Lumea ascunsa sub picioarele noastre este cel putin la fel de fascinanta ca minunatiile de la suprafata, iar in sudul tinutului dobrogean, nu departe de Callatis (astazi Mangalia), faimoasa grota de la Limanu (Caracicula, dupa numele vechii colonii) tainuieste povestea unui oras sapat sub pamant, uimitor prin complexitatea alcatuirii sale si datorita misterelor pe care inca le pastreaza cu inversunare in tenebre.
Orasul de refugiu al dacilor
Vastul labirint intins pe circa 12 hectare a inceput sa fie cercetat in anul 1916, cand s-au descoperit primele urme lasate de om, pereti si tavane sculptate, fragmente vechi de ceramica. Desene si inscriptii parietale cu litere romane si chirilice arata ca grota a fost locuita intre secolele I i.Chr. si al X-lea d.Chr.
Galeriile masoara peste 3,5 kilometri, constituind cea mai lunga pestera din Dobrogea. Potrivit istoricilor, dacii o foloseau in special pentru a se ascunde de soldatii proconsulului Marcus Licinius Crassus (115-53 i.Chr.), care a jucat un rol important in transformarea Republicii Romane in Imperiul Roman.
Primii oameni care au locuit in pestera Limanu utilizau un sistem de marcaj pentru a nu se pierde in meandrele labirintice ale galeriilor. Cercetatorii au apreciat chiar ca acestea prezinta „ramificatii haotice, asemanatoare retelei de strazi a unui oras antic”.
Unii specialisti afirma ca o parte din ele au fost sapate de om, peretii pastrand urme ale uneltelor folosite in acest scop. Legende locale sugereaza ca galeriile ar trece prin beciuri si fantani din Limanu, pana in Bulgaria sau chiar in Turcia! Pestera este complet lipsita de stalactite si stalagmite, fapt explicat prin absenta infiltratiilor de apa de la suprafata.
Ea este interesanta din punct de vedere biospeologic, gazduind o fauna de nevertebrate bogata, a carei principala sursa de hrana o constituie acumularile de guano de la coloniile de lilieci adapostite aici mai ales iarna. In afara liliecilor, in pestera pot fi intalnite ocazional si alte vertebrate: serpi, broaste testoase, vulpi, dihori.
Vocile tenebrelor
Unele galerii au sectiunea dreptunghiulara, foarte regulata, iar pentru evitarea prabusirii plafonului spatiile mai largi au fost prevazute cu ziduri de sustinere si stalpi din dale de calcar. Sapaturile arheologice demonstreaza ca o autoritate locala geto-daca a ordonat extinderea si amenajarea labirintului de la Limanu ca masura de aparare impotriva pericolului roman.
Foarte interesante sunt si desenele ce intruchipeaza cai in galop, in timp ce calaretii sunt reprezentati din fata, siluetele si chipurile lor semanand frapant cu cele ale cavalerilor daci prezente pe multe vase descoperite in numeroase foste colonii din regiune, locuite de traco-daci.
Alte imagini releva simboluri religioase crestine, litere si cuvinte specifice alfabetului chirilic, care apartin perioadei romano-bizantine si epocilor urmatoare, ceea ce indica faptul ca acest spatiu subpamantean a fost folosit, foarte probabil, fara intrerupere, multe veacuri de-a randul. Povesti locale mentioneaza si fenomene stranii: gemete infricosatoare ori vaiete prelungi de durere si furie venite din pantecele pamantului.
Desi, potrivit unor superstitii, acestea ar fi strigatele de avertizare ale paznicului intrarii catre cei ce indraznesc sa calce pe pamantul sacru al lui Zamolxe, cercetatorii afirma ca zgomotele ar fi facute de vantul care strabate numeroasele galerii subterane, fiind percepute diferit de psihicul uman.
Intre dovezile stiintifice si legendele locului, multe detalii despre pestera labirintica de la Limanu raman inca de descoperit. In perioada comunista, se spune chiar ca prin paienjenisul de galerii reuseau unii fugari sa ajunga in Bulgaria, de unde puteau trece mai usor in lumea libera. Eresuri si superstitii, spaime si sperante, toate adunate la un loc intr-un spatiu fascinant, dar in buna parte ferit de indiscretia omului de azi.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii