Lumea intreaga a trait, in anii razboiului rece, cu teama permanenta ca Uniunea Sovietica si Statele Unite, cele doua mari superputeri ale planetei, ar putea incepe un conflict nuclear pustiitor. Dar putini au stiut, pana in urma cu cativa ani, cand pericolul unui astfel de conflict s-a atenuat, ca omenirea a fost de multe ori la un pas de a disparea, din cauza unor accidente nuclare tinute cu grija la secret, la momentul respectiv. Daca despre asemenea incidente survenite la rusi – de la pierderea de submarine nucleare la dezastrul de la Cernobil – se stiu astazi foarte multe lucruri, nu la fel de cunoscute sunt situatiile similare petrecute de cealalta parte a baricadei…
Baza aeriana Travis, 1950
In timpul razboiului din Coreea, oficialii militari si politici americani, incepand chiar cu generalul MacArthur au luat serios in considerare folosirea armei atomice. In august 1950, zece bombardiere B-29 – faimoasele „fortarete zburatoare” au decolat de la baza aeriana Fairfield-Suisun din California, catre Guam. Fiecare avea la bord o bomba atomica Mark IV, de doua ori mai puternica decat bombele aruncate asupra Japoniei, spre sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. La putin timp dupa decolare, motorul unuia dintre avioane a inceput sa aiba probleme. La bord se afla generalul Robert Travis, care a dat ordin ca aparatul sa revina la baza, dar dispozitivul de aterizare nu s-a deschis. Pilotul a facut tot posibilul sa evite cladirile bazei, aterizand fortat, direct pe fuselaj, intr-un colt al acesteia. Impactul initial a ucis 12 dintre cei 20 de militari aflati la bord, inclusiv pe generalul Travis. Dar incendiul izbucnit ulterior a dus la detonarea a 2500 kg explozibil conventional din componenta bombei Mark IV. Aceasta explozie a ucis alti sapte oameni, aflati la sol. Daca bomba atomica ar fi fost armata, numarul victimelor ar fi fost unul cu sase cifre… Aviatia americana a musamalizat incidentul, sustinand ca de fapt explodasera accidental cateva bombe conventionale, in timp ce erau incarcate la bordul unui avion. Baza a fost redenumita, in onoarea generalului ucis, Travis, dupa cateva luni, iar adevarul a fost aflat doar dupa aproape jumatate de veac.
Reactorul Fermi 1, 1950
Acest incident a fost redat in cartea, devenita best-seller in America, „Aproape am pierdut Detroit” a lui John Fuller. Catastrofa care a fost la un pas de a se produce la reactorul nuclear Fermi 1 a constituit rezultatul unor erori tehnice, combinate cu standarde de securitate prea relaxate si lipsa de experienta in privinta construirii reactoarelor nucleare. Constructorii au operat modificari la sistemul de racire fara sa-i anunte in acest sens si pe inginerii care lucrau la reactor, astfel incat acestia nu au stiut ca in rezervoarele de sodiu lichid existau mai multe placi de dispersie decat in mod obisnuit. Cand unul dintre rezervoare a blocat tevile de racire, nucleul reactorului s-a incalzit brusc si s-a topit partial. In astfel de situatii, combustibilul reactorului se supraincalzeste peste punctul critic, astfel incat sistemul de racire devine inutil. Din aceasta cauza a inceput sa se topeasca si infrastructura din jur, amenintand ca si combustibilul sa ia foc si astfel temperatura sa depaseasca o mie de grade Celsius. Din fericire, echipele de interventie au reusit sa stinga la timp incendiul, inainte de producerea unei catastrofe nucleare.
