Descoperirea, la inceputul secolului trecut, a uimitoarei puteri a atomului si mai ales punerea ei in practica, in scopuri distructive, prin cele doua teribile explozii de la Hiroshima si Nagasaki, va genera o cursa a inarmarilor fara precedent in istoria omenirii, cursa in care cele doua superputeri – Statele Unite si Uniunea Sovietica – au stat umar la umar, pâna la disparitia comunismului, in anii '90. In intervalul de câteva decenii care a marcat „razboiul rece”, lumea s-a aflat adesea in situatii de criza, cauzate de rivalitatea dintre cei doi colosi. De departe cea mai intensa si care putea degenera intr-un conflict apocaliptic, distrugator pentru intreaga planeta, a fost asa-numita „criza a rachetelor” din 1961.
Castro – „ghimpele” din coasta Americii
Abia instalat la Casa Alba, in ianuarie 1961, presedintele John F. Kennedy, primul conducator catolic al Americii, si-a facut un port-drapel din combaterea comunismului. Pentru el, o amenintare de prim ordin era reprezentata de noul guvern comunist al Cubei, condus de Fidel Castro. Pe de alta parte, Havana se temea de o interventie americana, interventie ce nu a intârziat sa fie pusa in practica, in aprilie 1961.
Atunci, exilatii cubanezi, antrenati de CIA, au organizat o invazie in Golful Porcilor. Desi atacul a fost zadarnicit, era clar ca americanii nu se vor opri aici. De altfel, in 1962, Pentagonul va efectua un exercitiu militar de debarcare pe o insula din Caraibe, având ca scop inlaturarea unui lider fictiv, numit Ortsac (numele inversat al lui Castro). Ca atare, Fidel Castro a declarat Cuba stat socialist si a intarit legaturile cu Uniunea Sovietica, asigurându-si astfel o defensiva capabila sa faca fata unei noi invazii dirijate de americani.
Trebuie spus ca la acea data, desi americanii conduceau detasat in cursa nucleara, având bombardiere mai performante si mai multe bombe atomice (27.297 de proiectile nucleare fata de doar 3332 ale adversarilor), rusii cautau sa contrabalanseze acest avantaj, prin productia masiva de rachete nucleare.
De-a soarecele si pisica
In 1961, americanii amplasasera 15 rachete Jupiter, cu incarcatura nucleara si raza medie de actiune, lânga Izmir, in Turcia. Rachetele erau indreptate spre principalele orase din vestul Rusiei, inclusiv spre Moscova. Hrusciov a fost indignat de aceasta masura si a proferat amenintari la adresa americanilor, indoindu-se de „liberalismul” noii administratii de la Washington. De asemenea, el a participat personal la lansarea asa-numitei „bombe Tar”, care a declansat cea mai puternica explozie nucleara din istorie, de 50 megatone.
Atunci când Castro a cautat sa se apropie de URSS, dupa esecul invaziei din Golful Porcilor, Hrusciov a profitat de ocazie, pentru a amplasa si el rachete sovietice in Cuba, luând drept tinte principalele orase ale Americii, ca un raspuns la amenintarea americana. Era clar ca cele câteva zeci de rachete balistice desfasurate in Cuba puteau schimba radical echilibrul de forte in regiune.
Pentru prima oara, americanii se vedeau amenintati la ei acasa si a fost un soc pentru poporul american sa afle, in ziua de 14 octombrie 1962, ca rachetele rusesti se afla, gata sa-si trimita incarcaturile nucleare, la doi pasi de coastele Floridei. Imaginile transmise de avioanele americane de spionaj U-2 au confirmat spusele colonelului rus Oleg Penkovsky, care fusese agent al americanilor si le oferise acestora mii de cadre filmate ale aparaturii militare sovietice, pe lânga informatiile legate de amplasamentul rachetelor din Cuba.
Pâna atunci, sovieticii sustinusera in mod repetat ca nu livrasera cubanezilor nici un fel de incarcatura nucleara, desi serviciile secrete franceze il avertizasera pe seful CIA din acea perioada, John McCone, ca vapoarele sovietice ce transportau echipament militar spre Havana purtau si rachete nucleare. Nimeni din Administratia americana nu a crezut un astfel de lucru. Presedintele Kennedy, fratele sau, Robert, care era procuror-general, si secretarul Apararii, Robert McNamara, au ajuns la concluzia ca sovieticii nu s-ar fi incumetat la o provocare de asemenea natura. De altfel, cu numai câteva zile inainte ca lumea sa afle despre amplasarea rachetelor in Cuba, ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin il asigura pe Kennedy ca guvernul de la Moscova asigura sprijin cubanezilor doar din ratiuni defensive. Mai mult, insusi Hrusciov i-a trimis un comunicat personal lui Kennedy, sustinând ca sovieticii nu vor amplasa niciodata rachete ofensive in Cuba.
