Palestina a reprezentat, pentru Orientul Mijlociu, ceea ce au fost Balcanii pentru Europa – un „butoi de pulbere” vesnic amenintat de focul razboaielor. Practic, n-a existat epoca istorica in care aici sa nu se desfasoare conflicte, marea lor majoritate iscate de tensiunile religioase. Aici s-au razvratit evreii impotriva romanilor, aici crestinii cruciati s-au luptat cu musulmanii si tot aici, in zilele noastre, continua sangerosul conflict intre arabi si evrei, primii acuzandu-si adversarii de „terorism de stat”, ultimii numindu-i pe arabi „teroristi fundamentalisti”. Dar fundamentalismul islamic nu a aparut, asa cum am fi tentati sa credem, odata cu incidentul de la Olimpiada muncheneza, din 1972 sau cu atentatele din 11 septembrie 2001. El isi are radacini mult mai adanci, in aceasta regiune framantata de lupte, unde ciocnirea civilizatiilor s-a simtit mult mai profund decat oriunde altundeva in lume.
Divide et impera
Cea mai faimoasa grupare aparuta aici si care a facut din terorism un scop in sine, inspirand, peste veacuri, actiunile altor factiuni islamice, a fost asa-numita „secta a asasinilor”. Istoria ei este invaluita, ca a oricarei organizatii secrete, in mister si fara indoiala ca nu vom sti niciodata adevarul complet despre membrii gruparii. Oricum, influenta lor a fost suficient de puternica spre a schimba cursul istoriei Orientului Mijlociu si a dat lumii un termen nou – „asasin” – apt sa caracterizeze perfect pe cel care comite o crima in scop politic, punand la cale cele mai infime detalii spre a-si realiza planul.
Secta a fost formata de Hassan-i-Sabah, adept al curentului islamic siit, care a fost nevoit sa paraseasca orasul natal, Cairo, in urma unei dispute privind succesiunea la tronul califatului Fatimid. Fiindca il sprijinise pe candidatul ce pierduse duelul, Hassan a fost inchis de invingatori si in cele din urma si-a gasit scaparea in fuga, refugiindu-se in Persia. Macinat de gandul razbunarii, Hassan a gasit locul ideal de unde avea sa conduca ostilitatile impotriva dusmanilor: fortareata Alamut, supranumita „Cuibul vulturului”.
Situata la nord-vest de Teheran si la sud de Marea Caspica, cetatea oferea o priveliste impozanta. Ridicata pe varful unui munte inalt de 2100, Alamut avea o singura cale de acces, si aceea aproape verticala, ceea ce facea din fortareata un edificiu aproape impenetrabil. Hassan a inceput apoi sa adune adepti, ajutat de harul sau nativ de orator si de priceperea in studiul Coranului. Faima lui de „dreptcredincios” se va raspandi curand si numarul adeptilor va creste proportional. Ei erau atat de patrunsi, de fanatizati, de discursurile lui Hassan incat ucideau fara cracnire pe oricine le-ar fi poruncit „stapanul”. Curand, aproape intreaga Persie a intrat sub controlul de facto al „asasinilor”. Secretul acestui succes?
Aplicarea permanenta, de catre abilul Hassan, a dictonului antic „Divide et impera”. Astfel, el a reusit sa-i tina permanent invrajbiti pe toti inamicii sai – pe cruciati, fatimizi si suniti. Hassan a inteles foarte bine ca, daca balanta puterii va inclina vreodata de partea cuiva, in aceasta tulburata parte de lume, adeptii sai, care nu aveau nici numarul, nici forta militara a inamicilor, vor fi victime sigur. De aceea, el a cautat sa nu devina niciodata o amenintare prea serioasa pentru vreuna dintre puternicele factiuni implicate in conflictele din Orient.
Raiul are gust de hasis
Inca exista contoverse privind originea termenului „asasin”. Unele teorii il leaga de faptul ca, potrivit legendei, luptatorii consumau, inainte de a actiona, hasis, drog menit sa le ridice moralul. Se pare insa ca aceasta opinie, larg raspandita, ar fi totusi falsa, intrucat titulatura ar deriva, mult mai probabil, de la chiar numele liderului, Hassan-i-Sabah, „asasini” putand insemna „oamenii lui Hassan”. O ipoteza de ultima ora, aparuta dupa descoperirea unor documente contemporane evenimentelor, castiga tot mai multi adepti.
Potrivit acesteia, Hassan insusi isi numea discipolii „assassiyun”, termen care in araba inseamna „cei devotati credintei”. Teoria ar putea fi veridica, mai ales daca tinem seama ca si asasinii se numeau „fedayeen”, adica „cei care sunt gata sa se sacrifice pentru credinta”. Aceasta ultima denumire a fost adoptata de altfel si de gruparile teroriste din epoca moderna din Palestina, Iran si Irak, care actioneaza, folosind retorica si mjloacele asasinilor, impotriva tuturor pe care-i percep drept adversari ai Islamului.
De asemenea, exista multe teorii vizand modul cum Hassan isi antrena adeptii. Unele sustin ca acestora li se inducea, cu ajutorul drogurilor, o stare de moarte clinica, in cadrul careia aveau viziuni paradisiace. Dupa ce simtisera astfel „gustul Raiului”, promis de liderul sectei, asasinii nu mai aveau nici o teama de moarte, ba considerau jertfa lor ca o conditie sine qua non pentru obtinerea gratiilor divine. O optica stranie, care din pacate exista si astazi… Alti istorici spun ca viitorii asasini erau luati inca de mici de la parintii lor si crescuti intr-o gradina paradisiaca.
Cand indeplineau varsta maturitatii, erau dusi in desert si amenintati ca, daca nu se vor supune ordinelor liderului sectei, nu vor mai vedea niciodata acea „gradina a deliciilor”. Din pacate, asemenea ipoteze nu pot fi verificate, din lipsa surselor documentare. In plus, psihiatrii subliniaza ca, sub influenta drogurilor, asasinii n-ar mai fi posedat capacitatile mentale necesare pentru a duce la bun sfarsit o crima planificata, intrucat mintea lor ar fi fost tulburata de efectul halucinogen. Nu trebuie uitat pe de alta parte ca multe mituri despre asasin ne-au parvenit prin intermediul scrierilor lui Marco Polo, care pretinde ca ar fi vizitat fortareata Alamut in anul 1273. Dar la acea data, cetatea era deja distrusa de mai bine de doua decenii…
„Ai fost avertizat”
Un lucru este cert: fanatismul adeptilor lui Hassan, ce-si va spune mai tarziu „seicul de pe munte”, nu avea limite. Se spune ca la un simplu ordin de-al sau, adeptii se sinucideau pe loc, fara ezitare sau urma de regret – avem in acest sens marturia unui sol al cavalerilor cruciati, care a fost ingrozit de cele vazute si a realizat, desigur, potentialul distructiv al sectei asasinilor. Pe fanatism si teroare a mizat si Hassan.
El cerea adeptilor sai sa nu ucida niciodata pe ascuns, ci doar la lumina zilei si in public, pentru ca efectul terifiant sa fie cat mai mare. Se stie ca multe asasinate au avut loc chiar in moschei, in timpul rugaciunii de vineri, zi considerata sacra de catre musulmani. Adeptilor seicului putin le pasa ca erau prinsi sau nu, intrucat, odata misiunea indeplinita, ei erau convinsi ca au asigurat si locul in Rai! Uneori, atacurile se desfasurau rapid, alteori erau puse la cale cu rabdare, timp de ani de zile.
Deghizati in pelerini, diversi cersetori si chiar in femei, asasinii isi pandeau cu rabdare victimele si nu actionau decat atunci cand erau siguri ca vor avea succes. Practic, orice adversar caruia ei ii pusesera gand rau era condamnat la moarte si executia era doar o chestiune de timp. De multe ori, pentru a-si teroriza si mai tare victima, ei se strecurau prin cele mai bine pazite castele si lasau pe perna acesteia un pumnal si un ravas, scris in araba: „Ai fost avertizat”.
Din acea zi, omul care primise ravasul, negustor, cavaler sau print, stia ca sfarsitul ii este aproape; nimeni nu avea scapare si istoria consemneaza cazuri de suverani crestini ori de califi arabi ce au cazut sub pumnalele asasinilor. A existat o perioada in care asasinii au actionat impreuna cu cruciatii impotriva arabilor si putin a lipsit sa nu se converteasca ei insisi la crestinism! Desigur, insa, aceste aliante erau de conjunctura, caci nici cruciatii nu erau feriti de razbunarea asasinilor.
Atins de o sageata otravita, printul Eduard, viitorul Eduard I al Angliei, a fost salvat in ultima clipa de la moarte. Dar patriarhul Ierusalimului, Albert Avogadro, le-a cazut victima, in 1214, ca si puternicul feudal Conrad de Montferrat, cel mai proeminent adversar al lui Saladin si omul care a raliat fortele europene intr-una dintre cele mai dificile perioade pentru cruciati. Ales rege al Ierusalimului, in aprilie 1192, Conrad a primit avertismentul asasinilor dar a fost convins ca, in interiorul zidurilor cetatii, acestia nu-l vor putea lovi.
Doi asasini s-au deghizat atunci in calugari crestini si, prefacandu-se ca-i cer milostenie, s-au apropiat de el si l-au lovit cu pumnalele, fiind apoi macelariti de garzile suveranului. Richard Inima de Leu se afla, probabil, si el, pe lista neagra a asasinilor si doar plecarea lui precipitata spre Europa l-a salvat. Pana si Saladin, marele lider musulman, a avut de furca cu ei si, dupa doua tentative nereusite de asasinat, le-a atacat fortareata Masyaf, din Siria.
In timpul asediului, Saladin s-a trezit dimineata in cortul lui, bine pazit, si a vazut ca are pe piept o prajitura otravita si mesajul: „Esti in puterea noastra”. Imediat, a cerut incheierea ostilitatilor, promitand ca nu-i va mai ataca niciodata pe Asasini. Secta a continuat sa se dezvolte si dupa moartea lui Hassan dar uciderea fiului lui Genghis Han, Jagati, la mijlocul secolului XIII, va aduce pieirea sa. In 1256, fortareata Alamut a fost rasa de pe fata pamantului de generalul mongol Hulega, in urma unei actiuni de razbunare. Cetatea, ce gazduia printre altele si o pretioasa biblioteca, a fost data prada flacarilor, odata cu ea disparand si posibilitatea ca oamenii moderni sa mai afle vreodata taina Asasinilor…
GABRIEL TUDOR
Comentarii