Veniti cu secole in urma din centrul Asiei, turcii selgiucizi au reprezentat, alaturi de arabi, una dintre cele mai mari amenintari la adresa Europei, in perioada medievala. Condusi de sultani vrednici, turcii au reusit, in doar cateva decenii, sa cucereasca aproape intreaga Peninsula Balcanica, singurele state care le-au rezistat fiind principatele romane. Perioadei de maxima expansiune din timpul lui Soliman Magnificul, cand Imperiul Otoman se intindea pe trei continente – Europa, Asia si Africa – ii urmeaza un lent dar inexorabil regres, astfel incat, incepand cu secolul XIX, acest imperiu este numit, de catre diplomatii marilor puteri, „omul bolnav al Europei”. Personalitatea care avea sa insanatoseasca acest „om bolnav” va fi Mustafa Kemal Ataturk, adevaratul fauritor al Turciei moderne.
„Alesul” iubitor de perfectiune
Numele pe care l-a primit la nastere acest corifeu al modernizarii tarii sale a fost prevestitor – Mustafa inseamna, in limba turca, „Alesul”. In timpul studiilor la scoala gimnaziala, gratie inteligentei si ravnei sale, micul Mustafa va mai primi un nume, la fel de sugestiv – Kemal – insemnand „Perfectiune”. Dar fara indoiala ca el va ramane cunoscut pentru totdeauna omenirii ca „Ataturk”, parintele turcilor.
Nascut la Selanik (actualul Thessaloniki, Grecia), ca fiu al unui modest functionar, Ali Riza Efendi, Mustafa va ramane orfan de tata la doar 7 ani, fiind crescut de mama lui, Zubeyde Hanim. La 12 ani, Mustafa este admis la scoala militara din Selanik si de aici va fi primit, in 1895, la Academia Militara din Manastir. Va fi numit locotenent in 1905 si detasat la Damasc, in cadrul Armatei a V-a turca.
Indignat de starea de lucruri din cadrul imperiului, dornic sa o schimbe, el se va alatura unei miscari secrete a tinerilor ofiteri (Vatan ve Hurriyet – Patrie si libertate) si va deveni un critic activ al regimului. In 1907, revine, avansat capitan, la Manastir si aici va fi cooptat in conducerea miscarii „Junii Turci”. Aceasta organizatie, mult mai influenta, il va detrona in 1908 pe sultanul Abdul-Hamid II si Mustafa Kemal va deveni o figura-cheie in armata noului regim.
Detasat in Franta, pentru un schimb de experienta, in 1910, el se va pune la curent cu mijloacele razboiului modern, pe care le va folosi ulterior cu succes. In 1911, participa la apararea provinciei Trablusgarp (pe actualul teritoriu al Libiei), impotriva agresiunii italiene. Dupa ce respinge asaltul asupra Tobrukului, obtinand o stralucita victorie, este numit comandat suprem al armatei din Africa, pe 6 martie 1912. Izbucnirea primului razboi balcanic necesita rechemarea lui la Istanbul. Mustafa Kemal va lupta impotriva bulgarilor, la Gallipoli si Bolayir, iar in timpul celui de-al doilea razboi balcanic va avea un rol crucial in recucerirea orasului Edirne.
Dar carisma sa, dragostea de care se bucura din partea soldatilor, vor determina autoritatile de la Istanbul, ce se temeau de o lovitura de stat din partea lui, sa-i retraga comanda, incredintandu-i postul de atasat militar la Sofia si, pentru a nu da nastere la discutii, promovandu-l la rangul de locotenent-colonel.
Un Napoleon al turcilor
Mustafa Kemal nu va ramane multa vreme aici, caci declansarea primului razboi mondial i-a determinat pe conducatorii statului turc sa apeleze din nou la sabia sa. Fara indoiala ca, daca n-ar fi fost geniul lui Kemal, ofensiva aliata de la Gallipoli ar fi fost incununata de succes. Comandantul turc a obtinut in primul rand o victorie de moral, imbarbatandu-si soldatii si laudandu-le daruirea si vitejia. Atacati din toate partile de catre forte aliate net superioare, turcii, sub conducerea lui Kemal, au rezistat eroic.
