Tentativele de asasinat din secolele trecute, cand tintele erau suveranii europeni, nu erau preintampinate ca astazi cu echipe de protectie personala. Desi existau informatori din toate timpurile (sau tradatori, depinde de situatie), capetele incoronate erau (aproape) sigure ca niciun supus nu va indrazni sa le faca vreun rau. Probabil din acest motiv tentativa de asasinare a lui Ludovic al XV-lea al Frantei (domnie 1715-1774) a avut un ecou exceptional in epoca, fiind analizata si popularizata de scriitori si filozofi pe baza martorilor oculari la executia faptasului. Printre acestia fusese si „maestrul memoriilor”, Giacomo Casanova.
Un motiv dubios
Istoricii si cercetatorii fenomenului numit „regicid” se intreaba care a fost motivul pentru care un simplu servitor pe nume Robert-François Damiens a incercat sa-l asasineze pe Ludovic al XV-lea – si numai neindemanarea lui l-a salvat pe rege. La data de 9 ianuarie 1757, pe cand regele pasea spre caleasca regala, Damiens a tasnit din multime si a incercat sa-l injunghie. Gestul lui n-a fost neutralizat de nimeni, dar lovitura de cutit nu a facut o rana grava. Dupa cateva secunde de uluiala, garzile neatente l-au arestat pe atentator, care astfel a scapat de furia multimii… Despre Damiens (atunci in varsta de 42 de ani) se stia ca nu avusese o conduita normala la scoala. Dar, poate cel mai important lucru a fost apartenenta lui la un cult considerat de Biserica romano-catolica drept eretic, si anume jansenismul (promovat de teologul olandez Cornelius Jansen). Este sigur ca preotii catolici nu ofereau sfanta impartasanie acelor „eretici”. Putea fi acesta un motiv atat de puternic ca sa conduca la un asasinat?
Diferentele de opinii religioase se loveau in acea perioada, nu numai in Franta, de un fenomen cronic de intoleranta. Analistii tentativei lui Damiens compara fapta lui cu ceea ce a suferit un alt rege francez, Henri al IV-lea, in 1610. Acel monarh ramas in istorie cu porecla „Bunul Henri” a avut o atitudine impaciuitoare fata de conflictele dure dintre catolici si protestanti (hughenoti in Franta). El a promulgat Edictul de toleranta de la Nantes (1598) care a finalizat Razboaiele Religioase din Franta (36 de ani sangerosi). Cu toate acestea, mintile criminale nu l-au ocolit deloc pe acel rege „Bun”. Henri al IV-lea a avut nu mai putin de douasprezece tentative de asasinat, fiind considerat – culmea! – tradator de catre catolici si instigator de catre protestanti. Sarmanul monarh a fost ucis de fanaticul catolic François Ravaillac la 14 mai 1610, in circumstante aproape identice cu cele din cazul lui Damiens: lovitura mortala cu cutitul, in interiorul calestii regale.
Un alt aspect al cazului regelui Ludovic al XV-lea (despre a carui domnie istoricii spun ca a slabit Franta, provocand nemultumirile care au dus la Revolutia Franceza care a debutat la 15 ani de la moartea sa) este cel al satisfactiei populatiei adunate in Place de Grčve din Paris in fata atrocitatilor suferite de condamnat. Autoritatile au platit pe cel mai faimos calau din epoca, Charles Sanson, sa-l tarasca in urma cailor prin oras, apoi sa-l sfartece apoi sa-i dea foc… Cruzimea acelui spectacol a adus o mare bucurie oamenilor, afirma comentatorii evenimentului, printre care si Casanova. Cu 150 de ani inainte, asasinul Ravaillac fusese supus acelorasi „tehnici” de executie.
Ultima persoana executata in Franta a fost tunisianul Hamida Djandoubi, la 10 septembrie 1977. Acesta a fost ghilotinat pentru ca-si torturase si-si ucisese iubita, o fata de 21 de ani. Ultimul calau francez a fost „ghilotinistul” Marcel Chevalier. In 1981, pedeapsa cu moartea a fost abolita in Franta.
PAUL IOAN
Comentarii