Între scenariile elaborate ciclic de unii oameni de stiinta, scenarii deloc optimiste, se numara la loc de spaima asa numitul înghet spontan. Se stie la ora aceasta ca Universul se raceste.
Între scenariile elaborate ciclic de unii oameni de stiinta, scenarii deloc optimiste, se numara la loc de spaima asa numitul înghet spontan. Se stie la ora aceasta ca Universul se raceste. Masuratorile sunt corecte, se vehiculeaza cifre care pentru noi pot sa nu reprezinte mare lucru, dar mare este ideea în sine – aceea ca se întâmpla câte ceva în universul vizibil, ceva ce conduce la ideea unei neantizari fata de care omul este neputincios.
Astrofizica, biochimia si alte domenii de vârf ale stiintei ne transmit din când în când ipoteze catastrofiste, iar noi le cautam sensul profund mai putin în stiinta, pe cât în mesajele escatologice biblice. Un pamânt nou – este o idee apocaliptica veche. Înnoirea este preconizata preponderent spiritual, este un act sacru reparator si întemeietor al „unei noi ordini spirituale”. Nesansa unui înghet spontan care ar afecta planeta noastra are termeni ne-spirituali, ci concreti. Traducând ipoteza în termeni scolari, lucrurile ar sta cam în felul urmator: ne culcam seara în climatul cu care suntem obisnuiti si nu ne mai trezim în nici o dimineata de atunci înainte, deoarece în câteva clipe planeta noastra devine un sloi de gheata! Ce fabuloasa este aceasta ipoteza, aceasta idee! Miile de ani de civilizatie, evolutia fiintei umane creatoare de civilizatii, paradisul terestru binecuvântat de Creator devin simple „obiecte” într-un congelator cosmic! Evident, precum pe Pamânt, la fel si în Cosmos, adica succesiunea evenimentelor are o functie permanenta, evenimentele sunt o lege, iar legea aceasta are un caracter activ. Azi evenimentele terestre si cele cosmice pot face obiectul unei uriase banci de date, de informatii stocate pentru o mai reala si corecta cunoastere. Dar ipoteza unui înghet spontan care ar lovi cândva Terra este, poate, cea mai cumplita. Avem imaginea unei istorii multimilenare conservate, a vietii conservate, a unei congelari rapide. Dar înghetul spontan, ca idee posibila, are si un caracter catalizator, deoarece fenomenul scuteste miliardele de fiinte si vietati de suferinte si face o trecere rapida de la constient la inconstient si de la existenta la non-existenta…
Un laureat al Premiului Nobel marturisea ca, daca ar fi sa traiasca o vesnicie într-un univers fara evenimente, asta l-ar face sa nu accepte eternitatea deoarece s-ar simti condamnat la un interminabil plictis! Evenimentul înghetului spontan îi mai da omului o iluzie – aceea a decongelarii, cândva, ideea refenirii la viata în conditiile speciale pe care acelasi univers le poate trai. Astfel timpul nu mai are importanta. Adica, n-ar fi important ca noi, oamenii, am traversa câteva miliarde de ani în starea de congelati si am reveni la viata într-o secunda fericita!
Dar am mai avea oare memoria trecutului nostru „anterior înghetului”? Sau am fi niste nou-nascuti uimiti de noi însine? Toate acestea conduc în sfârsit la o alta ipoteza, aceea a interventiei inteligentei umane în calitatea si organizarea Universului. Pasul a fost facut din punct de vedere teoretic – de la statutul nostru de observatori ai Universului, la acela de participanti la evenimentele cosmice. Si astfel apare suprema nostalgie, frumoasa ca un poem sacru, înaltatoare ca o speranta ilimitata: speranta de a crea, în acelasi univers ostil, o regiune, sa zicem, artificiala, opera omeneasca în care aceeasi inteligenta ar fi în stare sa asigure pe termen lung siguranta supravietuirii. Daca Universul are problemele lui, probleme care ruleaza în infinit, omul începe sa aiba propriile lui probleme legate de problemele Universului. Un dialog fascinant din care morala umana scoate tristetea si impune nadejdea. Poate ca prin asta omul este o putere de care si Universul trebuie sa tina seama!
Comentarii privind audierea OZN din Congres
Asa cum scriam saptamâna trecuta, pe 13 noiembrie 2024, subcomitetele de securitate...
Comentarii