Insula Tybee, 1958
In apele din preajma insulei Tybee, nu departe de coastele statului american Georgia se afla inca ingropata, sub mai bine de 3 metri de nisip, o bomba cu hidrogen. In 1958, un bombardier de tip B-47 Stratojet a suferit o coliziune in aer, in timpul unui exercitiu de antrenament, in timp ce transporta o bomba cu hidrogen Mark XV, lunga de 4 metri si continand 200 kg explozibil conventional si un nucleu de uraniu imbogatit. Echipajul avionului avariat a decis ca pastrarea bombei atomice la bord este prea riscanta, in conditiile, aproape sigure, ale unei aterizari fortate si de aceea a cerut permisiunea sa elibereze bomba in ocean. Bomba nu a explodat cand a atins suprafata apei si de atunci nu a mai fost vazuta. Avionul a aterizat fortat, dar din fericire nimeni nu si-a pierdut viata. De atunci au fost intreprinse mai multe tentative de a o localiza, dar radiatia naturala a zonei a facut ca ele sa esueze. Se estimeaza ca daca bomba ar fi explodat la sol orasul Savannah, aflat la cativa kilometri, ar fi fost sters de pe fata pamantului.
Idaho Falls, 1961
Desi multa lume considera incidentul Three-Mile Island – provocat de scurgerea unui gaz radioactiv intr-o zona populata drept cel mai serios dezastru potential din istoria Americii, specialistii afirma ca de fapt intamplarea petrecuta in 1961 la Idaho Falls ar fi putut avea consecinte si mai dramatice. La Idaho Falls, in statul Idaho, se afla in acea vreme un reactor nuclear experimental – SL-1, aflat in custodia armatei americane. In noaptea de 3 spre 4 ianuarie 1961, alarma de incendiu a inceput sa sune, punand tot personalul de serviciu in alerta maxima. Din cauza nivelului extrem de ridicat de radiatii semnalat in camera de control nimeni nu s-a incumetat insa sa patrunda acolo si abia dupa o ora si jumatate, cand au fost aduse costume speciale, antiradiatii, s-a putut intra in sala respectiva. Aici au fost gasite trupurile a doi angajati – unul era deja mort, celalalt a decedat la putin timp dupa aceea. Cei doi fusesera expusi unor doze atat de mari de radiatii incat a fost necesar sa fie inhumati in sicrie de plumb, acoperite cu un strat de beton de 3 metri! Dar ce era mai groaznic abia urma sa se afle: cateva zile mai tarziu, echipele de salvare l-au gasit si pe al treilea operator aflat de serviciu, care se parea ca disparuse cu desavarsire. Forta exploziei il proiectase pur si simplu in aer, iar o vergea metalica ii strapunsese pieptul, fixandu-l de tavan!
NORAD, 1979
Simularile pe computer ale unor atacuri nucleare sunt utile, in masura in care cei vizati invata sa reactioneze, in cazul unor incidente reale. Dar se poate intampla ca lucrurile sa scape de sub control si, din cauza unei minore erori a calculatorului sa se dezlantuie un razboi nuclear in toata regula. Asa au stat lucrurile in 1979, in plin razboi rece, cand Agentia de Aparare Nucleara a Statelor Unite – NORAD – a primit indicii alarmante, din partea aparatelor de masura si control, ca o baterie intreaga de rachete nucleare sovietice se indreapta spre America. Avioanele cu incarcatura nucleara, menite sa contracareze atacul, distrugand rachetele in zbor, isi ambalau deja motoarele, scutul defensiv de urgenta, a carui activare o decide doar presedintele de asemenea fusese activat – pentru ca presedintele Carter nu fusese gasit la timp. Degetul responsabilului militar se afla deasupra butoanelor ce declansau rachetele de interventie. Comandantii avioanelor, aflati deja in aer, asteptau ordinul de atac. Timp de sase minute – in care, in mod inexplicabil, nimeni nu s-a gandit sa sune pe „telefonul rosu” – canalul direct de comunicare dintre Moscova si Washington – soarta unei lumi intregi a stat in cumpana. Pentru ca in final radarele sistemului Advanced Early Warning sa anunte ca nu exista nici o amenintare reala. Vinovata de tot incidentul? O banda audio de antrenament care fusese pornita accidental si declansase in mod fals alarma.
GABRIEL TUDOR
Comentarii