În iulie 1952, cerul capitalei Washington DC era survolat de avioane de vânatoare americane care urmareau OZN-uri. Azi, dupa aproape trei sferturi de veac, merita sa reamintim cititorilor acest episod deosebit din istoria ufologiei, pe marginea unui articol mult mai întins publicat de Danya Gainor de la CNN pe 28 decembrie 2025.
Târziu în noaptea de 26 iulie 1952, la Baza Air Force New Castle din Delaware, locotenentul William L. Patterson din escadrila 142 interceptoare de vânatoare a primit un ordin neasteptat: sa intercepteze obiecte necunoscute care zburau în jurul Casei Albe si al Pentagonului, spatiu aerian strict restrictionat. Pe ecranele radar de la Aeroportul National Washington si de la Baza Aeriana Andrews din apropiere se aprindeau tinte provocatoare pe care nimeni nu le putea identifica.
Razboiul din Coreea se prelungea într-un nou an, iar amenintarea unui bombardament sovietic era credibila. Tara se afla, de asemenea, în mijlocul unui an record pentru observari OZN, inclusiv un caz straniu similar, petrecut cu doar o saptamâna înainte, când operatorii radar si pilotii comerciali au raportat obiecte necunoscute pe cerul de deasupra capitalei nationale, manevrând în moduri în care nicio aeronava cunoscuta nu ar fi fost în stare.
Timp de generatii, evenimentele din acele doua weekenduri au fost tratate ca o poveste cu fantome din Razboiul Rece, retrogradata, în siguranta, în trecut. Dar, iata ca si în zilele noastre, tot mai multi piloti raporteaza întâlniri inexplicabile în spatiul aerian american, asa cum ne asigura Americans for Safe Aerospace, o or-ganizatie non-profit care ofera pilotilor canale confidentiale pentru a raporta observarile lor.
Cresterea moderna a rapoartelor ridica aceleasi întrebari fara raspuns care l-au trimis pe Patterson sa se avânte în noapte acum mai bine de 70 de ani.
Semnale neidentificate
Relatarea modului în care s-au desfasurat acea noapte si zilele haotice care au urmat se bazeaza pe o analiza istorica a documentelor guvernamentale neclasificate, a articolelor de stiri arhivate, a cartilor, interviurilor cu cercetatori si a altor surse.
Patterson si colegul sau pilot, capitanul John McHugo, cunoscuti dupa in-dicativele lor de apel Shirley Red 1 si 2, si-au înaltat avioanele F-94 îndreptându-se spre sud. La fel ca în incidentul de cu o saptamâna înainte, controlorii aeroportului din DC au urmarit ore întregi cum tinte necunoscute coborau, se opreau, dispareau si reapareau pe ecranele radarului pe o raza de 160 km. I-au sunat pe omologii lor de la Andrews, care au confirmat ca urmareau aceleasi obiecte. Operatorii au spus ca semnalele luminoase pareau a fi aeronave, dar nu se stia de niciun zbor autorizat în zona.
Controlorii urmareau blip-urile de pe radar care manevrau pe cer într-un mod în care nicio aeronava cunoscuta nu ar fi putut: se întorceau rapid, pluteau, faceau viraje bruste de 90 de grade, apareau si dispareau din raza vizuala cu o viteza incredibila.
Patterson, zburând la 6.000 de metri, a ajuns primul lânga Aeroportul National, când controlorii l-au îndreptat spre un grup de blip-uri înregistrate în jurul aeroportului militar Andrews. La un moment dat a vazut patru lumini stralucitoare, la 16 kilometri în fata si putin deasupra lui. Nu clipeau si nu au deviat ca luminile normale ale aeronavelor. Asteptau. Pilotul a pornit spre ele cu viteza maxima de aproape 960 de kilometri pe ora.
Înainte ca Patterson sa poata reduce distanta, luminile au rupt formatia si au început sa convearga spre interceptorul sau. Cabina Shirley Red 1 a fost brusc învaluita într-o lumina orbitoare. „Se apropie de mine”, le-a transmis pilotul prin radio controlorilor. „Ce sa fac?”.
Patterson, un veteran al Razboiului din Coreea, a întrebat apoi daca sa deschida focul asupra lucrului care îi îneca aeronava în lumina. Conform mai multor relatari, controlorii si oficialii militari care se adunasera în turn, erau uluiti si taceau. Apoi, la fel de brusc pe cât aparusera, luminile care înconjurau aeronava au zburat în noapte, disparând de pe radar în câteva secunde.
