Clarviziuni

    
     Scena unui test de clarviziune este urmatoarea: o batrâna care încearca sa-si ajute nepoata bolnava de epilepsie; Niculina Ciuca, clarvazatoare si bioterapeuta, si subsemnatul, care vrea sa vada cu ochii cum se manifesta o perceptie extrasenzoriala.    
     Nepoata batrânei este o distinsa intelectuala, de o inteligenta iesita din comun; este casatorita, sotul ei fiind, de asemenea, un intelectual remarcabil.
    
     Scena unui test de clarviziune este urmatoarea: o batrâna care încearca sa-si ajute nepoata bolnava de epilepsie; Niculina Ciuca, clarvazatoare si bioterapeuta, si subsemnatul, care vrea sa vada cu ochii cum se manifesta o perceptie extrasenzoriala.    
     Nepoata batrânei este o distinsa intelectuala, de o inteligenta iesita din comun; este casatorita, sotul ei fiind, de asemenea, un intelectual remarcabil. Marea durere a familiei este boala nepoatei, o boala foarte grava si aparent intratabila.Ochiul care vede în trecut Ascultam relatarile batrânei si suntem impresionati de suferinta ei pentru soarta nemiloasa a nepoatei. Dar relatarile se sting curând. Niculina Ciuca o roaga pe batrâna sa stea linistita în scaun si începe sa o priveasca. Privirea Niculinei este ciudata – o rotire a capului ca si cum ar avea în frunte un ochi în plus, cu care patrunde, rotindu-l, în subiectul din fata sa.    
     Trebuie spus ca batrâna nu a oferit nici un amanunt din viata nepoatei, ea s-a referit la doar doua lucruri: o nepoata desteapta si o suferinta care dureaza de mai bine de un deceniu. Nici un amanunt despre viata nepoatei, despre copilaria ei, nimic, nimic…    
     Niculina îsi continua balansarea crestetului tinând-o pe batrâna în ochiul acela nevazut. Atmosfera camerei devine misterioasa. Ni se cere tacere. Simti ca se întâmpla ceva, dar nu stii la ce anume sa te astepti. Dupa câteva minute, poate vreo zece, Niculina ne dezleaga de tacere si începe sa vorbeasca:    
     „Nepoata dumitale nu are epilepsie. Diagnosticul a fost o greseala. Medicamentele anti-epileptice nu-i ajuta la nimic. Eu am vazut ce s-a întâmplat cu nepoata dumitale. De ce nu mi-ai spus? Avea unsprezece ani si mama ei, nervoasa, a luat-o de mâini si a izbit-o tare cu spatele de perete. Atât de tare a fost lovita fetita atunci, ca i s-a dezlipit ceva în zona creierului, între creier si craniu. A fost un soc puternic, nepoata dumitale nu a simtit atunci durerea, dar efectele acelei bruscari se vad de peste un deceniu, iar medicii i-au pus diagnosticul de epilepsie. Vinovata este fiica dumitale care a lovit-o pe fata, atunci. Eu asa am vazut…”    
     Ramânem uimiti de precizia clarviziunii si asteptam glasul batrânei. Când ne uitam la ea, batrâna plângea în hohote!    
         
     „Eram în casa când s-a întâmplat”    
         
     În momentul când batrâna a putut, în sfârsit, sa vorbeasca, primele cuvinte rostite de ea au fost acestea: „Eram în casa când s-a întâmplat”. Dar uimitor si incredibil a fost faptul în sine. Cum a putut Niculina Ciuca sa vizualizeze un moment epuizat cu peste un deceniu în urma? Cum a putut-o face cu atâta precizie, vizualizând scena bruscarii, descriind atât momentul cât si ambianta de atunci?    
     Se întelege ca din motive usor de presupus, nu pot deconspira numele batrânei si nici al nepoatei sau al familiei. A te întoarce în timp ca sa prinzi secventa incriminanta, sa vezi aievea ce s-a întâmplat atunci, iar ceea ce s-a intâmplat nefiind altceva decât cauza unei suferinte îndelungate, atât pentru victima, cât si pentru familie, este într-adevar un miracol…    
     Mentionând ca ar fi cu putinta ca Niculina Ciuca sa fi cules telepatic din memoria batrânei scena respectiva, mi s-a spus ca nu este vorba despre asa ceva. În momentul când batrâna statea în scaun asteptând glasul Niculinei, ea nu se gândea la scena respectiva, nu o avea în minte. I-a reamintit-o Niculina. Scena bruscarii nu era legata în memoria batrânei de vreun efect, ci trecea, înca, drept un episod oarecare petrecut cu multi ani în urma si lipsit de consecinte grave.    
     Un test, simplu, care are darul de a reabilita, pentru circumspectia noastra, harul clarviziunii. Mecanismele acestui tip de perceptie în trecut nu putem spune ca le-am cunoaste.