Oare pe cate alte planete din Univers s-ar fi putut repeta scenariul evolutiei vietii asa cum s-a întamplat pe Pamant? Ori, mai concret, cate civilizatii se puteau naste – sa zicem – în Galaxia noastra (cea numita si Calea Lactee)?
Prima abordare, cat de cat riguroasa, dorind sa raspunda la aceasta întrebare a fost cea a lui Frank Drake, de la Universitatea Cornell (Ithaca, New York).
El a propus în acest sens, în 1960, formula: N = R x fp x ne x fl x fc x L, unde N este numarul de civilizatii, R este rata de formare, în Galaxie, a stelelor capabile sa gazduiasca în preajma lor viata (deci cate astfel de stele se nasc într-un an), fp fractiunea de stele care poseda planete, ne numarul mediu de planete apte pentru viata dintr-un sistem stelar, fl fractiunea celor pe care viata apare realmente, fi fractiunea dintre acestea pe care apare si inteligenta, fc fractiunea fiintelor inteligente care dezvolta o civilizatie tehnologica, precum a noastra. L este durata de viata a unei astfel de civilizatii. Din pacate, nici una dintre aceste valori nu este cunoscuta precis. Utilizand formule de acest tip, diversi autori au ajuns la valori foarte diferite, de la zeci de mii de civilizatii la nici una, media fiind de cateva zeci sau cateva sute.
Am refacut si eu acest calcul, cu o formula putin modificata. Din cele circa 400 miliarde de stele din Galaxia noastra, cam un sfert au o viata suficient de lunga (minimum 5 miliarde de ani), probabil trei din patru poseda planete si circa o cincime asigura acestor planete orbite stabile timp îndelungat (am eliminat în acest caz stelele duble sau triple), ceea ce înseamna cam 15 miliarde de sisteme planetare „linistite”. Circa o zecime din totalul stelelor sunt „de generatia a treia” deci au si planete „pietroase”, de tipul Pamantului.
O zecime din acestea se situeaza în „ecosfera”, adica la acea distanta de steaua centrala care asigura ca apa de la suprafata sa se mentina, miliarde de ani, în stare lichida. O planeta din cinci are dimensiuni potrivite vietii (o masa între 0,5 si de 10 ori cea a Pamantului). Doua planete din trei au o orbita apropiata de cerc, cu înclinatia axei si alternanta zi-noapte acceptabile pentru fiintele vii. În Galaxie s-ar gasi deci circa 20 milioane de astfel de insule, propice vietii. Se pare ca aceasta garanteaza ca pe ele viata se va naste, într-o forma oarecare. Iar pe circa un milion de planete, ea va avea si puterea si norocul sa ajunga la exuberanta biosferei pamantene.
Probabil pe o zecime din aceste planete ar putea sa apara, mai devreme sau mai tarziu, o fiinta capabila de gandire abstracta si, din nou într-un caz din zece, aceasta fiinta ar putea sa construiasca o „civilizatie tehnologica” adica nave cosmice, calculatoare, reactoare nucleare etc. Deci, daca estimarile noastre au fost corecte, Galaxia în care traim ar putea da nastere la circa zece mii de civilizatii tehnologice. Cam jumatate se vor fi si nascut deja, altele urmeaza. O buna parte se vor autodistruge, vor degenera, ori poate îsi vor pierde apetitul pentru progres.
Sper totusi ca nu voi fi considerat exagerat de optimist daca cred ca o civilizatie tehnologica din zece va fi suficient de înteleapta sa supravietuiasca pericolelor copilariei si sa ramana dupa aceea în viata milioane de ani… Ar exista deci cateva sute de astfel de lumi în Galaxia noastra… Aceste civilizatii – ni se pare firesc – vor fi pornit deja sa colonizeze Galaxia. Iar între timp vor fi descoperit si noi principii ale fizicii si posibilitati avansate de deplasare prin spatiul interstelar…
Pe masura ce o civilizatie se extinde în Univers ea va avea nevoie de tot mai multa energie. În 1964 Nikolai Kardasev propunea ca o civilizatie sa se numeasca „de tipul 1” daca foloseste toata energia primita de la steaua în jurul careia traieste. O civilizatie „de tipul 2” ar folosi aproximativ toata puterea acestei stele, iar o civilizatie „de tipul 3” aproximativ puterea unei întregi Galaxii. Pentru cazul în care noi pamantenii am dori sa captam întregul flux de energie solara, Freeman Dyson a propus în 1959 construirea unei sfere, cu o grosime de 2-3 metri, în jurul Soarelui, la o distanta cam de 2 ori mai mare decat orbita Pamantului.
Sfera s-ar putea realiza „demontand” miezul metalic al planetei Jupiter. O astfel de „sfera” ar putea fi formata si dintr-un numar imens de sateliti artificiali rotindu-se în jurul Soarelui pe orbite circulare diferite, bine controlate. În ciuda celor de mai sus, deocamdata nici un astronom, scrutand Universul, nu a descoperit nici vreo civilizatie avansata tip Kardasev nici vreo sfera Dyson. Nici nu s-au receptionat semnale care sa poata fi atribuite, fara nici un dubiu, unei inteligente. Care sa fie oare motivul? (Va urma)
DAN D. FARCAS
Comentarii