Nu blocada, ci „carantina”
Imediat ce s-au confirmat informatiile legate de amplasamentul rachetelor sovietice in Cuba, presedintele Kennedy a convocat Consiliul National de Securitate, in urma sedintei care a avut loc stabilindu-se trei solutii de actiune: un sir de lovituri aeriene „chirurgicale”, pentru distrugerea platformelor nucleare sovietice, o invazie terestra in forta si blocada totala impusa insulei.
In cele din urma, Statul Major General al armatei americane a adoptat varianta invaziei generale, având convingerea ca sovieticii nu vor putea face nimic pentru a impiedica aceasta actiune. Singurul care s-a opus a fost presedintele Kennedy. Acesta se temea ca, daca rusii nu vor interveni in Cuba, cu siguranta o vor face in Germania, ocupând Berlinul Occidental. McNamara s-a pronuntat pentru blocada, argumentând ca aceasta solutie nu va stirbi prestigiul americanilor si va pune presiune pe rusi, fortându-i sa-si retraga rachetele nucleare.
Totusi, din ratiuni de drept international, s-a hotarât sa se instituie nu o blocada, ci o „carantina”. In noaptea de 17 spre 18 octombrie, Kennedy s-a intâlnit cu ministrul de externe sovietic, Andrei Gromiko, care a dat din nou asigurari ca in Cuba nu exista arme nucleare sovietice ci doar armament conventional iar presedintele american a dat de inteles ca accepta justificarile, desi in acel moment avea informatii certe ca sovieticii amplasasera deja in insula jumatate din arsenalul lor nuclear, adica 60 de rachete nucleare.
Dupa ce a primit ultimele rapoarte din partea pilotilor de pe avioanele U-2, prin care se anunta descoperirea de bombardiere rusesti in Cuba, si estimarile expertilor Pentagonului, ce preconizau circa 20.000 de victime civile, in cazul unui atac aerian american, Kennedy a luat decizia finala: impunerea unei blocade navale asupra Cubei, pentru a-i impiedica pe sovietici sa livreze aliatilor sai alte arme nucleare.
Totul e bine când se termina cu bine
A doua zi, 180 de vase de razboi ale US Navy au fost pregatite sa intre in actiune si aproape tot personalul bazei americane Guantanamo, din Cuba, a fost evacuat, decretându-se in acelasi timp instaurarea alertei de gradul III la toate bazele militare americane de pe glob. Lumea astepta cu rasuflarea taiata deznodamântul inclestarii dintre cei doi titani.
Tensiunea a sporit atunci când Hrusciov a declarat blocada ilegala iar un inalt responsabil militar sovietic, generalul Vladimir Dubovik a sugerat ca soldatii din subordinea sa vor ignora actiunea americanilor. Sovieticii au dat de inteles ca vor studia propunerea de retragere a rachetelor nucleare, daca si americanii le vor indeparta pe cele din Turcia. Hrusciov, printr-o telegrama directa adresata Casei Albe, avertiza ca URSS considera blocada „un act de agresiune” si isi rezerva dreptul de a actiona cu aceeasi moneda.
In noaptea aceea, Statul Major General al americanilor a instituit alerta de gradul II. Un astfel de nivel, anuntând iminenta unui conflict armat, nu mai fusese declansat niciodata, de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Dar, când omenirea intreaga astepta ca liderii celor doua superputeri sa apese butonul atomic, aruncând planeta in haos, criza s-a atenuat brusc, in urma unui nou mesaj rusesc primit la Departamentul de Stat.
Era scris de insusi Hrusciov si dadea o solutie crizei: „voi renuntati la invazia Cubei si va retrageti rachetele din Turcia, noi ne retragem armele de pe insula”. Dupa multe discutii cu responsabilii politici americani, ca si cu alti oficiali din cadrul NATO, presedintele Kennedy a acceptat propunerea sovietica. Criza se incheiase, dar ambii protagonisti vor avea de suferit din cauza atitudinii lor „impaciuitoare”: Kennedy va fi asasinat, peste doar un an, in conditiile in care o mare parte a militarilor americani se simtisera „tradati” de decizia lui, iar Hrusciov va fi rasturnat de la putere de catre Brejnev, care de asemenea ii reprosa „defetismul” in fata americanilor. Dar lumea respira usurata, la gândul ca valizele nucleare ramasesera zavorâte…
GABRIEL TUDOR
Comentarii