice timpurii: un meci de sah uman desfasurat în Piata Palatului din Leningrad, fostul Sankt Petersburg.
Acest spectacol grandios, organizat în acel an în ziua de 20 iulie, a transformat celebra piata din fata Palatului de Iarna într-o uriasa tabla de sah vie, cu zeci de participanti costumati, care reprezentau piesele în fata a aproximativ 8.000 de spectatori.
Într-un efort de popularizare a sahului ca sport national si mijloc de dezvoltare intelectuala a cetatenilor sovietici, autoritatile au încurajat astfel de demonstratii în masa, începând din 1921. Ideea nu era doar sa se joace sah, ci sa se creeze un adevarat spectacol revolutionar, care sa combine disciplina militara cu gândirea strategica.
Doi maestri de sah ai vremii, Piotr Romanovski si Ilia Rabinovici, s-au înfruntat într-o partida reala, jucata pe o tabla de dimensiuni gigantice, cu piese umane care executau mutarile la comanda arbitrului, transmise prin telefon de jucatori dintr-o cladire din apropiere.
Piesele albe erau interpretate de soldati ai Armatei Rosii, iar cele negre de marinari din Flota Rosie. Regele alb era jucat de un comandant de infanterie, iar regina sa – într-o nota teatrala si simbolica – era reprezentata de o femeie, nimeni alta decât sotia lui Rabinovici.
Caii erau interpretati literal, prin aparitia unor soldati calare. Costumele erau elaborate, fiecare piesa purtând semnele distinctive ale rolului sau pe tabla de sah. Într-o demonstratie de disciplina si sincronizare, „piesa” respectiva se deplasa la pozitia indicata de mutarea facuta, sub privirile atente ale multimii. Partida a durat cinci ore si s-a desfasurat pe parcursul a 67 de mutari. La final, într-un gest probabil influentat de oboseala fizica a participantilor – multi dintre ei aflati sub razele toride ale Soarelui de iulie, în uniforma completa – piesele albe au propus remiza, care a fost acceptata.
Evenimentul nu a fost doar o demonstratie sportiva, ci si una ideologica: sahul era considerat de regimul sovietic un simbol al superioritatii intelectuale a clasei muncitoare educate, în opozitie cu frivolitatea si distractiile superficiale ale vechii aristocratii.
Importanta culturala a evenimentului nu poate fi subestimata. Într-o perioada în care Uniunea Sovietica îsi contura identitatea politica si sociala, sahul a devenit un instrument de propaganda, educatie si consolidare nationala. Era ieftin, accesibil, bazat pe merit si logica – toate valorile pe care regimul dorea sa le promoveze în rândul noii societati sovietice.
Evenimentele de acest tip aveau rolul de a apropia masele de cultura „înalta”, dar într-un mod accesibil si spectaculos. Desi astazi pare o scena desprinsa dintr-un film sau un roman distopic, meciul de sah de la Leningrad a fost cât se poate de real si bine documentat.
Imagini alb-negru ale evenimentului circula si în prezent, captând atentia is-toricilor, pasionatilor de sah si amatorilor de spectacole neconventionale. Ele imortalizeaza o epoca în care ideologia se împletea strâns cu arta, iar o partida de sah putea deveni un eveniment de stat, cu mii de martori si implicatii simbolice profunde.
Acest moment din vara lui 1924 ramâne una dintre cele mai memorabile puneri în scena ale sahului ca manifestare sociala si culturala în istoria moderna.
GABRIEL TUDOR
Comentarii