Cultura si religie

           Problemele existentiale au reactii imediate, omul contemporan este mai revendicativ fata de semenul sau din trecut, aspiratiile individuale devin mai repede azi colective, si astfel tabloul nelinistii lumii arata imagini accelerate, imposibil de temperat. Nelinistile personale devin nelinisti ale istoriei.

           Problemele existentiale au reactii imediate, omul contemporan este mai revendicativ fata de semenul sau din trecut, aspiratiile individuale devin mai repede azi colective, si astfel tabloul nelinistii lumii arata imagini accelerate, imposibil de temperat. Nelinistile personale devin nelinisti ale istoriei. Omul cultural este din ce în ce mai capricios, iar damnarea, ca sentiment al frustrarii, exclude spiritul catalizator, concentrarea optiunilor pentru trairi înalte, îndeobste integrate naturii religioase a omului. S-a vorbit mult despre un iminent razboi al religiilor. Descrierea acestui potential front deschis s-a facut cu ochii la acelasi Dumnezeu al tuturor oamenilor, compartimentat în functie de interesele religioase ale fiecarui compartiment. Se pare ca oamenii si-l împart pe Dumnezeu convocându-l în scopuri partinitoare când de o parte, când de alta. Divinitatea fragmentata este, din punct de vedere teologic traditional, o imprudenta a gândirii culturale. Dumnezeu-Unic-Unul nu poate fi atras, ca idee mistica, în jocul unor interese, de fapt nici unui interes, deoarece este inacceptabila ipoteza umanizarii Divinitatii în raport cu legea sacra a îndumnezeirii omului…
           În ultimul deceniu, într-o clipa din istoria contemporana, au aparut mii de sinoptice religioase, mii de doctrine ce se revendica de la Evanghelii sau de la învataturile biblice. Aceasta euforie schismatica echivaleaza cu cea mai spectaculoasa distructie a echilibrului religios. Din punct de vedere politic, doctrinarismul religios diversificat subiectiv si „revolutionar” prepara psihologia confruntarii. Mii de ideologii spirituale au început sa functioneze având în subsidiar ideea de „corectie” în chiar interiorul Cartii Sfin-te. S-a ajuns pâna la sugerarea unei noi religii, care îsi împrumuta exercitiul „canonic” de la suma stiintelor contemporane. O religie scientista exclude meditatia, interiorizarea, recunoasterea intuitiva a puterii divi-ne. Asistam astfel la „confectionarea” unei alte di-vinitati, la profilul careia iau parte elementele cos-mice si legile naturale ca manifestari ale unei forte ce se identifica cu un savant universal care patroneaza un laborator expansionist si infinit!
           Nu stim cât din aceste ideologii religioase au în ele un continut nu doar vulnerabil, ci chiar caricatu-ral, dar vedem cu ochiul liber ca se încearca ruinarea altarelor clasice pentru a se construi în locul lor altele discutabile, în care e greu sa recunoastem revelatiile dumnezeiesti. Lor le-a luat locul „revelatia” omeneasca, ce încearca sa-l corecteze pe Dumnezeu. Asa începe criza religiilor. Primul efect al acestei manifestari entropice este labilizarea naturii religioase si subminarea la om a fibrei mistice…
           Religiile fundamentale ale actualei civilizatii sunt marcate de aparitia unor escrescente doctrinare care au o capacitate rapida, de proliferare pentru ca mai toate propun un nou umanism mai putin dependent de rigorile religioase traditionale. Se vorbeste si se scrie enorm despre „Maestrul Iisus Christos” si nu despre Mântuitorul Iisus din constiinta crestinilor; se vorbeste despre un Dumnezeu care, în administrarea vietii si a Cosmosului, este „vazut” ambivalent, pe jumatate bun si pe jumatate rau! Se neaga însemnele simbolice ale crestinatatii si se propun mantre si simboluri noi, care ar contine adevaratul har divin. În felul acesta logistica este evidenta, pentru ca aceasta conduce mai întâi la confuzii si imediat confuziilor li se cer optiuni. De-a lungul a doua milenii cultura a fost aproape de religie. Azi nu mai putem spune la fel. Nici liberii cugetatori nu mai sunt chiar liberi iar cugetarea religioasa devine conflictuala si recruteaza fantezii spirituale puse la motorul care apare pe frontul religios. Daca vrei sa distrugi o religie, construieste-i amendamentele conflictuale si un cât mai dens plan de confuzii.
           Religia a evoluat având aliat cultura. Azi confuzia religioasa nu mai are nevoie de sprijinul culturii pentru ca mai puternice par doctrinele. Iar doctrinele nu pot sfârsi decât pe front!