Sunteti bronzata si va intrebati cum ar putea machiajul sa va puna in valoare frumusetea pielii. In primul rand, evitati excesul cu farduri sclipitoare. Folositi farduri in culori discrete, aplicate doar pe anumite zone: fie pe obraji, fie pe pleoape. Bronzul delicat se armonizeaza cu fard in nuante de roz si auriu. De asemenea, movul, in nuante pastel sau sidefate, da o nota de rafinament machiajului.
Ochii fardati discret trebuie accentuati de o mascara care sa defineasca genele. Volumul si culoarea genelor reprezinta cel mai potrivit mod de a pune in valoare frumusetea ochilor.
Buzele capata un sarm deosebit cu un ruj roz sau oranj.
Pentru ca bronzul sa dureze mai mult, specialistii spun ca se recomanda o mai mare hidratare a pielii. De asemenea, nu este indicat sa se foloseasca creme grase, ci putin mai fluide. Lotiunile hidratante de zi se vor aplica inclusiv pe gat si decolteu.
Daca sunteti bruneta si, astfel bronzul dumneavoastra este ciocolatiu, folositi un fard de obraz care sa dea volum fetei sau o pudra bronzanta care sa intensifice culoarea, insistand pe pometi, maxilar si pe frunte.
Pentru ochi folositi nuante de albastru. Galbenul, auriul si argintiul pot pune si ele in valoare zona ochilor. Aplicati mascara cu zgarcenie, putin, doar pe varful genelor, pentru a le defini. Pentru buze alegeti nuante calde de caramel, corai sau coniac.
ECATERINA BATRANEANU
Comentarii