In zilele noastre, opinia publica manifesta convingerea ca teritoriul SUA nu a constituit un teatru de operatiuni pentru cel de-al doilea razboi mondial. Si totusi, au existat unele tentative de atac din partea submarinelor germane, asupra coastelor estice ale Americii. Mai mult decit atat, s-au produs si unele operatiuni de sabotaj vizand obiective militare si industriale americane, echipele de teroristi trimise de Hitler nefiind insa la fel de bine pregatite si organizate precum cele ale fundamentalistilor arabi care, in urma cu cativa ani, au reusit sa terorizeze Statele Unite… Va intrebati cum ar fi aratat istoria daca dictatorul nazist ar fi avut un Bin Laden?
„Pescarii” erau spioni
La putin timp dupa miezul noptii de 12 spre 13 iulie 1942, sergentul John Cullen, angajat al Garzii de Coasta, tocmai isi facea rondul, de-a lungul coastei Long Island. La un moment dat, a observat, pe plaja, silueta unui om si i-a cerut acestuia, cu voce ferma, sa se identifice. „Suntem pescari din Southampton, ne-am ratacit din cauza furtunii”, a sunat raspunsul. Cullen l-a invitat pe strain sa se adaposteasca la postul de paza al Garzii, aflat in apropiere, dar acesta a refuzat: „Nu avem licenta de pescuit si am putea avea probleme”. In acea clipa, de dincolo de duna de nisip a aparut un al doilea barbat, strigand ceva in nemteste.
Intelegand abia atunci ca „pescarii” sunt de fapt spioni germani, Cullen n-a mai apucat sa faca nici o miscare: primul strain i-a pus un pistol la tampla, suierandu-i printre dinti: „Ar trebui sa te ucid dar nu am s-o fac.” Sergentului ii parea ca traieste un vis absurd. „Numele meu este George John Davis. Uita-te bine la mine, intr-o zi ne vom intalni iarasi la East Hampton, sa depui marturie pentru mine”, i-a mai spus strainul si a disparut in noapte. Imediat dupa ce si-a revenit din soc, Cullen a fugit sa-si anunte superiorii ca temerile lor privind iminenta unui desant nazist sunt pe cale sa se confirme… Ramasi pe plaja, germanii au ingropat explozibilul si uniformele germane si s-au indreptat spre New York. A doua zi, alertati, militarii americani au descoperit gropile recent sapate si au dat alarma.
Hoover intra in actiune
Suspiciunile lui Cullen erau corecte, dar misteriosul barbat de pe plaja nu era nici vreun incercat comandant militar si nici nu avea in spate vreo forta de invazie. Numele sau adevarat era George Dasch si inainte de razboi lucrase ca spalator de vase si chelner in America, invatind perfect limba engleza. Asa ca nu-i de mirare ca fusese preferat de Inaltul Comandament al Wehrmachtului pentru o misiune speciala: sabotarea economiei si industriei de armament americane, a transporturilor, terorizarea populatiei civile.
Impreuna cu alti agenti la fel de neexperimentati, fusese antrenat intr-o ferma de langa Berlin si apoi trimisi, la bordul unui submarin, spre coastele Americii, in cadrul unei misiuni numite „Operatiunea Pastorius”. Imediat ce vestea debarcarii spionilor a ajuns la urechile temutului director FBI, J. Edgar Hoover, acesta a ordonat ca toti angajatii institutiei sa fie pusi in stare de alerta, pentru a-i captura pe spionii germani inainte sa intre in actiune. Desigur, totul trebuia facut in cel mai deplin secret, pentru ca altfel risca sa se declanseze o isterie in masa si populatia sa fie, intr-adevar, terorizata.
Intelegerea de la fereastra
Intre timp, „teroristii” se stabilisera deja la New York, pregatindu-se sa intre in actiune. Cum beneficiau de suma de 84.000 dolari (echivalentul a un milion de dolari in banii de astazi), si-au permis sa se cazeze la hoteluri scumpe, unde au asteptat deciziile sefului lor, Dasch. Acesta insa nu avea de gind sa urmeze planul stabilit de superiorii sai din Wehrmacht. Chemandu-l in camera sa de hotel pe cel mai disciplinat membru al echipei, Ernst Burger, a deschis fereastra apartamentului, situat intr-un zgarie-nori si i-a spus companionului sau: „Noi doi trebuie sa avem o discutie.
Daca nu ne vom pune de acord un singur om va mai iesi pe usa aceea. Al doilea va zbura pe geam!” Si apoi i-a relevat adevarul lui Burger: nu avea intentia de a-si duce misiunea la bun sfarsit. In adancul sufletului sau, ii ura pe nazisti si acceptase planul lor doar pentru a ajunge in America. Spre surprinderea sa, Burger a acceptat imediat: si el petrecuse un an si jumatate intr-un lagar de concentrare nazist si n-avea nici un fel de simpatie pentru Hitler, a carui cauza de altfel o socotea pierduta. Cei doi s-au decis sa dezvaluie FBI-ului complotul terorist pus la cale la Berlin.
