Pe toate continentele si in numeroase conficte majore a fost folosita tactica pârjolirilor. Poate ca cele mai vechi consemnari sunt cele referitoare la apararea scitilor impotriva inaintarii armatelor lui Darius cel Mare al Persiei (550-486 i.Ch.). Retragerea in profunzimea stepelor a fost insotita de distrugerea surselor de apa si ostile lui Darius au fost lovite cumplit de deshidratare.
O traditie milenara
A face tara invadata cât mai inospitaliera insemna distrugerea surselor de alimentatie si de apa potabila din calea inaintarii inamicului, o data cu refugierea localnicilor. Sunt distruse si caile de comunicatie si mijloacele industriale care ar putea fi de folos dusmanului. Acest ansamblu de tactici de lovire indirecta a inamicului au fost utilizate din antichitate si pâna in secolul al XXI-lea. Impotriva „pârjolirilor” a fost promovat Protocolul I din Conventiile de la Geneva, din 1977.
O tactica similara au folosit si armenii, care si-au ars recoltele in fata armatelor coplesitoare ale celor „Zece Mii” de mercenari condusi de Cyrus cel Tânar (secolul V i.Ch.). De asemenea, distrugerea surselor de mâncare si apa a fost o grea lovitura pentru ostile lui Alexandru cel Mare, persii fiind sfatuiti de generalul grec Memnon, mercenar in serviciul lui Darius al III-lea. In interminabilele lor razboaie, romanii s-au izbit si ei de tactica distrugerii recoltelor. In cadrul razboaielor galice si mai ales in conflictele cu helvetii, soldatii romani s-au pomenit ca nu au cu ce se hrani. Helvetii fusesera foarte meticulosi in a rade tot de pe pamânt. La fel a incercat si eroul galic Vercingetorix (82-46 i.Ch.), dar nu a reusit sa se opuna Romei. La rândul lor, romanii au folosit aceasta tehnica impotriva cartaginezilor.
Trecând in Evul Mediu, sa remarcam opozitia facuta astfel de englezi impotriva invadatorilor vikingi. Trupele lui Hastein (mare sef viking din secolul IX) s-au lovit de pamânturile pârjolite de trupele lui Alfred cel Mare, rege de Wessex. Nici William Cuceritorul n-a fost scutit de foamete atunci când a inaintat spre nordul Angliei, ai carui locuitori nici nu voiau sa auda de regele normand. Dar Evul Mediu a fost impregnat cu astfel de tactici de atac indirect asupra capacitatii de lupta a inamicului, inclusiv in Tarile Române pe vremea lui Radu cel Frumos si Vlad Tepes.
Napoleon Bonaparte a fost umilit si armata dezmembrata atunci când tarul Alexandr I, in 1812, a ordonat distrugerea recoltelor si otravirea fântânilor. Napoleon mai patise asta in Portugalia, in 1810. La fel au facut rusii in Primul Razboi Mondial (retragerea din 1915) si apoi in fata navalirii lui Hitler, in 1941, când Stalin a dat ordinul de „pustiire”. Si germanii au distrus in retragerea lor din Franta cât mai multe obiective industriale utile aliatilor (1945).
„Agentul Oranj”
Tactica pustiirii poate fi folosita si de catre cel aflat in ofensiva. In razboiul din Vietnam, SUA au folosit ierbicide („Agentul Oranj”) pentru distrugerea vegetatiei. La fel si napalmul. „Agentul Blue” a distrus culturile de orez. Tactici de infometare si insetare au fost folosite si in Libia, intre rebeli si fortele Gaddafi, in 2011.
PAUL IOAN
Comentarii