„Totul se petrece pe mare. Noi nu suntem legati de niciun pamant. Oriunde mergem, ne deplasam cu barcile.” Aceasta afirmatie aparent ciudata apartine unui anume Hook Suriyan Natale, membru al populatiei moken de pe Insulele Surin. De fapt, acest grup uman seminomad traieste in Arhipelagul Mergui, din Marea Andaman (nordul Oceanului Indian), compus din circa 800 de insule si revendicat deopotriva de Birmania si Thailanda. Catre aceste tinuturi, precum si spre Malaezia (Malaysia), ei ar fi emigrat acum mai mult de 4000 de ani, plecand din sudul Chinei.
Viata pe un kabang
Cea mai mare parte din an mokenii si-o petrec, intr-adevar, pe apa, in ambarcatiunile lor de lemn numite kabang, pe care si le construiesc singuri; de fapt, acestea sunt un fel de case plutitoare, acoperite si dotate cu ceea ce este necesar traiului zilnic. Ei se deplaseaza in flotile de la o insula la alta, in functie de circumstante si de sensul in care bate vantul, in cautarea hranei si din ratiuni legate de securitatea comunitatii ori de sanatate.
Se intelege ca, in situatia mentionata, nu se poate vorbi despre proprietati materiale sau despre tehnologii care sa le apartina. Exista totusi si un mod traditional de viata – din mai pana in octombrie, cand e vremea musonilor din sud-vest – in case temporare ridicate pe piloni de lemn, pe coastele insulelor, la adapost de furtuni.
Copiii cu ochi de delfin
O particularitate uimitoare a mokenilor, si in special a copiilor tribului este acuitatea vizuala exceptionala, ei putand sa stea cu ochii deschisi si sa vada foarte bine sub apa, la fel ca delfinii. Este probabil o adaptare la modul de viata, intrucat sunt obligati in mod curent sa inoate si sa plonjeze in valurile sarate, pentru a pescui.
Cercetari recente realizate in acest sens au aratat ca vederea copiilor moken este de cel putin doua ori mai buna decat a europenilor de aceeasi varsta, fara ca ochii lor sa prezinte diferente structurale. „Secretul” este de alta natura: ei isi pot contracta pupilele la maximum, sub apa, pentru a-si modifica forma ochilor.
Amenintarea crabului urias
Fascinanta populatie moken mai numara astazi circa 2.000 de persoane, cauza principala a extinctiei lor provenind din politica de sedentarizare a tarilor sus-amintite, din limitarea spatiului de miscare si reducerea surselor de hrana. Ei pastreaza totusi elemente de traditie fabuloase, intre care si cele transmise oral. De pilda, mokenii cred ca in mare traieste un crab gigantic care declanseaza din cand in cand cutremure si tsunami. Astfel a fost cumplitul cutremur din 26 decembrie 2004, urmat de valul seismic care a luat cu el peste 150.000 de vieti.
Atunci, septuagenarul Salama Kla-Talay de pe Insula Surin Tai a salvat sute de vieti alertand populatia satului sau, dupa ce a observat apele marii retragandu-se inaintea „asaltului” tsunami (laboon, cum il numesc mokenii). Explicatia lui ulterioara a fost tulburatoare.
El a sustinut ca uriasul crab care traieste intr-o grota subacvatica iese periodic sa-si recupereze teritoriile pe care i le-a rapit omul si atunci oceanul se revarsa peste lume. Din pacate, azi, din viata pe mare a batranului si a majoritatii familiilor moken au ramas doar amintiri sporadic imortalizate in fotografii de un farmec nepamantesc…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii