A fost unul dintre cei mai huliti si mai „vânati” criminali de razboi nazisti, un individ care i-a inspirat celebrei filosoafe si politologe Hannag Arendt sintagma „banalitatea raului”. Cum de a fost posibil ca un modest functionar german, timid si interiorizat, sa se transforme, peste noapte, intr-un tortionar sadic si sa devina principalul organizator al „solutiei finale” si sa puna la punct prinderea evreilor din numeroase tari ale Europei si transportarea lor in lagarele de concentrare, pentru a fi ucisi? Este o intrebare la care istoricii se straduiesc inca sa ofere un raspuns.
Omul care a aplicat „solutia finala”
Eichmann s-a nascut in 1906, intr-o familie luterana din Solingen, fiind fiul industriasului Adolf Karl Eichmann. Moartea mamei lui, pe când baiatul avea doar 8 ani, l-a marcat profund. Dupa Primul Razboi Mondial, tatal lor, care luptase in armata austro-ungara, si-a luat familia si s-a mutat la Linz, unde si-a deschis o companie miniera. Fiul sau, Adolf, n-a reusit sa termine liceul si, in 1923, a devenit angajat al firmei tatalui, pentru ca apoi sa se angajeze ca agent de vânzari al firmei Oberosterreichische Elektrobau AG, o filiala a concernului Standard Oil. La sfatul unui prieten de familie, Ernst Kaltenbrunner, Eichmann s-a alaturat ramurii austriece a partidului nazist din Germania si apoi a intrat in SS, fiind acceptat ca membru deplin al temutei grupari in 1932. Când nazistii au venit la putere, el a fost promovat sef de brigada SS, fiind distribuit in echipa de administratie a lagarului de concentrare Dachau. In 1937, impreuna cu superiorul sau direct, Herbert Hagen, Eichmann va fi trimis in Palestina, pentru a discuta cu administratia britanica de aici posibilitatea unui transfer masiv de populatie evreiasca din Germania in Tara Sfânta. Refuzati de britanici, care se temeau ca o emigrare masiva a evreilor, intr-o zona cu populatia majoritar araba ar fi dus la tensiuni si conflicte, nazistii au fost obligati sa abandoneze solutia deportarii tuturor evreilor europeni in Palestina.
Izbucnirea celei de-a doua conflagratii mondiale il va gasi pe Eichmann la Berlin, unde va intocmi un alt proiect de emigrare. Acesta viza deportarea evreilor in insula Madagascar, dar de asemenea s-a soldat cu un esec. In toamna lui 1941 liderii nazisti au adoptat ceea ce ei numeau „solutia finala”: exterminarea evreilor din toata Europa controlata de nazisti. Diabolicul Reinhard Heydrich, impresionat de calitatile de administrator ale acestui functionar pedant care era Eichmann, l-a insarcinat cu organizarea transporturilor de evrei polonezi catre lagarele de concentrare. In 1944, trimis in Ungaria, el a incercat mai intâi sa-i vânda pe evreii de aici Aliatilor, in schimbul unor bunuri (inclusiv camioane de transport), dar propunerea i-a fost respinsa, astfel ca Eichmann a trimis peste 400.000 de evrei unguri la camerele de gazare.
Eichmann devine Eckmann, Eckmann devine Klement
Dându-si seama ca razboiul e pe cale de a fi pierdut, la inceputul anului 1945, seful SS, Heinrich Himmler a ordonat incetarea exterminarii in masa a evreilor si a cerut ca toate dovezile referitoare la „solutia finala” sa fie distruse. Uimit, Eichmann a refuzat sa se supuna ordinului, continuând sa aresteze evrei pâna la intrarea sovieticilor in Ungaria, moment in care s-a vazut nevoit sa plece in Austria. La sfârsitul razboiului, Eichmann a fost capturat de Aliati, dar, având acte false, sub numele de Otto Eckmann, a reusit sa scape si s-a ascuns intr-un satuc din Germania, Altensalzkoth. In 1950, Eichmann, devenit Eckmann, a plecat in Italia, unde, cu ajutorul unui calugar franciscan, a reusit sa obtina un pasaport emis de Comitetul International al Crucii Rosii si viza pentru Argentina. Calatorea acum sub o noua identitate: Ricardo Klement, tehnician.