Valiza care spune adevarul
Dar acest lucru era mult mai dificil decat parea. Amandoi stiau ca FBI colcaie de agenti dubli, aflati si in slujba lui Hitler. Cui sa se adreseze? Pentru a risipi orice teama, au dat un telefon anonim la cartierul general al FBI si, dupa ce au dezvaluit despre ce e vorba, au fost transferati pe o alta linie si au avut surpriza sa li se inchida telefonul in nas. De fapt, la capatul celalalt al firului se afla un operator responsabil de convorbirile venite din partea unor dezaxati, care se credeau Napoleon sau contele Dracula si care luase avertismentul lor drept o nebunie.
Fara sa se descurajeze, Dasch a plecat spre Washington D.C. si, ajuns la sediul FBI, a cerut sa vorbeasca direct cu Hoover. Dupa ce a fost plimbat prin cateva birouri, a ajuns in cel al directorului adjunct D.M. Ladd, nimeni altul decat comandantul operatiunii de „vanare” a spionilor nazisti. Nici acesta nu i-a crezut povestea pana cand Dasch a pus pe masa servieta cu cei 84.000 dolari. In saptamana care a urmat, germanul a fost supus unor interogatorii interminabile si a dezvaluit tot ce stia.
Misiunea lor, a spus el, era doar prima dintr-o lunga serie planificata de Berlin, pentru a sabota efortul de razboi al Statelor Unite si a teroriza populatia civila a acestei tari. Spre a fi mai convingator, a inmanat agentilor FBI si o batista pe care erau scrise, cu cerneala simpatica, adresele persoanelor de contact din Statele Unite si a dezvaluit locatiile complicilor sai, neuitand insa sa precizeze rolul jucat de Burger in dezertarea sa. Toti agentii germani cu care debarcase Dasch au fost prinsi imediat, inainte sa apuce sa intreprinda macar un act de sabotaj.
Epilog
Hoover a iesit la raport pe 27 iunie, printr-o alocutiune difuzata de postul national de radio. Triumfator, el n-a suflat insa o vorba despre tradarea lui Dasch, atribuind toti laurii victoriei „temerarilor si priceputilor agenti FBI”. Opinia publica americana a fost socata, nu-i venea sa creada ca scapase de o primejdie cumplita. Mai tarziu, directorul FBI va explica atitudinea sa prin aceea ca dorise sa descurajeze astfel orice alta tentativa a germanilor de a mai trimite oameni pe teritoriul american. „Nemtii trebuia sa fie convinsi ca nu se poate trece de agentii FBI, ca noi suntem impenetrabili si vom depista orice tentativa de sabotaj, ca nu au nici o sansa si orice misiune ar trimite ar fi una sinucigasa. Istoria a demonstrat ca am mizat corect pe aceasta carte”.
De fapt, Hoover a avut o atitudine duplicitara, caci el ii promisese lui Dasch ca nu va pati nimic, doar va fi arestat, impreuna cu ceilalti agenti germani, pentru ca opinia publica sa nu afle adevarul. Mai mult, l-a asigurat pe dezertor ca va pleda personal pe langa presedintele Roosevelt pentru gratierea sa. Dar in convorbirea avuta cu presedintele, seful FBI n-a suflat o vorba despre adevaratul mod in care reteaua germana cazuse. Pe de alta parte, Roosevelt voia sa dea o lectie nazistilor si, desi in mod normal, fiindca spionii nu comisesera nici o crima, ei erau pasibili la doar cativa ani de inchisoare, locatarul de la Casa Alba a cerut maxima asprime. Tribunalul Militar instituit cu acest prilej i-a judecat pe acuzati in regim de urgenta, votand condamnarea lor la moarte.
Dar, lovitura de teatru: abia dupa ce a citit procesele verbale ale dezbaterilor, Roosevelt si-a dat seama ca Hoover il trasese pe sfoara si i-a gratiat pe Dasch si pe Burger, fara de care planul nazistilor n-ar fi fost dat in vileag. Sentinta lui Dasch a fost comutata in 30 de ani de munca silnica, a lui Burger in inchisoare pe viata. Dupa sase ani, cand si opinia publica a aflat adevarul, cei doi au fost gratiati de noul presedinte, Truman, si deportati in Germania. Ceilalti agenti germani au sfarsit pe scaunul electric la cinci zile dupa incheierea procesului. Teoria lui Hoover s-a confirmat insa: Hitler a fost atat de furios de esecul oamenilor sai incat a refuzat sa mai trimita alte echipe de spioni sa terorizeze dusmanul de moarte. Pana pe 11 septembrie 2001, America putea rasufla usurata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii