Populatia huaorani din Amazonia, oameni traitori în desisul salbatic al junglei sud-americane, care se autointituleaza „fiii jaguarului si ai vulturului”, conserva dintotdeauna, între cele mai importante elemente ale identitatii lor, viata de familie. Toti membrii comunitatii contribuie la existenta cotidiana: barbatii doboara arbori pentru a crea terenuri pe care femeile cultiva apoi plantele folosite în alimentatie – bananieri, arahide, patate (cartofi) dulci si manioc. Odata utilizat integral potentialul solului, ei parasesc regiunea în cautarea altui loc pe care sa se stabileasca. Însa universul vietii lor este mult mai complex decat presupun activitatile cu trimitere la supravietuirea etniei.
Arma care nu da gres
Huaorani sunt adevarati savanti ai mediului lor de trai, fiind excelenti cunoscatori – nu numai ai plantelor si arborilor, ci si ai otravurilor si medicamentelor vegetale, ai halucinogenelor, ai materialelor de constructie si ai multor altor „piese” componente ale lumii înconjuratoare. Pe de alta parte, ei respecta cu sfintenie traditiile, iar ceremoniile stravechi sunt organizate cu multa rigurozitate, în urma lor rezultand deseori mariaje, care se realizeaza în sanul aceleiasi colectivitati.
De obicei, barbatii asigura hrana familiei vanand, principala arma în acest sens fiind sarbacana – un redutabil instrument de ucidere a vanatului la distanta, care masoara 3-4 metri si care, folosita cu pricepere, nu da gres niciodata. Si armele si le confectioneaza singuri, preferata fiind lancea din lemn de pejibaye (un mic palmier fructifer), ascutita la ambele capete. Cat despre sageti, varfurile acestora se înmoaie în neiertatoarea otrava curara, care paralizeaza victimele – în general pasari si maimute.
Cand civilizatia distruge frumosul…
O imagine deosebit de spectaculoasa o ofera însasi înfatisarea huaoranilor. Ei poarta în general parul lung, iar fata si trupul si le picteaza cu motive fascinante, dedicate atat ceremoniilor religioase, cat si pentru a alunga spiritele rele ori pur si simplu din ratiuni estetice. Vopselurile provin din plante si arbori ce cresc în zona. Chiar si dansul traditional constituie o parte importanta a vietii acestor oameni, iar copiii sunt inclusi si ei în asemenea manifestari, pentru certitudinea ca traditiile strabunilor nu se vor pierde. Un amanunt interesant: în mod frecvent, aceste dansuri implica întreaga comunitate a satului si, cum spuneam, ele se pot încheia prin casatorii multiple – un huaorani este poligam prin traditie – chiar între veri.
În ultimele decenii însa, existenta traditionala a acestui trib a început sa se schimbe odata cu contactele cu „civilizatia” omului alb. Mai exact, cu interesele acestuia exclusiv economice. Astfel, din vanatori si culegatori, huaorani se transforma într-un gen de populatie hibrida de forestieri fara o istorie în acest sens, ceea ce înseamna si începutul sedentarizarii fortate. Doar în satele mai izolate se mai practica ocupatiile cunoscute dintotdeauna ce decurg din dependenta totala de natura a comunitatilor respective. Din pacate, sub amenintarea explorarilor petroliere si a despaduririlor ilegale, sfarsitul lor pare implacabil. În anul 2012, huaorani mai dispuneau de un teritoriu de circa 6.800 km2, adica numai o treime din pamanturile lor de origine.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii