In prima jumatate a secolului XX, mai multe picturi „pierdute” ale maestrilor flamanzi din perioada renascentista si cea ulterioara acesteia au aparut ca prin farmec in Europa. Cercetate cu minutiozitate de experti, toate au fost considerate autentice, declansand o adevarata „vanatoare” din partea colectionarilor de arta, inclusiv a controversatului lider nazist Hermann Göring.
Acesta a platit pentru un tablou de Vermeer cel mai mare pret oferit vreodata pentru o opera de arta, pana la data respectiva. Abia dupa razboi, adevarul despre provenienta tablourilor a iesit la iveala si, odata cu ea, uluitoarea poveste a unui anume Han van Meegeren, omul care-l pacalise pe Göring.
Provenind dintr-o familie respectabila de burghezi, van Meegeren a fost destinat de tatal lui unei cariere tehnice. Insa copilul era pur si simplu fascinat de pictura si in special de lucrarile artistilor flamanzi.
Desi a absolvit, in cele din urma, facultatea de arhitectura, ajuns la maturitate tanarul Han s-a desprins de sub tutela tatalui si s-a dedicat studiului picturii la Haga. In 1914, el a primit o diploma de absolvire din partea Academiei Regale de Arta, fapt care i-a permis sa lucreze ca profesor de desen.
Proaspat casatorit, ca sa-si sporeascaveniturile modeste a inceput sa picteze carti postale sau reclame pentru firme. In paralel, a calatorit mult prin Europa, castigandu-si banii din vanzarea de portrete si peisaje. Treptat, reputatia lui de pictor talentat s-a raspandit pe continent, iar inparalel a devenit cunoscut si ca expert in stilurile marilor maestri ai „Epocii de Aur” a picturii olandeze.
Prima casnicie s-a incheiat printr-un divort, in 1923 – si tot in acest an, van Meegeren va crea primele sale falsuri. Succesul obtinut il va determina sa renunte complet la creatiile lui.
Din acel moment, vainvesti toti banii in procurarea de materiale de pictat specifice secolului XVII, pentru ca asemanarea operelor sale cu cele ale maestrilor flamanzi sa fie cat mai mare. Cum in Olanda talentul sau de „imitator” al acestora era deja cunoscut, el s-a stabilit in Franta si timp de cativa ani a studiat asiduu creatiile lui Vermeer – pictor din a carui opera erau cunoscute, la acea data, doar cel mult 40 de panze.
In 1936, el a pictat Cina din Emmaus, folosind pigmentii preferati ai lui Vermeer si „imbatranind” artificial panza. Lucrarea a fost atat de reusita, incat cel mai reputat expert in Scoala Olandeza, curatorul si colectionarulde arta dr. Abraham Bredius din Rotterdam, a declarat-o autentica, fiind de parere ca apartinea perioadei de inceput a lui Vermeer, cand acesta pictase, intr-adevar, cateva scene biblice.
Incantat de succes, van Meegeren si-a extins domeniul incepand sa creeze picturi si in stilul lui Frans Hals, Pieter de Hooch sialti maestri flamanzi; in acelasi timp, si-a creat o retea de „distributie”, agentii sai umpland in curand muzeele si colectiile particulare cu falsele picturi flamande si aducandu-i farseurului o avere.
Dupa declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, el s-a intors in Olanda si a inceput sa traiasca pe picior mare, oferind petreceri somptuoase. Unele dintre falsurile sale auajuns in colectia lui Hermann Göring – acesta a fost atat de fascinat de „Hristos si femeia pacatoasa”, o creatie a lui van Meegeren, incat a oferit pentru ea nu mai putin de 150 de tablouri de valoare, furate de prin muzeele Europei!
Doar ca, pornind pefirul afacerii, dupa razboi, anchetatorii au stabilit ca van Meegeren procurase tabloul, pe cai ilicite, oferindu-l ocupantuluigerman. Pictorul a fost condamnat la moarte pentru colaborationism si, in disperare de cauza, le-a cerut anchetatorilor pensulesi vopsele, desenand in cateva zile faimoasa panza, pentru a dovedi ca aceasta edoar un fals creat de el.
Strans cu usa, el afacut marturisiri complete si a fost condamnat la doar un an deinchisoare, pentru fals si frauda. Dar nu a mai apucat sa ajunga dupa gratii, intrucat, pe 26 noiembrie 1947 a suferit un atac de cord, iar pe 29 decembrie, pe cand se afla internat intr-un spital din Amsterdam, inca un atac, de asta data fatal.
GABRIEL TUDOR
Comentarii