Grupul de Studiu pentru Informatii asupra Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate (GEIPAN), din cadrul Centrului National de Studii Spatiale (CNES), echivalentul francez al NASA, a organizat la Paris, în zilele de 8-9 iulie 2014, consfatuirea „CAIPAN” pe problematicile fenomenului OZN. Ufologul veteran Dr. Jacques Vallée a sustinut atunci prelegerea intitulata „Fenomenele Aerospatiale Neidentificate: O strategie pentru cercetare”. El a prezentat, în acest cadru, si un istoric asupra bazelor de date OZN, un fundament solid pentru a dezvolta o serie de viitoare cai de cercetare.
Vicente-Juan Ballester Olmos, probabil cel mai proeminent ufolog spaniol la ora actuala, a postat recent câteva comentarii cu privire la acest document. Desi se adreseaza în primul rând celor ce studiaza activ fenomenul OZN, cred ca unele idei din articolul sau vor interesa si cititorii nostri. El scrie ca prezentarea lui Vallée sublinia ca, nici dupa 68 de ani de istorie moderna a OZN-urilor, nu stim nimic despre natura pretinselor fenomene aerospatiale neidentificate. Stiinta oficiala a respins-o.
Guvernele au pus în bratele amatorilor arhivele OZN, odinioara clasificate. Armata a anuntat ca nu este treaba sa sa se ocupe de acest subiect, astfel ca azi ne aflam din nou la punctul zero, pentru ca toate întrebarile de baza ramân deschise si niciuna nu este înca rezolvata: fizica fenomenului, geografia, impactul sociocultural, efectul asupra martorilor umani, metodologia, epistemologia etc. Vallée afirma ca aceasta este din cauza ca „fenomenul a demonstrat un nivel de complexitate care sfideaza analiza si chiar descrierea rationala”. Ballester Olmos admite ca asistam la esecul tentativelor de a gasi niste rezultate statistice constante în timp, ca si niste dovezi extraordinare (materiale, înregistrari etc.) care sa dovedeasca oricui faptul ca o entitate fizica sau parafizica, de un tip cu totul nou, se manifesta în preajma noastra.
Dar ufologul spaniol se întreaba daca nu cumva aceasta este din cauza ca „fenomenul OZN este legat mai mult de lumea noastra interioara decât de lumea exterioara”. S-ar putea – spune el – sa fim confruntati cu un proces în care un numar infinit de cauze, stimuli, obiecte si procese diferite, atât naturale, cât si artificiale, provoaca falsa impresie ca toate observatiile ar avea o cauza comuna. Nu putem uita – spune Ballester Olmos – ca OZN-urile au fost etichetate drept vizite extraterestre, atât de presa, cât si de multi autori de duzina, cu mult înainte ca fenomenul sa fi fost studiat temeinic. Chiar si populara expresie de „farfurie zburatoare”, utilizata în milioane de locuri, a fost bazata initial pe o neîntelegere cu cei care au conceput titlurile din ziare.
Ca un al doilea criteriu, Vallée pledeaza într-un mod inteligent pentru o „platforma de date selectate si calibrate”. Ballester Olmos se arata gata sa se alature unei asemenea platforme cu propria sa baza de date „FOTOCAT”, continând aproape 12000 de fotografii de OZN-uri. Dar problema-cheie în alcatuirea oricarei baze de date OZN este cea a selectiei.
El însusi relateaza, din propria experienta, cum a trecut treptat de la investigatorul entuziast, care se vedea aproape de dezlegarea enigmei, la scepticismul deschis care îl caracterizeaza astazi. Exista o seama de mituri care vor trebui corectate. De pilda, de la ideea ca spusele martorilor reflecta cu adevarat realitatea unei anumite observatii, trebuie sa trecem la convingerea ca sirul erorilor posibile din relatarea martorului este foarte lung.
Surpriza, teama, simturile care însala, imaginatia, tendinta de a hiperboliza, cautarea publicitatii etc. pot produce povesti interesante, care însa nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a petrecut de fapt. Desigur, se va spune imediat ca anumite meserii exclud confuziile; de pilda, ca un renumit om de stiinta nu poate inventa o întâlnire OZN, ca aviatorii cu experienta nu pot interpreta gresit obiecte vazute în zbor, ca un militar nu poate falsifica o fotografie OZN s.a.m.d. Totusi, dovezile arata ca oameni normali si sobri inventeaza povesti, prostind si înselând semenii lor, si mai arata ca oameni bine pregatiti pot interpreta gresit obiecte sau fenomene naturale neasteptate, mult mai des decât s-ar fi imaginat. El face trimitere, ca dovada, la o bogata bibliografie pe care o anexeaza.
De la rapoarte, la martori
Ballester Olmos spune ca aceasta nu înseamna ca ar respinge raportarile, el fiind unul dintre cei care au lucrat în mod activ la definirea standardelor în aceasta privinta, un sistem adoptat în prezent si de MUFON, cea mai mare organizatie OZN din lume, având sediul în SUA. Actualmente, exista suficiente date si lucrari despre fenomenele aeriene neidentificate, deci dispunem de mijloacele si de cunostintele necesare pentru a reevalua modelele anterioare. Unele, considerate odinioara importante pentru a caracteriza fenomenul OZN, s-au dovedit între timp incorecte; dar Ballester Olmos este de acord cu Vallée ca nu se poate avansa decât prin explorarea în adâncime a bazelor de date continând observatii si prin cautarea de noi modele care sa explice aceste observatii. Iata una dintre cele mai importante provocari ale ufologiei în secolul 21. Modelele ar trebui sa fie confruntate în mod sistematic cu cazurile identificate si cu cele neidentificate, tocmai pentru a vedea daca sunt în stare sa discearna între acestea.
Asupra aceluiasi set de fapte, stiinta moderna poate ajunge la constatari diferite, dar rareori la rezultate opuse. Dimpotriva, aceasta este exact ceea ce se întâmpla în ufologie, spune Ballester Olmos. Lucrând practic cu acelasi tip de rapoarte (si nimeni nu a contestat universalitatea raportarilor OZN), un ufolog francez a ajuns la concluzia ca ele indica „un fenomen nou, cu modele stabile, independente de iluziile de grup”; în timp, plecând de la aceleasi date, Ballester Olmos, dupa mai mult de patru decenii de cercetari, a dedus ca, probabil, nu este un fenomen nou, ci o însumare de explicatii într-un univers haotic de date, în care neîntelegerile si inadvertentele au un rol semnificativ.
Absenta datelor verificate si colectarea lor distorsionata pot explica „necunoscutele” implicate. Exista – spune Olmos – si o alta diferenta fundamentala între modul în care opereaza stiinta si ufologia. În stiinta se pleaca de la un set de fapte si se propune o ipoteza pentru a le explica rational. Ipoteza ramâne valabila pâna ce noi evenimente o contrazic, dupa care se cauta o ipoteza noua sau restructurata. Acelasi tip de abordare stiintifica ar trebui sa functioneze atunci când analizam rapoartele OZN, adica sa propunem o ipoteza acceptata: Venus, o aeronava pamânteana, Luna, reintrarea unui satelit, fotografii trucate etc. Ar trebui apoi sa încercam, mai întâi, sa demonstram, folosind date astronomice, înregistrari spatiale, sau analize tehnice, ca observatiile facute corespund cu cel putin o ipoteza coerenta, acceptata, care sa explice aparitia. Doar daca nu reusim, sa spunem ca avem un OZN.
Ballester Olmos spune ca experienta sa personala îi arata ca ufologia trebuie sa mute centrul de greutate de la rapoarte pe martorii oculari. De pilda, studiind o fotografie OZN trebuie examinata o poveste si o imagine. Adesea imaginea nu are legatura cu nicio observatie vizuala, fiind doar o imagine accidentala, un defect de film sau chiar un fals. În ufologie martorul este atât aparatul de înregistrare, cât si instanta de raportare, ambele adesea subiective. Dupa atâtia ani, înca nu se subliniaza suficient rolul principal jucat de observator, cu toate conditionarile sale.
DAN D. FARCAS
Comentarii