Desi putini par sa constientizeze acest lucru, fiinta umana e extrem de vulnerabila, din toate punctele de vedere, dar mai ales atunci cand se afla in fata unor situatii periculoase neanticipate. Daca vreti, un exemplu foarte clar in acest sens a fost reactia tinerilor aflati in urma cu putin timp in asa-zisul club al groazei – Colectiv. O scanteie, o flacara, un incendiu devastator: iata tabloul ce a declansat infernul, situatie in care ratiunea si reactiile normale aproape ca au fost anihilate. Vorbim despre panica – una dintre formele anxietatii clinice, care apare cam la 2-5% din oameni si debuteaza de regula dupa varsta de 20 de ani.
Pericol iminent!
O „varianta” destul de frecventa este atacul de panica, avand de regula factori declansatori necunoscuti de victima. Aceasta se poate afla pe un loc foarte inalt, intr-un mijloc de transport ori pur si simplu intre mai multi oameni si, dintr-odata, sa aiba senzatia unui pericol iminent, ba chiar a faptului ca moartea e la un pas de ea.
Simptomele atacului de panica sunt foarte neplacute, iar persoana are convingerea ca sanatatea sa (fizica sau mentala) e pusa in pericol de acestea: – palpitatii, batai puternice si/sau acceleratii ale inimii; – transpiratie si valuri de caldura sau de frig; – amorteala, furnicaturi in corp, tremuraturi sau frisoane; – senzatie de sufocare sau de nod in gat; – respiratie ingreunata, presiune, disconfort sau durere in piept; – greata, diaree sau alte probleme cu stomacul; – senzatie de ameteala, de rau, de pierdere a echilibrului sau de lesin; – senzatie de irealitate, de a fi in afara corpului sau senzatia ca ceea ce se petrece este ciudat, neobisnuit; – teama de a muri de pierdere a controlului sau de a innebuni. Medicii ne atentioneaza insa ca toate aceste simptome pot avea la baza o cauza medicala (hipertiroidism, hipoglicemie, tulburari cardiovasculare ca prolapsul de valva mitrala, astm, edem pulmonar). Vorbim despre atac de panica atunci cand nu poate fi identificata nicio cauza somatica pentru simptomele recurente de panica.
Un cosmar cotidian
Multor persoane li se intampla ca de-a lungul vietii sa treaca printr-un atac de panica (sau prin mai multe) si sa nu dezvolte o tulburare clinica. Un diagnostic de tulburare de panica este pus atunci cand o persoana trece in mod recurent prin asemenea stari si este coplesita de ingrijorari sau de frica cu privire la acestea: de pilda, persoana este preocupata in mod exagerat de implicatiile pe care atacurile de panica le vor avea asupra vietii sale si isi modifica considerabil comportamentul, evitand numeroase situatii care i-ar putea declansa astfel de atacuri.
De exemplu, cineva care a avut atacuri de panica la volan, refuza sa mai conduca. Sau o persoana care a avut atacuri de panica cand a ramas singura acasa sau pe strada, incearca sa fie mereu insotita de o persoana de incredere. Sau cineva care a avut atacuri de panica dupa un efort fizic evita un numar mare de activitati care implica un astfel de efort: sportul, mersul pe jos, urcatul scarilor, sexul. Pe scurt, un diagnostic clinic este luat in vizor atunci cand persoana are mari dificultati de a-si desfasura activitatile cotidiene, cand viata sociala sau activitatea profesionala este puternic deteriorata sau cand calitatea vietii per total scade considerabil.
Evitarea conserva frica
Persoanele cu atacuri de panica devin foarte preocupate de evitarea situatiilor extreme si a locurilor in care au avut atacuri de panica in trecut (locurile aglomerate, sofatul, situatiile in care raman singure, efortul fizic, sexul etc.). Practic, ele incep sa isi „decupeze” viata astfel incat sa nu se mai confrunte cu situatiile respective. Paradoxul acestei strategii este ca, desi evitarea poate sa amane aparitia atacurilor de panica pentru un timp, pe termen lung evitarea cronicizeaza panica.
In timp, individul se convinge tot mai puternic ca el este cu adevarat vulnerabil in fata atacurilor de panica si devine tot mai preocupat ca nu cumva sa se confrunte cu situatiile pe care trebuie sa le evite. Acest lucru il mentine intr-o stare permanenta de ingrijorare si anxietate, iar atunci cand atacurile de panica apar in ciuda acestor masuri de siguranta, individul este mai predispus sa se simta invins sau lipsit de speranta.
In asemenea imprejurari mai mult decat nelinistitoare, putem spera ca astfel de probleme se pot trata in mod eficient? Raspunsul e unul pozitiv: ca in toate tulburarile de anxietate, exista doua tipuri de tratamente bine validate, care se aplica independent sau in combinatie – psihoterapia si medicatia. Specialistii opteaza aproape intotdeauna pentru psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru simplul motiv ca exista suficiente studii clinice care arata ca aceasta este eficienta. Decizia ii apartine insa exclusiv medicului, caruia persoana afectata trebuie sa i se adreseze cat mai rapid, dupa constatarea starilor specifice atacului de panica.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii