In noaptea de 13 spre 14 august 1991, un avion I1-18, cu un echipaj de noua oameni, s-a prabusit în Muntii Retezat în timpul unui zbor Bucuresti-Timisoara. Nu au fost supravietuitori. În noaptea respectiva, în zona Muntilor Retezat nu se înregistrasera fenomene atmosferice deosebite. Dupa aproape un an, s-a ajuns la concluzia ca de vina a fost nu vreo defectiune tehnica, ci lipsa totala de orientare a echipajului, care calculase eronat timpii partiali de parcurs pe tronsonul Otopeni-Deva. Eroarea a fost estimata la 10 minute, ceea ce corespunde unei abateri de 50-60 de kilometri de la ruta stabilita.
Rezumand cele relatate de Ion Hobana în volumul Observatori credibili, relatari incredibile, în noaptea de 4 august 1991, ora 12, salvamontistul Martin Domokos, care frecventa Masivul Retezat de treizeci de ani, colegul sau George Resiga, împreuna cu cinci turisti, au plecat de la cabana Pietrele, de pe valea Stanisoarei, spre baza Salvamont de langa lacul Bucura, ducand alimente necesare pentru cateva zile. Mergand foarte incet, au inceput sa urce spre Saua Bucurei abia dupa ce se întunecase.
Patru turisti o luasera înainte, dar au vazut o lumina puternica, undeva în spate si s-au oprit, sa-i întrebe pe cei ramasi în urma de ce au semnalizat. Ceilalti au raspuns ca nu semnalizasera. Si-au continuat drumul împreuna si, mai aproape de Saua Bucurei, au vazut cu totii o lumina care se deplasa destul de repede, pe Saua Pietricelele. Crezand ca e un turist ratacit, au început sa strige si sa agite lanternele aprinse. Lumina, a carei traiectorie initiala era liniara, a început sa se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede ca nu putea fi vorba de un om. Fetele din grup s-au speriat si au încercat sa fuga.
Lumina, de culoare rosie, s-a apropiat pana la cateva zeci de metri si Domokos a strigat spre ea: „Prieteni, veniti încoace!”. Lumina a stationat putin, apoi s-a întors catre Valea Rea. Reluandu-si urcusul, membrii grupului au observat spre Valea Rea, o lumina de un alb intens. Apoi o alta, de un albastru pal. Dupa cateva minute, au ajuns pe Saua Bucurei. De acolo se vedeau o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz (aceasta era culoarea dominanta) dar si galben-rosiatice si roz.
Ele au luat mai întai forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Vaii, apoi s-au transformat într-un cilindru bine conturat; au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi si o… inima uriasa. În ultimul stadiu al observatiei, cei sapte au avut impresia ca se afla într-un avion, zburand noaptea, la mica înaltime, deasupra unui oras feeric luminat, cu bulevarde, strazi, intersectii. George Resiga, folosind un binoclu puternic, a observat ca fiecare lumina avea forma unui disc, cu un hublou fosforescent. La un moment dat puzderia de lumini si-a schimbat configuratia, transformandu-se într-un fel de pista de aterizare vazuta dintr-o parte…
A doua zi dimineata postul de radio Romania a transmis stirea ca un OZN a fost observat deasupra Dunarii, la Portile de Fier. Cele petrecute la 4 august 1991 nu au fost singurele observate în Masivul Retezat. Cei doi salvamontisti sunt martori absolut credibili. Ion Hobana se întreba daca nu cumva metamorfozele geometrice aveau o semnificatie anume, daca nu cumva constituiau un mesaj adresat celor sapte drumeti de catre emisarii unei alte civilizatii.
In literatura se cunosc cazuri asemanatoare. Astfel, un avion de transport C-54 care zbura la 10 februarie 1951 de la Keflavik, Islanda, spre Statia Aeronavala Argentia, Newfoundland, sau un Super-Constellation, aflat, în 1958, la o altitudine de 6.000 de metri, îndreptandu-se catre Gander, Newfoundland, au zarit sub ei o îngramadire de lumini, asemanatoare unei localitati, desi se aflau deasupra Oceanului Atlantic. Si Goethe scria, în Poezie si Adevar, ca vazuse un astfel de fenomen într-o noapte, pe fundul unei cariere parasite.
Mihaela Muraru-Mandrea, care a investigat si ea cazul din Retezat, a subliniat starea neobisnuita de euforie care a cuprins grupul, provocat poate de o „ionizare organica” pe care o pot induce fenomenele luminoase de tip OZN. Cumva, pierderea totala a orientarii, despre care vorbeste raportul comisiei de ancheta a tragediei aviatice din noaptea de 13 spre 14 august 1991, sa poata fi pusa pe seama unei astfel de stari? Sau, crezand ca se afla aproape de Timisoara, sa fi vazut pilotii „orasul” cu „pista de aterizare” si sa fi hotarat sa coboare, lovindu-se de stanci? Iata niste întrebari care vor ramane definitiv fara raspuns.
DAN D. FARCAS
Comentarii