Patterson a fost trimis în cautarea unor noi tinte, pe care radarul le-a aratat, dar fiecare dintre ele a disparut înainte ca el sa le poata atinge. Dupa aproape o ora de zbor de mare putere, cu combustibilul consumat, s-a întors la baza. McHugo, directionat catre un alt sector, nu a raportat nicio observatie vizuala înainte de a i se alatura lui Patterson, înapoi în New Castle. Operatorii au insistat ca urmarisera amândoi obiecte metalice solide.
Cu o saptamâna mai devreme, pe 19 iulie, controlorii de la Aeroportul National au urmarit mai multe semnale neidentificate, confirmate de Andrews, de la Baza Fortelor Aeriene Bolling si de un pilot comercial care a raportat lumini puternice care se deplasau lânga avionul sau. Avioanele de interceptare nu au vazut nimic, iar multi oficiali superiori respinsesera incidentul în fata presei ca fiind anomalii meteo. Dar al doilea weekend de observatii a spulberat aceasta încredere.
Pe 26 iulie, capitanul Edward Ruppelt, directorul echipei guvernamentale de investigatii OZN Proiectul Blue Book, a trimis ofiteri sa investigheze. La turnul de control al Aeroportului National, ecranele aratau peste o duzina de tinte împrastiate în regiune, din nordul Virginiei pâna la Andrews. Ofiterii au vazut direct cum mai multe avioane de vânatoare, inclusiv al lui Patterson, au urmarit misterioasele obiecte. Expertul în radar a confirmat la centrul meteorologic al aeroportului ca era prezenta o usoara inversiune termica, dar nu credea ca era suficient de puternica pentru a produce tinte radar atât de convingatoare. Operatorii au insistat din nou ca urmareau obiecte metalice solide, neidentificabile.
Fortele Aeriene s-au trezit inundate de telegrame, scrisori si apeluri din partea publicului care solicita informatii. În timp ce Pentagonul încerca sa înabuse speculatiile si sa ignore presa, ziarele importante publicau titluri alarmiste si tipareau zvonuri despre aeronave extraterestre. Ruppelt a estimat ulterior ca, în doar sase luni din 1952, 148 de ziare importante au publicat peste 16.000 de articole despre obiecte neidentificate.
Dupa 70 de ani
În agitatia produsa, directorul serviciilor de informatii ale Fortelor Aeriene, generalul-maior John Samford, a convocat cea mai mare si mai lunga conferinta de presa a US Air Force de la cel de-al Doilea Razboi Mondial încoace. El a afirmat ca exista o probabilitate „de aproximativ 50/50” ca semnalele de alarma sa fie rezultatul unei inversiuni termice care deformeaza undele radar. El a evitat cu abilitate întrebarile clarificatoare ale reporterilor timp de mai bine de o ora, respingând acuzatiile de musamalizare.
Operatorii radar cunosteau însa diferenta dintre un semnal fantoma si un obiect solid, în miscare rapida. Controlorii le-au spus anchetatorilor ca au confirmat ca echipamentul lor functiona corect si au primit confirmarea vizuala de la avioanele comerciale ca existau lumini pe cer acolo unde au urmarit semnalele radar. În cele din urma, observatiile de la Washington au fost clasificate oficial drept „necunoscute” în înregistrarile Proiectului Blue Book al Fortelor Aeriene.
Dupa mai bine de 70 de ani, UAP-urile sunt observate pe cerul american de catre piloti în fiecare zi, a declarat pentru CNN fondatorul Americans for Safe Aerospace, Ryan Graves. Fostul pilot de vânatoare al Marinei a depus marturie în fata Congresului despre propriile sale întâlniri aeriene inexplicabile si pledeaza pentru o mai mare transparenta a UAP-urilor si o protectie a denuntatorilor prin intermediul organizatiei sale, care conecteaza pilotii cu canalele oficiale de raportare.
„Nu am nicio îndoiala ca (Patterson) era încrezator ca, acolo sus, existau cu adevarat obiectele pe care le urmarea”, a spus Graves. „În mod ironic, a adaugat el, si azi exista aceeasi problema periculoasa pentru piloti. … pilotii de astazi vad inexplicabilul. Chiar si cu instrumente moderne, pilotii „ramân înca fara contextul necesar pentru a întelege sau fara proceduri pentru a atenua aceste amenintari”.
În 2025, Americans for Safe Aerospace a avut cel mai aglomerat an, cu peste 700 de rapoarte de UAP, fata de putin peste 300 în 2024.
DAN D. FARCAS
Comentarii