Una dintre cele mai dramatice batalii ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost aceea de la Stalingrad, desfasurata între 23 august 1942 si 2 februarie 1943. Pentru locuitorii acestui oras, luna august din 1942 a reprezentat începutul infernului: bombardamentul aerian german era decis sa nu mai lase piatra peste piatra în marea urbe de pe Volga. A fost una dintre cele mai sângeroase batalii din istoria umanitatii, finalizata cu o mare victorie a rusilor, decisiva pentru soarta razboiului.
Stalin: „Nici macar un pas înapoi!”
Dupa decizia autoritatilor ruse de a permite cercetatorilor straini accesul la arhivele istorice ale acestei tari, au fost aduse la lumina (dupa 1992) multe date noi privind în special culisele celebrei confruntari de la Stalingrad. Întrebarea fundamentala la care istoricii cautau raspuns era urmatoarea: cum au reusit armatele sovietice sa reziste si sa-l determine pe maresalul Friedrich Paulus (comandantul Armatei a VI-lea a Reich-ului) sa capituleze la 2 februarie 1943. Desigur, în strategia majora a scenariului confruntarii, Armata Rosie a devenit din asediata, asediatoare. A fost tactica-surpriza („operatiunea Uranus”) a generalilor Jukov si Vasilievski, atunci când nici Stalin nu mai credea în victorie.
Dar în umbra marilor manevre militare, „detaliile” par sa fi fost cele care au contribuit în buna masura la înclinarea balantei. Cine ar fi crezut ca soldatii germani erau subnutriti, ca li se acordasera doar 300 de calorii zilnic în timpul asediului? Cum au putut ofiterii Reich-ului sa neglijeze asprimea iernii rusesti, asa cum facuse si Napoleon în 1812? Aceste doua „amanunte” au avut un dezastruos impact moral asupra nemtilor, care primisera de la Führer ordinul de „a lupta pâna la ultimul glont”.
Marea canonada asupra orasului a fost dublata de hartuiala stradala, de focurile tragatorilor rusi izolati care apareau surprinzator printre ruine si doborau inamic dupa inamic. Psihicul germanilor devenea din ce în ce mai zdruncinat din cauza acestor „fantome ucigase” ce-si aparau orasul fara sa le pese de frig sau de foame; nu puteau controla eficacitatea si ferocitatea tintasilor în ceea ce chiar invadatorul numea Ratenskrieg – razboiul sobolanilor.
Aceasta hartuiala din interior facuse sa dispara linia frontului în oras, confuzia militarilor Reich-ului începea sa se generalizeze si la Stalingradul viforoasei ierni 1942-1943 începea sa se contureze un mit: invincibilitatea rusilor. Si asta, cu atât mai mult cu cât Stalin daduse un ordin (cu nr. 227) mult mobilizator decât cel al lui Hitler: „Nici macar un pas înapoi!”
Disciplina de fier
Starile psihice ale combatantilor din cele doua tabere au contat enorm, spun cercetatorii. Însasi disciplina diabolica impusa militarilor sovietici, în loc sa-i descumpaneasca, i-a „otelit”. Cine ar fi crezut ca, în timpul unui razboi modern, 13.500 de oameni din propriile rânduri au fost executati pentru tradare, automutilare sau alcoolism?
Ordinele de la Moscova cereau eroism, si eroismul a fost emblematic pentru contraofensiva armatei rosii, care pe fiecare kilometru de front, în jurul Stalingradului, amplasase 200 de piese de artilerie! Ce poate fi mai concludent pentru acel eroism, decât gestul maresalului înfrânt, Paulus (luat prizonier si eliberat în 1953), prin care acesta a cerut compatriotilor sa nu-l mai sprijine pe Hitler!
PAUL IOAN
Comentarii