„Nu va ordon sa atacati, va ordon sa muriti! Si pana vom muri cu totii aici, vom tine pe loc dusmanul, pana ce fratii nostri ne vor veni in ajutor si ne vor lua locul in transee”, spunea eroicul comandant, numit curand, pentru vitejia sa, colonel. Dupa ce s-a umplut de glorie la Gallipoli, Mustafa Kemal a fost trimis pe frontul din Caucaz, sa lupte contra rusilor, fiind promovat la gradul de brigadier general. Aici, situatia era grava: armenii, aliati cu rusii, erau intr-o permanenta ofensiva si inaintarea lor a generat un exod masiv al kurzilor din regiune, a caror animozitate fata de armeni era cunoscuta.
Kemal a trebuit mai intai sa opreasca acest exod si apoi sa intareasca moralul trupelor turcesti, ce pana atunci cunoscusera doar infrangeri. Cel supranumit „perfectiune” isi va arata aici intreaga masura a priceperii sale militare: la doar cinci zile de la sosire, el va captura orasele strategice Bitlis si Mus, dand peste cap ofensiva rusilor. Sfarsitul primului razboi mondial il va surprinde in Siria, unde va opri ofensiva britanica la sud de Alep. Aici ii va parveni vestea capitularii Imperiului Otoman, pe 30 octombrie 1918.
Armistitiul semnat la Mudros va consfinti destramarea Imperiului Otoman si crearea statelor arabe Siria, Irak, Kuweit, Palestina, Iordania si Liban. In conditiile in care o mare parte a Turciei – aproape intreaga Anatolie – a fost ocupata de trupele aliate, britanice, franceze, grecesti si italiene, intregul popor turc s-a grupat in jurul lui Mustafa Kemal. Prin circulara emisa in iunie 1919, acesta declara autoritatile de la Istanbul ilegitime si ridica steagul luptei pentru independenta Turciei. Stabilind sediul Adunarii Nationale, al carui presedinte fusese ales, la Ankara, Kemal a inceput un razboi inegal, pe trei fronturi, contra francezilor, grecilor si armenilor, obtinand in final o stralucita victorie.
Prin vorba buna si prin bici
Pe 29 octombrie 1923 se proclama Republica Turcia, corifeul acestui act fiind Mustafa Kemal. Dar aparitia doctrinelor comuniste si fasciste reprezenta un pericol pentru noul stat si de aceea le-a respins pe amandoua, pledand pentru o democratie de tip occidental, in care Parlamentul sa fie organul reprezentativ, dar si puterile presedintelui sa fie vaste. In opinia sa, statul turc nu putea fi puternic pana nu reusea sa devina independent din punct de vedere economic, civic si religios, domenii in liberalizarea carora Mustafa Kemal s-a implicat activ, prin vorba buna dar si prin bici. Autoritarismul luminat instaurat de Kemal, in al carui sistem politic nu exista la inceput decat un singur partid – Partidul Republican al Poporului – era insa necesar, intr-o Turcie atacata din toate partile de dusmani.
Abia din 1925, Kazim Karabekir va primi permisiunea de a infiinta Partidul Republican Progresist, inaugurand sistemul pluripartinic, care a trebuit insa sa faca fata la numeroase vicisitudini pana la a se impamanteni. Carisma deosebita a lui Mustafa Kemal a dus la reusita reformelor sale, care au schimbat, in cateva decenii, traditii existente de secole. Desi criticat de unii, ce considerau „prea rapida” tranzitia, desi numit „dictator”, conducatorul turc si-a pus amprenta asupra evolutiei tarii sale, de la imperiul desuet, la un stat modern, unde institutiile democratice au triumfat.
Kemal s-a implicat in renuntarea la multe dintre dogmele religioase, pe care le considera retrograde, a militat pentru un rol mai activ al femeilor in societate, a impus folosirea alfabetului latin, pledand pentru combaterea analfabetismului. Ca odinioara Petru cel Mare, care a interzis mujicilor sa poarte barba, el a interzis portul valului si al fesului, simboluri ale feudalismului. Viata agitata, noptile nedormite si, spun gurile rele, patima pentru alcool si tutun, au agravat sanatatea si asa subreda a lui Mustafa Kemal.
Consultat de cei mai renumiti medici din Istanbul, el a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si si-a petrecut ultimele zile de viata in palatul Dolmabahce, unde si-a scris si testamentul si unde va muri, pe 10 noiembrie 1938, la doar 57 de ani. La vestea mortii sale, zeci de milioane de turci si-au plecat fruntile si l-au plans sincer pe acest parinte al lor, aspru dar drept, ce le lasase o mostenire de nepretuit…
GABRIEL TUDOR
Comentarii