In urmatorii zece ani, temutul calau nazist a trait in Argentina, alaturi de sotia si cei patru copii ai lor (mezinul, Ricardo Francisco nascut chiar in America de Sud, in 1955) având meserii dintre cele mai diferite – de la crescator de iepuri, la inginer hidrotehnician. In tot acest timp, potrivit unor documente CIA declasificate in iunie 2006, americanii au stiut tot timpul unde se afla Eichmann, dar nu au intervenit, pentru ca nu cumva arestarea lui sa puna intr-o postura nedorita SUA si sa reaminteasca opiniei publice internationale de recrutarea altor criminali de razboi nazisti de catre Pentagon. La fel de reticent era si cancelarul german Konrad Adenauer, care se temea de posibilele dezvaluiri privitoare la propriul lui consilier de securitate, Hans Globke, care colaborase cu Eichmann la aplicarea „solutiei finale”.
Hazardul si Mossadul intra in actiune
Dar, spre deosebire de americani, care foloseau fara scrupule chiar si fosti spioni nazisti, angajându-i in CIA, Israelul, stat fondat in 1948, nu era dispus sa uite si sa ierte. Când in 1949 a fost infiintat serviciul secret al acestui stat, Mossad, una dintre principalele sale sarcini a fost „vânarea” criminalilor de razboi nazisti. De-a lungul urmatorului deceniu, multi alti evrei sau victime ale Holocaustului au incercat sa dea de urma lui Eichmann, cel mai important „vânator de nazisti” fiind Simon Wiesenthal. In 1954, acesta a primit o carte postala din Buenos Aires, prin care era anuntat ca Eichmann se afla in Argentina si lucreaza la o companie de distributie a apei potabile. Conducerea Mossad a demarat atunci propria ei investigatie.
Isser Harel, seful Mossad, va declara mai târziu ca amanuntul care a dus la identificarea lui Eichmann a fost acela ca, desi el isi schimbase numele, sotia si fiii sai si-l pastrasera! De asemenea, un rol esential in aflarea identitatii criminalului de razboi nazist l-a avut Lothar Hermann, un evreu incarcerat cândva la Dachau si care, dupa razboi incercase sa-si refaca viata in America de Sud. Hazardul a facut ca el sa se stabileasca tot la Buenos Aires, ca si Eichmann, iar fiica lui, Sylvia, sa se indragosteasca de fiul cel mare al nazistului, Klaus. Tânarul nu s-a sfiit sa-i vorbeasca iubitei sale de faptele „glorioase” ale tatalui sau si de implicarea acestuia in Holocaust, fara sa stie ca vorbeste cu fiica unei posibile victime a lui Eichmann. A urmat o corespondenta de câtiva ani, purtata intre Hermann si Mossad, pâna când agentia de spionaj sa accepte ca, intr-adevar, Ricardo Klement era una si aceeasi persoana cu Adolf Eichmann.
Guvernul israelian a aprobat o operatiune indrazneata, de capturare a nazistului. Eichmann a fost prins de agentii Mossad pe 11 mai 1960, care l-au legat si l-au dus intr-o casa inchiriata in prealabil, unde „Ricardo Klement” si-a recunoscut identitatea reala. El a fost lasat sa aleaga: executia imediata sau judecarea in Israel, optând pentru a doua varianta. Sedat, in asa fel incât sa para beat, Eichmann a fost imbracat in uniforma de steward si urcat la bordul unui avion al companiei aeriene El Al. Acesta a facut mai intâi o escala la Dakar, inainte de a ajunge in Israel, pe 21 mai 1960. Anuntul capturarii lui, facut de presedintele Ben Gurion in fata Knessetului, a fost primit cu ovatii. Procesul lui Eichmann, inceput pe 11 aprilie 1961, a trezit atentia lumii intregi. Acuzatul s-a aparat, afirmând ca nu era vinovat de atrocitatile comise, intrucât respectase ordinele date de superiorii sai. Dupa multe luni de dezbateri si audierea a zeci de martori, pe 15 decembrie Eichmann a fost condamnat la moarte. El va fi executat pe 31 mai 1962, la miezul noptii, in inchisoarea israeliana Ramla. Avea sa fie prima si ultima condamnare la moarte din istoria statului Israel.
GABRIEL TUDOR
Comentarii