O remarca socanta privitoare la relatia medici-pacienti vine din partea Sylviei Fainzang, reputat antropolog, director de cercetare la Inserm. Timp de patru ani, ea a realizat un studiu detaliat asupra a 80 de bolnavi, urmariti in cadru spitalicesc. Ea a asistat la dialoguri, apoi i-a chestionat separat pe medici si pe pacienti, analizand raspunsurile. Concluzia e aproape incredibila: medicul minte pentru binele bolnavului, care minte de teama medicului! Un cerc vicios capabil sa distruga orice urma de incredere.
Ocolirea adevarului – strategie medicala?
Medicii considera ca motivul principal pentru care „disimuleaza” adevarul este acela ca nu vor sa-i ingrijoreze pe bolnavi, pentru ca acestia sa nu-si piarda sperantele. Dar – afirma Sylvie Fainzang – se intampla si ca minciuna sa aiba prioritate, pentru ca medicii insisi sa nu fie pusi in dificultate, atunci cand sunt obligati sa traduca adevarul in cuvinte. Aici nu mai e vorba despre interesul pacientului.
Pe de alta parte, minciuna nemaireferindu-se doar la un diagnostic, unii medici evita sa vorbeasca foarte clar despre efectele medicamentelor. Din teama nerespectarii de catre pacienti a prescriptiilor lor, unii chiar le cer acestora sa nu citeasca prospectele, pentru ca nu sunt calificati sa le interpreteze. Ceea ce, sa recunoastem, e deseori valabil. Foarte curios, in numele unui principiu identic – binele pacientului – practicienii pot adopta atitudini contrare: unii aleg tacerea, altii rostirea adevarului.
Pacientul este un „complice” nedeclarat
De cealalta parte, lucrurile stau cam la fel. Anumiti pacienti cred ca ascunderea simptomelor ii poate feri de un diagnostic grav. Sau incearca astfel sa nu dea la iveala recursul la automedicatie sau la practici complementare, non-alopate. Teama pacientului de a fi respins de medic devine uneori atat de puternica, incat relatia dintre cei doi este mai degraba sursa de tensiuni majore. Discursul medical il schimba deseori insasi starea bolnavului si situatia se intalneste pretutindeni. De pilda, daca multa vreme nu se prea pronunta diagnosticul „cancer”, astazi cuvantul-tabu este „metastaze”.
Consecinte? Pacientul e atat de obisnuit sa fie mintit, incat uneori isi pierde toata increderea in corpul medical. El isi imagineaza ca i se ascunde adevarul chiar si atunci cand nu se intampla asa si isi supraestimeaza gravitatea bolii. Invers, altii sunt atat de convinsi de spusele linistitoare ale medicului, incat tind sa-si subestimeze starea de urgenta, intarziind adoptarea unui tratament. De asemenea, „minciuna medicala” poate alimenta periplul bolnavilor de la un spital la altul, uneori chiar cu efecte pozitive datorita confruntarilor de avize.
Ce mi se-ntampla, doctore?
Din nefericire, S. Fainzang a constatat ca medicii sunt perceputi deseori ca mincinosi notorii, un fel de scriitori de retete lungi. Proportiile fenomenului nu le poate insa estima. Daca intr-un final medicul ii sugereaza pacientului ca nu trebuie sa-si piarda sperantele, iarasi cade pe un teren nepotrivit, intrucat bolnavul poate deveni si mai suspicios si mai nelinistit decat e cazul. Si aici, ratiunile psihologice invocate de practician nu mai sunt intotdeauna binevenite, pentru ca nu orice pacient are pregatirea necesara sa le inteleaga. O alta idee falsa: bolnavul care vrea sa stie n-are decat sa intrebe! Dar si aici originea sociala e determinanta, iar cei „inarmati” mai bine sunt deja mai bine informati.
Lumea insa evolueaza, chiar si insesizabil, astfel ca anumiti pacienti dezvolta strategii de reperare a neadevarurilor medicului. Alegerea cuvintelor, analiza gesturilor si a atitudinii practicianului, totul este decriptat. O mana pusa pe umar poate fi interpretata drept compasiune. Pacientii cauta permanent „indicii” si frecvent le suprainterpreteaza. Va evolua aceasta relatie cunoscuta fatalmente de majoritatea populatiei? In mod cert, da – apreciaza antropologul. Deoarece vorbim despre relatii sociale legate in profunzime, despre o interdependenta cu totul speciala. Apropo: cum v-ati inteles cu medicul dumneavoastra, la ultima consultatie?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii